Stand By Me

47.

În sfârșit am ajuns să iau micul dejun cu Alexis, deși după seara trecută aveam mai degrabă nevoie de 7 litri de cafea și două palme.

A fost o totală aventură.
Nu mă așteptam deloc să îl văd pe Dennis darămite să mai fie și Jax acolo. Pe lângă asta, a fost ciudat... Încă nu știam cine era acest Nikolai cu care îl amenințase Dennis pe Jax deoarece după acea fază, iubitul meu nu a mai scos o vorbă toată noaptea.
Nicio vorbă despre aia, în orice caz.

Știam că Dennis îl enervase și probabil a văzut că m-am speriat când l-a lovit, însă în același timp m-am și bucurat. Dacă Jax nu apărea, nu scăpam degrabă de Dennis...

Stăteam cuminte la masă, așteptând-o pe Alexis, care întârzia. Îmi era o foame de puteam să o mănânc și pe ea.

Butonam telefonul exact când am primit un mesaj de la Jax.

Jax: Ce faci azi?

Eu: Momentan o să mănânc cu Alexis , apoi nu știu. De ce?

Jax: Așa doar. N-ai vrea să plecam undeva câteva zile?

Eu: Uuu, normal...

Jax: Vorbim mai încolo atunci.

Nu i-am răspuns iar el mi-a mai trimis un mesaj.

Jax: Te iubesc, S.

Și eu te iubesc, mă gândesc eu.

- Am ajuns, am ajuns!!
Strigă prietena mea încă de la intrare, așezându-se în grabă lângă mine. Era amuzantă.

- În sfârșit, femeie! Ști cât mi-a fost de foame?

- Scuze, încă nu știu străzile.

- Ai venit cu mașina?

- Normal...

Am comandat rapid cel mai delicios mic dejun și am așteptat cuminți. Alexis părea nerăbdătoare să mă interogheze.

- Hai, întreabă.

- Ce a fost aseară? Jax părea că vrea să omoare pe cineva.

- Pe Dennis...

- Se vedea clar că îl enervase.

- Da. A venit cu ceva amenințare ieftină. Ști pe cineva Nikolai?

- Hmm, nu... Adică am auzit că ar fi ceva prieten de-a lui Dennis, însă nimic mai mult. De ce l-ar fi amenințat pe Jax cu el?

- Nu știu... Poate se cunosc de când cu drogurile.

- Fată, e adevărat că Jax nu mai vinde?

- Cam da. Cel puțin așa zice.

- L-ai cumințit. Nu pot să cred...
Râde senin, însă știm de ce a fost nevoie pentru  a ajunge să îl cumintesc.

- Am trecut prin iad pentru asta, dar da...

- Îmi pare rău, serios. Și pentru faza cu Dennis. Nu știu ce e în mintea lui.
Nici eu nu îl recunosc.

- Parcă i-a spălat cineva creierul. Și sunt atât de obosită de toate astea. Nu credeam că se va ajunge aici.

- El e doar rănit... Credea că totul e perfect între voi și că Jax e mort pentru tine.

- Și eu credeam că e perfect, a fost de fapt pentru o perioadă de timp.

- Îl iubești pe Jax, Sienna. Și e ciudat și probabil nu vei înțelege niciodată cum îl poți iubi mai ales după câte ți-a făcut. Dar presupun că ți-e scris să fi cu el. Eu așa zic. Și nu contează câte încerci să faci pentru a-l uita deoarece asta nu se va întâmpla. Tu ești a lui. Mereu ai fost, iar el e al tău. Idiotul te-a iubit și când nu te iubea, dacă înțelegi... Iar acum, e șansa voastră. Așa că lasă-l naibii pe Dennis, nu știu... Pleacă de aici sau ceva... Eu voi fi mereu alături de tine și te voi susține. Dacă doar așa vei reuși să fi fericita cu el, fă-o. Pleacă.

Aveam lacrimi în ochi după discursul prieteni mele. Nu mă așteptam la asta, însă avea atâta dreptate.
Trebuia să profit de faptul că eu și Jax ne-am regăsit și că Universul ne-a dat încă o șansă...

- Alexis...

- Te iubesc. Trebuie să faci ce e mai bine pentru tine.

- Și eu te iubesc, serios. Mulțumesc că ești aici.

- Mereu voi fi. Trebuie să vorbesti cu el... La dracu cu Nikolai sau cine știe ce fantome. Trăiește-ți viața cu Thivaios până poți.

Trăiește-ți viața cu Thivaios până poți.
Ador vorba asta.
Și vreau să o urmez.
Alexis are dreptate.

Stau și o privesc zâmbind. Mă cunoaște atât de bine. Niciodată nu am fost obișnuită să vorbesc cu cineva despre problemele mele însă când am cunoscut-o pe nebunatica asta am simțit că e omul potrivit.
Și așa a fost, nu aș da prietenia noastră pe nimic.