Încrederea ucide (FINALIZATĂ)

Capitolul 8

      Dansez și tot dansez de mai bine de două ore. Mă simt liberă, pe lângă beată, asta e partea a două. De când satana a plecat zici că-s alt om. Încă sunt urmărită cu privirea de anturaj, dar e altfel, nu mă mai simt așa vulnerabilă. Totuși privirea lui Alexander mă incomodează. Nu mă privește nici cu ură, nici cu dorință, nici cu indiferență, parcă privirea lui ar spune Cine ești și ce cauți printre noi?. Este mult prea ciudat, sigur mi se pare din cauza nivelului mult prea crescut de alcool din sânge. Am nevoie să beau ceva. Mă opresc din dansat și pornesc ușor spre Edi. Clubul începe să se cam golească, deci se apropie ora închiderii, dar nu vreauuuu. Nu vreau să ajung înapoi la criminal acasă. Trebuie! Altfel Alice moare, eu ajung la produs sau moartă, vai să-mi trag palme ce viață de căcat am început să am. Oftez și îmi așez un zâmbet tâmp pe față, apropiindu-mă de bar. Norocul meu este ca am găsit un scaun gol în fața tejghelei și mă așez. Încă buimacă și prinsă în gândurile mele nu observ când Edi vine în fața mea. Este nevoit să-și așeze mâna peste a mea pentru a mă aduce cu picioarele înapoi pe Terra. Îl văd așa de îngrijorat din cauza mea. Adică eu de fel nu-s așa aeriană. Trebuie să fac ceva ca să nu aibă probleme din cauza mea. Încep să râd și spun:

      — Hei, frumosule, ce trebuie să facă o fata pentru a primi o Cola cu gheață?

      — Să-mi ofere un sărut.

      Se auzi replica lui. În mod normal, n-aș fii stat pe gânduri și i-aș fii băgat limba-n gură, dar acum am niște ochii care-mi urmăresc fiecare mișcare. Îi fac semn să-și apropie fața de mine și mă dau în așa fel încât să se vadă de la separeul minune că îi spun ceva la ureche, dar eu de fapt sărutându-l. Un sărut scurt, ce-i drept, dar măcar a fost ceea ce a cerut. După ce mă depărtez de el încep să râd, dând de înțeles celor din umbra mea că i-am spus o glumă.

      — Jessica, iubito, ești atât de beată. Hai ia Cola și mai bine ai ieși puțin la aer să nu ți se facă rău.

      Îi zâmbesc și mă îndrept spre ușă. Niște aer curat n-a omorât pe nimeni. Mă împiedic de tocul ieșirii, închid ochii și aștept în orice clipă să pup asfaltul, dar surpriză, nu se întâmplă asta. Deschid ușor ochii și dau nas în nas cu Alex care m-a prins. Să-i dea Dumnezeu sănătate că altfel mă făceam de râs și poate îmi rupeam ceva.

      — Salvatorul meu. Unde ai fost ieri seară?

      — Aici. Știi bine că doar eu te-am ajutat să cobori din mașină.

      Spuse săracul puțin cam amuzat de întrebarea mea. Offff, Alex dacă ai știi tu la ce mă refer eu. În fine, să îmi revin că nu e bine. Mă pun pe picioarele mele,, mulțumindu-i cu un sărut pe colțul gurii, ca de obicei. Vreau să mă îndepărtez de el, dar totuși nu vreau. Am nevoie de companie. Poate cu câteva glume, niște Cola și aerul ăsta atât de rece, mai îmi revin și eu din beția asta.

      — Ai timp de o lulă? Mă gândesc că da, totuși clubul e aproape gol.

      — Și dacă era plin nu aveam cum să te refuz. Mai ales când ai privirea asta.

      — Ce privire? Știu că-s beată, dar n-am nici o privire.

      — Ai o privire atât de perversă. Bine că avem amândoi anumite principii și totuși rău că le avem. Că altfel erai a mea de mult, în toate modurile posibile.

      A mea... a mea.... a mea...

      Aceleași cuvinte ca ale lui. Simt cum mă încearcă o stare nasoală, dar fac tot posibilul să rămân pe linia de plutire. Lumea nu se învârte în jurul lui. Să se mai ducă dracului de nenorocit.