ÎMBRĂȚIȘAREA LUI LUCIFER: Cerul de Opal (III)

Capitolul 40: Semnul capitularii

Usa s-a deschis si a lasat sa intre un alai de femei imbracate in rosu, cu buzele la fel de rosii, pe jumatate goale si purtand pe cap coronite impletite. Ele se inclina adanc si imi zambesc slugarnic, dezvaluind caninii usor ascutiti. M-am uitat in oglinda inca o data, luandu-mi adio de la vechea Lauryel, care va muri la amurg. Voi renaste ca fiind altcineva, dar cine voi fi?

Usa se da in laturi si aud o voce binecunoscuta, apoi o bataie din palme.

- Afara, afara! Asteptati pe coridor! Vreau sa stau de vorba cu Veghetorul!

- Prin a cui autoritate? intreaba obraznic cea mai inalta dintre ele.

Ma intorc si il vad pe Azazel incruntandu-se spre femeie. Fata i se schimonoseste de ura si isi roteste palma spre ea, incercand sa ii suceasca gatul.

-Prin propria mea autoritate!

- Printul a ordonat aducerea ei in Templul Suspendat si a dat porunca ca nimeni sa nu o caute inainte de Nunta! Nici macar el nu are dreptul sa o vada. E legea!

Celelalte sase femei se dau in spate, tematoare, dar cea care ii este fidela Printului sta impotriva blondului, chiar daca acesta o ameninta in mod vadit. El incepe sa zambeasca subtire, ceea ce este un semn foarte rau, si ea ii raspunde la fel. Azazel se apropie de ea languros, apoi degetele lui ii mangaie fata, coborand incet spre gatul ei mladios, cautandu-i ochii. Ea se lasa supusa in mainile lui, crezand ca este vorba de un fel de joc, dar el o insfaca intr-o clipita si ii rupe gatul. Se aude o pocnitura seaca si femeia cade pe podeaua rece, iar cununa ii sare din cap si se rostogoleste sub o masa. Am inghitit in sec si am ramas nemiscata iar celelalte sase insotitoare au inceput a lacrima de frica si si-au plecat capetele.

- Mai este cineva aici care crede ca nu am autoritate in Imparatia lui Lucifer?

- Nu, preamarit rege... raspund ele in cor.

- Si ce mai asteptati? Carati-va afara! Si luati si hoitul impreuna cu voi.

- Vom fi pedepsite daca Printul vede ca lipseste, murmura una dintre ele.

- Si crezi ca imi pasa? Iesiti!

Ea pleaca repede spre usa, aproape impleticindu-se, iar celelalte doua se imbulzesc peste ea. Azazel face un semn si cadavrul femeii ia foc cu valvataie, mistuindu-se intr-o clipita. Tot ce mai ramane in urma ei e un pumn de cenusa. El isi freaca palmele satisfacut, privindu-mi chipul palid, dezgustat de fapta lui.

- Gata. Perfect. Acum putem sa stam de vorba!

- Ce vrei? il intreb sec si rece, simtindu-ma moarta pe dinauntru.

Ma intorc spre oglinda si ma uit cu jale spre rochia neagra pana in pamant, cu trena lunga, decorata cu mii de pietre de malahit si stropita cu praf de aur. Ne uitam unul la celalalt prin oglinda de cristal si ii vad ochii machiati cu albastru incarcati de neastampar. Ce planuieste? Imi pune mana pe umar si se lipeste de spatele meu intr-un mod mult prea senzual, iar eu ma retrag scarbita.

- Ce vreau? Ceea ce mi-am dorit intotdeauna: sa-l detronez pe Lucifer.

- Sa inteleg ca nu ai renuntat inca la planul tau nebunesc?

- Nu este nebunesc. E realist. Gandeste, Lauryel: va veti cununa sub Satan, apoi el va incerca sa fure Lumina din tine prin siluire, iar in final te va ucide.

- De unde stii?

- E simplu: mi-a spus. Acesta este adevaratul sau plan. Dar undeva, in strafundul fiintei tale, cred ca stii ca Lucifer nu te-ar cruta. De cand te-ai nascut pe Pamant si pana ai ajuns in Adabad, i-ai creat doar neajunsuri. Crezi ca te va aplauda pentru asta? Sau poate te va pune pe tron langa el, asa cum te minte de atata timp?