Stand By Me

40.

Se pare că planul meu de a merge la apartament era anulat. Asta pentru că, imediat după scenele incendiare alături de Jax, adormisem. Am zis că rămân așa pentru câteva momente iar momentele s-au transformat în ore.

M-am trezit singură, era seară acum, după cum puteam observa prin perdea. Jax era în bucătărie, vorbea la telefon.

Nu m-am putut abține, am început să îl studiez. Efectiv îl cunoșteam pe acest om de când eram practic un copil. Crescusem cu el. Și îl văzusem în sute de ipostaze, îi cunoșteam fiecare latură, bună sau rea.
Însă azi și mai ales după atâta timp, observam cu adevărat cât de mult se schimbase. Era matur, diferit, mai frumos.

Purta un tricou simplu, alb simplu și o pereche de pantaloni care îi atârnau lejer. Părul îi era dezordonat, domina o nuanță de blond pe care nu o avuse înainte iar barba îi era puțin mai crescută decât îmi aminteam eu. Trăsăturile îi erau aceleași însă se vedea că trecuse prin viață deja, nu mai era același copil rebel care nu avea nicio treabă toată ziua.

Avea și tatuaje noi, și sincer, ăsta a fost unul dintre lucrurile care mereu m-au atras la el. Iar ochelarii pe care ii purta azi nu făceau decât să îmi doresc să repet ce s-a întâmplat azi dimineață.

Cam salivezi după el, Sienna.
Dar nu-ți face griji, e doar al tău.

Mi-am înfășurat cearceaful șifonat în jurul trupului meu micuț și am mers în bucătărie.

Se pare că avea o conversație foarte interesanta.

- Știai că asta se putea întâmpla oricând.

- Ciara... Încetează.

Ciara...

- Nu. Nu am de gând sa fac asta. Trebuie să înțelegi. Și să îmi dai pace.

- Pentru că sunt Jax Thivaios și pentru că pot. A fost, dar s-a terminat.

Oftează, parcă obosit de toată conversația. Eram chiar curioasă de ce zicea ea. Despre ce era vorba. Bănuiesc că despre noi doi.

- Nu... Și nu are rost să faci o asemenea comparație.

Îl ating ușor pe umăr și îl fac să tresară. Se întoarce zâmbind. Mi-a fost al naibii de dor de fața lui.
Continuă să asculte ce zice fata la telefon iar cu o mână ma ridică și ma așează frumos pe blatul mobilei de bucătărie.

Super, ai de gând să îmi faci ceva în timp ce vorbești la telefon, Jax?

Nu că te-ai supăra.

- Aha... Știu...
Mă săruta umed pe gât.

- Înțeleg tot ce spui...
Mă săruta din nou.

- Nu a fost minunat. Dar a fost... Ceva. Îmi pierzi timpul prețios, Ciara...

Buzele lui ajung pe clavicula mea, apoi pe umăr și coboară ușor pe piept. Încerc să respir, însă uit cum se face.

- Da. Jack te va ajuta cu restul. La revedere.

Gem încet și-l trag mai aproape de mine. Ochelarii ăia îmi dădeau idei interzise.

- Bună dimineața, frumoaso.

Chicotesc la apelativul lui... Și la faptul că nu era deloc dimineață.

- Ce a fost asta?
Întreb pe un ton mai reținut. Încă nu știam exact cum să mă comport în preajma lui...

- Nimic important. Am scăpat de o povară.

- O povară? Așa ai gândit și despre mine când m-ai alungat?

Iar începi cu prostiile tale.

Se vede pe fața lui că se aștepta la astfel de întrebări din partea mea.
Pun telefonul jos și se postează în fața mea. Să vedem ce poți, Jax.

- Cum ai putea să crezi asta?

- Te întrebam doar.

- Pai nu mă întreba chestii inutile.

- I-ai spus? De noi?

- Da, ăsta a fost scopul conversației, Sienna.

- Jax...

- Dacă încerci să mă testezi sau ceva rahat de genul, să ști că nu ești prea bună. Nu mă vei enerva din orice.

Îmi taie el craca și rămân surprinsă. Într-un mod plăcut, normal. Vechiul Jax nu ar fi spus niciodată așa ceva.

Nu, el ți-ar fi dat una și ai fi tăcut singura.

- Scuze... Eu doar... Vreau să știu cum vor fi lucrurile între noi. Am nevoie să îmi pun ordine în gânduri, Jax. Totul e... E un dezastru. Și da, ce s-a întâmplat de ieri până acum între noi a fost tot ce am visat eu mereu, însă nu pot pur și simplu să uit de tot.

- Nici nu îți cer asta.

- Știu, da-

- Înțeleg ce îmi spui, Sienna. Dar spune-o mai bine. Spune că îți este frică să nu fi renunțat la relația ta cu Dennis degeaba. Ți-e frică să nu fi aruncat totul la gunoi pentru mine. Ți-e frică pentru că aș putea să te lovesc... Spune-o. Altfel, nu am cum să pricep.

Mi-a citit gândurile...

Nu gândurile, se vede în ochii tai, proasto.

- Îmi pare rău, nu voiam să... O spun chiar așa.

- Eram tânăr și prost, Sienna. Și înțeleg de ce ai această temere. Însă nu am de gând să stric ce avem. Te-am așteptat atâta timp...

- Știai că mă voi întoarce?

- Am știu din clipa în care te-am lăsat să pleci. Doar nu știam cât va dura.