Stand By Me

31.

- Sienna?

Lumina se aprinde instantaneu după ce numele îmi este rostit.

Îmi ridic privirea pentru a vedea cine e, în timp ce el se pune în genunchi pentru a mă ajuta să mă ridic.

- Ce cauți aici?
Mă reped să il interoghez după ce îi accept ajutorul și mă pun pe picioare.
Aștept în continuare răspunsul lui care întârzie să apară.

Zâmbește.

- Tu ai intrat în camera mea, deci...

Vocea lui îmi gadila timpanele, iar fragmente cu noi doi din trecut imi inunda mintea. Din nou.

Mă simt blocată, paralizată, neștiind ce să fac în continuare. Ar trebui să îl port urî, să fie dușmanul meu numarul unu, nu știu...să nu pot sta în preajma sa, și totusi, uita-mă aici, complet absorbită de chipul lui.

Simțeam vinul curgând pe picioarele mele, rochia era roșie acum. Superb.

O analizez, încercând să găsesc o soluție rapidă, însă nu îmi vine nimic în minte.
În tot acest timp, el mă privește, cu o expresie indescifrabila. Mă face să îmi doresc să știu la ce se gândește în momentul ăsta.

Oare și lui îi e dor de noi?

Sienna, încetează cu prostiile!

Mă lupt cu mine însămi.

- Poftim!
Îmi aruncă un tricou din dulap după care deschide ușa de la baie.

- Poți face un duș. I-ați tricoul ala pe tine, e destul de lung.

Iau tricoul din mainile lui, la fel de tacuta. Nu stiu de ce se comporta atat de omenesc cu mine, si nu stiu cum să fi reacționez la această schimbare de comportament a sa.

- Îți aduc imediat un prosop.

Mă privesc în oglindă de câteva momente. Nu pricep ce se întâmplă cu mine... Sunt atat de confuză de schimbarile mele de inimă...il iubesc pe Dennis, sunt convinsa de treaba asta, atunci de ce mă gândesc la el?
De ce, după atâția ani, pot să stau în fața lui și să imi imaginez cum se simte să mă sărute, în loc să vreau să îi dau foc? De ce? Sunt cea mai complicată ființă...

Cum se face că mă întorc exact când e el lângă mine, ajungând să fie doar câțiva cm între noi?

- Ți-am adus...prosopul.
Înghite în sec, venind mai aproape de mine. Respirația lui caldă îmi ajunge pe gât, pielea mea făcându-se de găină.

Îi analizez pentru o secundă tatuajele, barba, ochii... nu mă aștept la urmatoarea mișcare. Sunt luată prin surprindere de mâna lui care îmi străbate cu degetele reci gâtul, umărul, ajungând la breteaua rochiei pe care o dă delicat la o parte. Moment în care toată rochia de catifea cade la pământ, eu rămânând  dezbrăcată în fața lui. Dar asta nu era doar fizic, ci și psihic. Mă simțeam iar ca o adolescentă îndrăgostită nebunește.

Vreau să mă întind să îl sărut, însă face un pas în spate, oftează, după care iese din baie.

- Jax...

Fac un dus rapid iar în tot acest timp îmi vine să mă dau cu capul de pereți știind ce tocmai s-a întâmplat.

Trebuie să îl urăști, Sienna, trebuie...

Dar oare...chiar trebuie?

Am o viață minunată acum, de ce să trăiesc mereu purtând ură unei persoane care nu mai înseamnă nimic pentru mine?

Pentru că înseamnă...
Cred că tocmai ai realizat și tu.