Stand By Me

24.

Trei ani mai târziu

- Buon Natale, il mio amore.

(Crăciun Fericit, iubirea mea)

Îmi șoptește Dennis, sarutandu-mi ușor lobul urechii.

- Grazie.

(Mulțumesc)

Buzele mele se contopesc cu ale lui, într-un sărut dulce.

- Perfect, aș putea crede că te-ai născut aici.

- Încetează, știu și eu 3 cuvinte.

- Te iubesc...
Nu apuc să spun nimic, ca îmi ia mâna între degetele sale calde, lipindu-ma de el. Îi simt bătăile inimii și respirația cu aromă de menta.
Îmi vine să sar pe el, să îl devorez chiar aici.

- Si...ti-am luat ceva..

Oh, nu...eu nu i-am luat nimic, cum am putut fi atât de proastă?

Dar ce i-ai putea lua cuiva care are totul?...

- Dennis...nu-

- Schhh...doar deschide-l.

Iau cutia aurie din mâna lui și rup funda rosie de deasupra. Oare ce e?
Entuziasmul și curiozitatea mă omoară.

Pun capacul jos și văd două bucăți dreptunghiulare de hârtie, pe care era tipărit ceva, cu litere mici.
Iau una între degete, privind-o cu atenție.

Nici gând !!!!!

Îmi ridic privirea către el, cu inima bătând mult prea tare, și cu o lacrimă care aștepta să cadă în orice moment.

- Dennis!!!!
Il îmbrățișez, aproape doborându-l de pe canapea.

- Știu că iubesti Crăciunul...și aici nu este zăpadă...deci m-am gandit că New York ar fi soluția.

Sunt în extaz. Adrenalina îmi pompeaza în vene...mereu mi-am dorit să merg la New York...nu pot să cred!

- Te ador, te ador!

Il sărut pătimaș, neștiind cum să îmi arat recunoștința.

Ar fi o modalitate...

Nu acum!

De ce nuuu?

Strici momentul...

- Plecăm în 4 ore.

Aruncă el bomba, afișând un zambet tâmp.
Serios, Dennis? Acuma îmi zici? Drăguț, drăguț...

- Dar....nu am timp să-

- Sienna, ia doar esențialul...

- Asta înseamnă tot ce am în cameră.

- Iubito...

- Bine, voi lua doar un bagaj.

- Perfect.

*

- Sienna, ești gata?
Mă striga Dennis de jos...la naiba, am pus tot?

Arunc o privire încă o dată asupra bagajului meu.

Haine, lenjerie, machiaj, pantofi, încărcător, cred că e tot.

Eu cred că trebuia să te duci direct cu dulapul.

Foarte amuzant.

Reusesc să cobor fără sa mă împiedic pe scări. Minune.

- Sono pronto, sono pronto.

(Sunt gata, sunt gata.)

- Se mi fosse, non far loro prendere nulla. Ho solo bisogno di te. Niente vestiti sofisticati, senza trucco, solo ... Sienna.

(Daca era după mine, nu te lasam să iei nimic. Eu am nevoie doar de tine. Nu haine sofisticate, nu machiaj, doar... Sienna.)

- Allora come posso dimostrare nuova biancheria intima che ho comprato?

(Atunci cum aș putea să îți arăt lenjeria nouă pe care mi-am cumparat-o?)

- Farò pezzi in ogni caso.

(O voi face bucăți, oricum.)

- Ahhh, nu te pot învinge.

- Obișnuiește-te cu asta, il mio amore.

- Bine, bine.

- Haide, să plecăm.
Râde în spatele meu...bărbații ăștia. Normal că ei n-au nevoie decât de o pereche de pantaloni, o bluză, și e ok. Pe cand femeile...ei, aici e complicat. Ținută de seara, de prânz ...dacă el crede că o să-mi rupă lenjeria de la Agent Provocateur, se înșală.

De parcă ai putea stăpâni bestia în pat.

Vom vedea.

**

Cum e viața mea?

Aș vrea să spun că este perfectă însă nu e. Dennis încearcă să o facă așa. El încearcă să îmi ofere totul. Însă uneori, totul e prea mult.

Îl iubesc, și nu aș avea cum să contest asta dar în același timp, el este tot ce știu. Mă regăsesc din nou într-o captivitate asemănătoare celeilalte. Nu abuzivă, însă tot captivitate e.

Ce s-a intamplat in acești 3 ani?

Nu multe lucruri. Am decis să rămânem în Italia, în casa lui Dennis. I-am cunoscut părinții, Alessandro și Mia...doi oameni minunați. Le sunt recunoscatoare pentru tot ce mi-au oferit în acesti ani dar mai ales, pentru iubire și sprijin.

Nu, nu sunt întreținută de Dennis. L-am convins că nu pot să stau în casă zilnic, asa că am reusit să mă angajez la o cafenea în oraș, deoarece asta știam face... . Aveam de condus o jumatate de oră până acolo, dar era frumos. Nu mă mai săturam de frumusețea locului. Pe lângă asta, acolo am cunoscut-o pe Alexis care devenise între timp cea mai apropiată persoană, după Dennis. Nu-mi dădusem seama câtă nevoie avusem de ea, de o prietenă căreia să îi povestesc ofurile și bucuriile.

Rutina asta, care se repeta de 3 ani încoace era copleșitoare. Și-mi era frică mie însămi să recunosc, că în adâncul sufletului meu, iubirea pentru Dennis nu era aceeași ca la început. Mi se părea că-mi oferise mult prea mult pentru ca eu să îl rănesc în vreun fel.

Altceva...?
Nu am mai auzit de nimeni din...trecutul meu. În unele zile mă gândeam la ei. Mă gândeam dacă Gilinsky e ok, dacă e cu Madison, dacă Johnson mă mai  cunoaște sau dacă Nate se mai gândește la mine.

Nici de el nu am auzit nimic.

Ti-e dor?

De?

El...

Nu vreau să răspund la asta...