Încrederea ucide (FINALIZATĂ)

Capitolul 3

       Simt un aer rece care-mi face pielea de găină și deschid ochii leneșă. Este aproape beznă în cameră, singura sursă de lumină provine de la minunata lună care se vede prin ușile de sticlă ale balconului. Privesc în jur, dar tot ceea ce pot descifra sunt diferite forme de la mobilierul din cameră. Mă întind pe așternuturile șifonate ale patului, casc și îmi frec ochii obosiți, care mă ustură și constat că din nou am ajuns să dorm în patul altui bărbat. Oare când o să mă învăț minte să am grijă cât beau și cu cine plec? Mirarea mare este că nu mă doare capul sau momentan nu mă doare, însă nu m-am ridicat din pat ca să văd care este treaba cu mine. Când vreau să mă dau jos din pat, aud ușa de la cameră deschizându-se, imediat rămân nemișcată și închid ochii, prefăcându-mă că dorm.

       — Stai, să văd dacă încă doarme pisicuța; se aude o voce răgușită și destul de cunoscută. Abia mai respir, nu îmi închipui de ce mă simt atât de speriată, dar ce-i cert este faptul că am o presimțire rea de tot. O altă voce masculină adaugă:

       — Hai, că n-am toată noaptea la dispoziție. Trebuie să livrez marfa.

       Automat uit să mai respir, palmele îmi transpiră și aș vrea să mă înghită pământul. Aștept cuminte să aud ușa închizându-se, iar după aceea îmi caut telefonul. Pe noptiera de lângă pat nu e, pe jos nu, cred că e în poșetă. Dar unde dracu e poșeta aia? Îmi întorc capul spre colțul de lângă balcon și îmi văd geanta pe fotoliul așezat lângă geam. Lumina lunii se lovește de modelul argintiu și astfel o sclipire se poate observa prin întuneric. Cu această ocazie aflu și de unde intră aerul proaspăt, dar totuși destul de răcoros. Ușa care duce spre micul balcon este deschisă, astfel camera umplându-se cu aerul rece al nopții. În liniște mă uit la ceas, observ că este undeva în jur de patru dimineața și îmi iau inima-n dinți să mă îmbrac ca să plec dracului din casa asta. Tremur toata la gândul că mă aflu în casa unui traficant. Doamne Dumnezeule unde mi-a fost oare capul? Cum am ajuns în situația asta?

       Cum?! Cum ai ajuns aici? Băi femeie nebună,, hai să-ți aduc eu aminte. Aveai chef de sex, erai foarte beată și imediat cum ai dat de o partidă bună, ai fugit!

      Taci naibii, conștiință proastă că știu și eu asta. Mereu apari în cele mai proaste momente ca să îmi scoți ochii.

      Îmi dau două palme mintale, ca să-mi revin în fire și trag pe mine pantalonii scurți cu care m-am îmbrăcat în această seară și urmând să îmbrac și maieul negru. Ca de obicei nu mai stau să caut lenjeria intimă, în ritmul acesta o să golesc magazinele de lenjerie pentru femei, iar bărbații din oraș o să aibă câte o pereche de bikini de la mine. Mă abțin să nu râd la acest gând și mă îndrept spre ușa camerei. Cu inima bătându-mi cu putere în piept, apăs clanța pentru a ieși dracului de aici. Ascult câteva clipe ca să fiu sigură că nu e careva să mă vadă și pornesc spre ieșire. Mă apropii de niște scări care duc la parter, unde se află un hol mare din care poți intra în cel puțin alte două încăperi. Le cobor în liniște și pășesc mai ceva ca o felină la vânătoare fericită ca doar câțiva metrii mă mai despart de libertate. Țin strâns la piept geanta în care am câteva lucruri personale și mă lipesc instinctiv de perete atunci când aud voci din camera alăturată. Ce mă fac? Sunt ca și moartă dacă mă vad ăștia. Încerc să mă calmez, ca să nu fac vrun infarct, la cum îmi bate inima-n piept. Lipită fiind de peretele din stânga mea pot să aud clar ce vorbesc cei doi.

       — Smuk, zi repede unde sunt cele douăzeci de kg de cocaina?

      — Bo....boss, ți-am zis, m...mi-au ff...fffost fuuu...rate...

      Aud un pahar cum se sparge, iar imediat după un scâncet de durere. Închid ochii de frică, de groază mai exact și vreau să o iau la fuga spre ușa care mă desparte de aerul curat și răcoros al nopții, însă picioarele mele parcă sunt bătute cu piroane în podea. Aceeași voce masculină se aude în întreaga casă, dar de data aceasta mult mai nervoasă: