ÎMBRĂȚIȘAREA LUI LUCIFER: Cerul de Opal (III)

*EPILOG*

- Crezi ca e capabil de a simti regrete?

- Am vazut multe dintre lucrurile care vor urma... zice Adeone ganditoare.

- Nu il pot ierta... Si nici nu vreau...

- Spui asta acum, fiindca esti ranita, teribil de ranita... Tocmai de aceea, nu iti vei aminti adevarul decat atunci cand vei fi pregatita... Nu mai inainte. Probabil il vei ura la inceput, dar apoi te vei obisnui. Noul tau corp este pur, deci te va ajuta foarte mult. De indata ce vei lepada aceasta manta obosita, vei fi renascuta.

- De ce sunt blestemata in acest fel? De ce umbra lui ma urmareste peste tot?

- Draga mea, zice mama mirata, mangaindu-ma pe brat... Alunga temerile din inima, fiindca esti binecuvantata de Ceruri... Dintre toate fiintele care exista in acest univers, ai fost aleasa sa il salvezi nu doar pe el, ci toata tagma decazuta. Daspha a fost abia primul pas. Multi altii vor urma, pe masura ce-ti vei aminti de misiunea inceputa la ordinul Semilunei... Stiu ca este greu... Dar merita.

- Am ramas fara Puterea mea, Kael... Cum ma voi descurca fara el?

- Nu vei fi lasata fara ajutor in intuneric... Te voi veghea mereu, spune ea cu o umbra de melancolie pe chip, sarutandu-ma cast pe frunte.

- Dar vor trece 22 de ani pana imi voi aminti de tine, murmur eu cu glasul incarcat de tristete, cuibarindu-ma in ea, la fel ca un copil speriat.

- Si pana atunci vei trai fericita, fiindca Lucifer nu va lasa pe nimeni sa iti faca vreun rau. Te incredintez de pe acum, fiindca am vazut viitorul vostru.

Pe cand zice aceastea, o parte din ea se incranceneaza... O incruntatura fina ii marcheaza fruntea senina, netulburata pana acum de tristete.

- Ce este? Ce altceva ai mai intrezarit?

- Sunt multe lucruri pe care nu le stii... spune ea criptic.

- Le voi afla vreodata?

- Pe toate le vei afla; vei indura multe si in a treia viata, poate mai multe decat in celelalte doua, fiindca rolul tau este unul maret, dar nesuferit. Imi pare rau ca trebuie sa fii tu aceea care duce greul. Daca as putea, as lua asupra mea toate acestea...

- Stiu, mama... Nu te mai framanta, stiu cat de mult ma iubesti...

***

Danganitul clopotului a acoperit intreg taramul. Calaretii albi s-au adunat de jur imprejurul zidurilor cetatii, protejand cu scuturi de lumina granitele Naadului, ca nicio influenta straina sa nu se strecoare cumva prin gandurile noastre.

Ma uit spre acropole, acolo unde ne asteapta un templu stravechi, care-mi va deveni curand... mormant. In fata templului s-a aprins un foc imens de culoarea aurului topit, care e primul semn al inceperii procesiunii. Sanctuarul de forma patrata e sustinut de patru stalpi imensi, pe care este gravata istoria tinutului de Nicaieri, pierdut undeva la capatul lumii. Putini ingeri cunosc drumul spre acest loc, care nu primeste decat esentele sublime, jertfelnice, ale eroilor si martirilor. Pentru ceilalti, care nu au ochi sa vada, nici urechi ca sa auda, taramul nostru nu exista decat ca o fabulatie nascocita de minti naive.

Procesiunea e deschisa de Adeone, care urca solemn treptele, tinand o faclie in mana, care-mi va lumina calea spre lumea de dincolo. Sunt chiar in spatele ei, purtand sabia argintie la sold, care a fost intre timp restaurata de fierari. E ultimul meu drum ca razboinic, fiindca vechea Layra trebuie sa dispara. In urma mea se afla Nyria, alaturi de inca zece surori din ordinul Semilunei. Scumpele mele surori... Unele dintre ele sacrificate pentru Lucifer, altele pentru Shaithan... Taina nu se va spune decat unora, pentru ca secretul sa fie in siguranta cat mai mult timp. Pentru ceilalti, s-a zis deja ca voi pleca intr-o lunga calatorie.