Încrederea ucide (FINALIZATĂ)

Capitolul 15

      Au trecut două săptămâni de când am amnezia și în afară de acele imagini din club n-am reușit să-mi mai amintesc nimic. Ashthon mi-a spus ceva de o firmă că aș lucra acolo ca secretară, bla bla bla. Zack, al doilea patron și prieten de-al meu a tot încercat să mă convingă să nu plec din companie, dar degeaba. Ne știm noi de mulți ani, dar acum am nevoie de liniște ca să mă reobișnuiesc cu viața asta. Când o să-mi mai revin poate mă întorc, mai ales că Ashthon este celălalt patron, deci am pile să zic așa. Chiar mai multe. Nu-mi fac griji. Acum să revenim la lucruri serioase.
 
      Vestea bună este că rana de la cap s-a vindecat complet, deci pa-pa bandaj, dar durerile de cap încă le mai am, uneori chiar insuportabile. Acum este timpul și pentru veștile rele, ca să le numesc așa. Ca orice om normal la cap nu crezusem că Ashthon este traficant și multe altele, am zis că vrea doar să mă impresioneze ca orice bărbat sau pur și simplu că face mișto de mine, dar zilele trecute m-a luat cu el la un transport de heroină.
 
      Totul a fost atât de ciudat. Noi am fost doar patru persoane, iar ceilalți în jur de 15. Numai gorile imense, zici că mâncau dimineața, la prânz și seara doar steroizi. Niște libidinoși ce mai. Îmi tot repetam în gând să fiu calmă, să nu tremur pe acolo mai ceva ca o piftie, dar de unde frate? Când vezi 30 de ochi care te privesc ca pe o gustare cum să rămâi calm? N-ai cum. Noroc că Spencer nu m-a scăpat din ochi, iar blondul era mereu în spatele meu, mă simțeam protejată să zic așa.
 
      Legat de transport, totul a fost ok. Cele trei camioane cu heroină au ajuns la destinație, iar imensa sumă de bani în contul brunetului. Acum îmi dau seama cum își permite să locuiască în asemenea casă, cum și-a permis să conducă o asemenea mașină și multe altele.
 
      Viața asta mi s-a părut al naibii de dubioasă, dar datorită iubitului meu mi-am dat seama că eu chiar fac parte din ea. Ieri când mi-a pus arma în mână am simțit o imensă bucurie, ca și cum ea m-ar completa perfect. Nici n-am mai așteptat să-mi explice cum se folosește că am tras de piedică, am ochit sticla, care stătea pe o masă la circa 30 de metrii și am tras, nimerind-o din prima. Momentul în care degetul meu a apăsat pe trăgaci în întreg corpul am simțit un curent care parcă mi-a dat mai multă energie, acel sentiment de bine, iar atunci când cioburile s-au împrăștiat un sentiment de victorie a răsărit de undeva din inimă. Acel sentiment de putere. Faptul că poți omorâ pe oricine ți-a greșit vreodată. Că tu ești superior lor. Un sentiment minunat. Nu pot să cred că din cauza unui nenorocit eu mi-am pierdut familia prima oară, iar acum memoria.
 
      Să nu mai zic că la lupta corp la corp a fost mai greu. Am avut onoarea să mă bat cu Alexander. Pur și simplu mi-a tăbăcit fundul. Aproape toate loviturile mi le-a barat, în timp ce-mi zâmbea arogant, iar mișcările sale zici că erau de ninja. Nici nu îți dădeai seama când apărea în spatele tău și te trântea la pământ. După încă câteva ore de antrenament o să vadă el cum este să iei bătaie de la o fată. Ohhh Doamne, abia aștept să-i șterg rânjetul acela idiot de pe chip. Oricum s-a observat de la o poștă că m-a menajat din cauza loviturii la cap, dar tot am fundul plin de vânătăi.
 
      Astăzi este o nouă zi. Somnul m-a părăsit destul de devreme, undeva în jur de ora 6 eram în bucătărie pentru a-mi bea cafeaua și a fuma. Brunetul nici n-a simțit când m-am strecurat de lângă el la cât de mult l-am obosit aseară.
 
      Stau rezemată de blatul de bucătărie, privind pe geam, uneori sorbind din cafeaua caldă. Cerul este senin, soarele ne amenință din nou cu căldura sa, iar păsările ciripesc non stop. Privesc ceasul observând că deja s-a făcut 6:42 dacă mai lenevesc mult o să mor de cald. Am de gând să ies la alergat, a devenit ca o rutină zilnică. Beau ultima gură de cafea, punând cana în chiuvetq și mă îndrept spre ieșire, dar nu înainte să-mi strâng mai bine părul ca să nu-mi intre în ochi. Port o pereche de colanți trei sferturi negri, o bustieră roz, adidașii mei preferați roz și bineînțeles nelipsitul meu suport de mână pentru telefon. Dau play primei melodii din folder, îmi așez căștile în urechi și pornesc la alergat.