Stand By Me

35.

Nu aveam foarte multe haine aici însă am reusit să îmi creez o ținută acceptabilă care să meargă cu vremea de afară.

Am decis să merg pe jos. După jumătate de oră m-am trezit în fața ușii clubului.

Total diferit. Design nou, părea mult mai...legal. Am pășit plină de emoții înăuntru. Nu știam la ce să mă aștept, sincer. Până și eu eram o enigmă pentru mine.

Jax transformase totul într-un local luxos. Diferit de cel din New York, însă la fel de frumos. L-am zărit pe Jose în spatele tejghelei, ștergând pahare. Nu-mi venea să cred că mai lucra aici după atâta timp. Mi se părea ireal cum putuse să îl suporte pe Jax.

Un fior mi-a străbătut corpul când am înaintat spre el...frânturi de amintiri îmi bantuiau prin minte însă am reușit să le îndepărtez rapid. Eram mândră de mine pentru asta.
Fugitiv, mi-am aruncat privirea spre scarile unde s-a petrecut incidentul în acea seară. Însă, nu m-am speriat. Nu m-am panicat. Mi-am amintit și am trecut peste.

- Sienna?
Il aud pe Jose rostindu-mi numele fericit.

- Joseee!!

- O, Doamne! Credeam că nu o te mai văd vreodată.
Vine și mă ia în brațe trezind un sentiment familiar înăuntrul meu.

- Și eu mă bucur să te văd.

- Ce cauți aici? N-aș fi zis că te vei întoarce aici după...

- Nici eu, crede-mă. E o poveste lungă, o să îți spun într-o seară.

- Normal! Fac cinste.
Râd la afirmația lui și îmi dau seama că mă simt bine aici. Nu voi înțelege niciodată care e logica mea...serios.
În locul ăsta am fost prizoniera și acum m-am întors ca și cum aș fi fost în vacanță.

Câteva momente am fost absenta, voiam să îl văd. Rău. Îmi era dor de Diavol.

- Locul ăsta arată super diferit. E ca și cum cel dinainte nici n-a existat. Mai are apartamentul?

- Da...vrei să...?
Înainte să apuc să-i răspund îmi intinde cheia apartamentului.

Nu fă asta...

Trebuie.

Mă aflu în fața ușii de 5 minute.

Vreau să intru dar nici nu vreau.

Bun. Intru.

Arăta la fel... nicio schimbare.
Un nod mi s-a pus în gât iar oxigenul din jurul meu incepea să dispară treptat.

Autor Pdv

Privirea Siennei se învârtea prin încăperea care odinioară a ascuns  momente de groază. Nu știa dacă era bine ca a revenit aici, dar momentan se simțea ok.
Pășind ușor prin bucătărie, tocurile cui ale pantofilor ei Louboutin se auzeau destul de tare pe parchetul gol. Atingând ușor mobila, inspiră aer iar pulsul ei incepu să crească.

Se afla acum în fața patului care era dezordonat. Ca de obicei, Jax plecase fără să își facă patul. Acest gând o făcuse să zâmbească deoarece mereu îi spunea brunetului să își aranjeze patul.

Face câțiva pași până la dulapul care ascundea hainele lui Jax, lângă care fusesera altadata ale ei.
Mana tremuranda îi urcă peste tricourile lui lăsând la iveală parfumul mult prea cunoscut. Același parfum. Bruneta inspiră parfumul pe care obișnuia să îl adore. Era slăbiciunea ei. Parfumul și vocea lui.

Fără să își dea seama se trezi zâmbind din nou...îi era dor de el. Dor de pericolul care îl inconjura, de aura diabolica și de pasiunea cu care o iubea...uneori.

- Nu așteptam vizitatori...

Vocea lui îi fac corpul Siennei să paralizeze. Nu știa dacă visează sau el era aici cu adevarat.

Inspiră.
Expiră.

Se intoarce încet fiind cuprinsă de un sentiment necunoscut. Fericire? Panică?

- Jax...
Spune ea șoptind.
Erau față în față acum. După ani de greșeli, dupa seara recentă în care s-a întâmplat revederea.

- Nu știam că-

- Voi fi acasă? Nici eu nu mă așteptam să te văd. Am venit din New York aseară.

Fără alte cuvinte, Jax se apropie de ea, cu o grozavă foame de a o săruta. Și el îi duse dorul, mai mult decat voia să recunoască. O iubea. Mereu o iubise, însă în acești ani în care nu a avut-o lângă el a realizat cât de mult o vrea. Vrea să fie a lui, doar a lui...mereu va regreta ce i-a facut, a fost greșeala vieții sale.

Nu ii venea să creadă că frumoasa lui se afla aici. Acum. În dormitorul lui iar ei nu îi venea să creadă că aveau o conversație civilizată.

Il privea atent, studiindu-i fiecare tatuaj. Simțea cum îi fierbe sângele în vene, dar încerca să se stăpânească. Lacrimile sărate i se adunaseră  în colțul ochilor însă nu avea voie să plângă. Să fie vulnerabilă în fața lui.

Decât dacă erau lacrimi de fericire.