ÎMBRĂȚIȘAREA LUI LUCIFER: Cerul de Opal (III)

Capitolul 53: Plata pacatului

Am ridicat bratul drept, apoi m-am avantat spre el, lovindu-l in plin, dar Vardas nu se lasa deloc batut. Forta considerabila a bratelor lui imi face umarul sa tremure. De multe ori ma intreb cum de nu am sfarsit ucisa de luciferieni, adevarati maestri ai sabiilor, dat fiind ca eram incepatoare in alte luptelor. Sa fie de vina lectiile lui Kael? Sau tacticile sirete pe care mi le preda Vardas pe ascuns? Dupa o incrancenare scurta, am reusit sa-l prind cu garda jos, iar varful sabiei mele s-a oprit in gatul lui, in acel santulet aflat dedesubtul marului lui Adam.

El rasufla greoi, privindu-ma cu straluciri verzui in ochii cafenii, cu un aer de mandrie pe fata... Ucenicul si-a depasit maestrul. Sau, mai corect, Veghetorul care am fost dintotdeauna a doborat firea lui umana. Nu pare prea suparat din cauza asta, pentru ca imi zambeste subtire. Pana sa apuc sa ma dezmeticesc, ma trage in bratele lui aramii, apoi isi striveste buzele pline de ale mele.

- Am asteptat atat de mult acest moment... sopteste el.

Trupul meu se unduieste serpesc pe langa al sau, lasandu-se sedus de puterea bratelor lui. Mana mea s-a inclestat in pletele negre batute de vant. Pe cand Vardas ma saruta, starnindu-mi fiori in intreaga fiinta, mi-am auzit numele.

-Layra!

M-am tras cu buzele usor rosii, cercetand de unde se aude sunetul. Vocea masculina s-a prelungit ca un ecou in mintea mea, apoi s-a stins.

- M-ai strigat?

- Din cate vezi, eram ocupat cu altceva... mormaie Vardas amuzat.

- Shhh... am spus deodata, simtind un pericol iminent.

- Apara-te!

Am strans in mana sabia ce se balanganea, apoi l-am smucit pe deuronom din fata mea, impingandu-l intr-o parte, iar lama mea se izbit de o alta: lata, infricosatoare, zimtata. O arma monstruoasa, purtata de o fiinta imbracata asemenea unui calugar. Roba neagra nu lasa sa se vada nimic in afara unui intuneric dens. Ii caut ochii, dar acestia sunt ascunsi indaratul pelerinei.

- Da-te la o parte! suiera el rece.

Intre timp, deuronomul isi revine si se aseaza in pozitie de atac.

- Cine esti? indraznesc sa intreb, desi nu ma astept la vreun raspuns.

- Stii cine sunt... spuse adanc Calugarul.

- Karon?

La auzul numelui, Vardas isi lasa mana moale, dar eu raman la fel de incordata.

- Ai incercat sa-l ucizi! strig cu manie.

- E timpul platii, deuronomule. Trebuie sa vii cu mine, zice el pietros, prefacandu-se ca nu a observat indignarea mea.

- E in regula, Layra... Intelegerea e intelegere.

- Esti nebun daca crezi ca te voi lasa sa pleci, dupa toate cate le-am patimit!

- Te-ai juruit ca-mi vei sluji 100 de ani! Taramul Mortilor asteapta! zice Karon.

- Asa este, mi-am dat cuvantul... spune Vardas. Si voi onora aceasta promisiune.

- Stii ca nu am fost de acord cu aceasta inselaciune. Pentru ce ai nevoie de puterea lui, luntrasule? Pentru ce scopuri marsave vrei sa-l folosesti?

- Planurile mele cu Vardas nu sunt treaba ta, fost Veghetor!

Stie ca mi-am pierdut Puterea. Nimeni nu ma mai poate ajuta acum, fiindca Kael s-a dus. Lucifer nu mai este aliatul meu, deci nu poate interveni. Iar Lumina se afla in Infern... Am doua alegeri... Sa ma lupt cu mesagerul Mortii pana il inving sau...