Încrederea ucide (FINALIZATĂ)

Capitolul 1

            — Futu-ți soarele... De ce dracu nu am tras draperia aseară ?

      Deschid ochii leneșă, încă înjurând razele soarelui care îmi intră în ochi. Mă întind leneșă în patul mare și călduros, dezmorțindu-mi oasele. Aud dușul curgând și mă întorc spre baie, însă există o mică problemă. Aceasta nu este camera mea, iar nici patul în care lenevesc ca o pisica la soare nu este al meu. Sar din pat în secunda doi, confuză și dezorientată, iar o uriașă durere de cap se face prezentă. Duc palma la frunte și îmi dau ochii peste cap atunci când în minte îmi revin mici fragmente din noaptea trecută. Muzica care bubuia în difuzoare, paharele de alcool care îmi udau gâtlejul uscat de la prea mult dans, tipii care îmi dădeau târcoale mai ceva ca niște lei care și-au încolțit prada și nu în ultimul rând bărbatul cu care am plecat aseară din club. Am spus de sute de ori că nu mai pun gura pe alcool, dar nu pot. Parcă gradele de tărie mă cheamă să le gust și să le savurez, astfel ajungând să fac vrute și nevrute.

       Faptul că liniștea domnește în cameră mă face să conștientizez că ar cam fi timpul să mă îmbrac și să plec de aici înainte ca bărbatul care este în baie să pășească în cameră și să fiu nevoită să găsesc o scuză de a nu-l mai căuta vreodată. Știam eu că nu trebuia să beau așa de mult aseară. Unde mi-a fost oare capul?! Îmi rotesc privirea prin camera imensă de câteva ori încercând să-mi găsesc hainele de aseară, însă mobilierul îmi fură ochii la orice pas. Patul imens din care m-am ridicat acum câteva minute cred că ocupă un sfert din încăpere, așternuturile negre se asortează minunat cu camera în sine, însă ceea ce m-a lăsat cu gura căscată la propriu este oglinda imensă care este fixată pe tavan, fix deasupra patului. Cu greu îmi mut privirea de pe acest imens obiect menit să îndeplinească și cele mai negre fantezii și îmi găsesc rochia lângă pat. O prind cu degetele tremurânde chiar în clipa în care aud cum tipul din baie oprește apa de la duși. Îmbrac rapid rochia argintie, însă nici urmă de lenjeria intimă. Nu mai am timp să o caut așa că decid să o dau dracului, astfel oferindu-i un suvenir celui cu care mi-am petrecut noaptea. Fac stânga împrejur, astfel dând cu ochii fix de fotoliul din colțul camerei în care se află poșeta mea. Fug spre ușă pana nu iese din baie necunoscutul de care cu siguranță nu o să-mi fie dor. În drumul meu către scările care mă coboară spre ușa de la intrare îmi găsesc și pantofii, mă încalț repede exact când o ușă de la etaj se trântește și o voce răgușită se aude cum înjură. Chicotesc și cobor grăbită treptele, apoi dispar din casă ca și cum n-aș fi fost niciodată acolo.

      Știți cum se zice că Dumnezeu îi iubește pe toți, indiferent de cum sunt ei? Astăzi mi s-a confirmat din nou. Nici nu am ieșit bine pe ușa vilei că a și apărut un taxiul în fața casei care a oprit instantaneu când m-a văzut. Normal m-aș fi speriat de această așa zisă coincidență, dar acum nu este cazul. Știu sigur că sunt în întârziere, iar Zack sigur o să mă omoare de această dată. Îmi trec fugitiv mâinile prin părul blond și vâlvoi în încercarea de a-l aranja cât de cât, însă bănuiesc că mai mult rău i-am făcut. Scot rapid printre buze un ,,futu-ți”, apoi grăbesc pasul spre mașina albă care mă așteaptă. Deschid portiera și aproape sar pe bancheta din spate, chiar când ușa de la intrare se deschide și o voce masculină strigă după mine. Trântesc ușa mașinii și privesc spre vilă, observând un bărbat bine făcut, blond care poartă un prosop negru în jurul brâului și care de asemenea pare nervos. Încep să râd și îi fac cu mâna înainte de a pornii la drum. Apuc să-i spun șoferului unde să mă lase, apoi îmi verific telefonul și rămân îngrozită când observ cât de multe apeluri pierdute am și mesaje de asemenea. Viața mea sigur s-a sfârșit astăzi. Oftez și bag telefonul în poșetă, apoi mă fac comodă pe bancheta mașinii și aștept să ajung acasă ca să mă pregătesc pentru muncă.