Sângele Evei (Completa)

Capitolul 53: Forever is a long time!

„Nu știu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te țin de mână."-Alfred de Musset

********************************

M-am trezit exact înainte ca soarele sa apuna.Il priveam de la fereastra cum își lasă ultimele raze peste orizont făcând cerul sa para dintr-o poveste în culori multiple de galben, violet și rosu.Imi fixasem ochii pe culori pana ce totul s-a întunecat.Am oftat.Casa o sa prindă viata imediat și liniștea va dispărea.
Sub ochii mei gradina se aprindea.Spoturi de lumini dădeau grădinii un aer magic.Florile erau luminate iar de sub copaci se vedeau spoturi care le lumina coroana.
Vampirii urmau sa se trezească iar eu voiam sa îl vad pe Tyler primul.Apoi sa beau o cafea tare.
Aveam sa dau ochii și cu David iar asta îmi dădea șansa să deschid alt subiect pentru care știu ca îmi voi auzi maraituri.John.
Ma dezlipesc de fereastra și ma duc la dulap sa îmi schimb hainele.Ma opresc în fata oglinzii și ma privesc.Parca îmbătrânisem zece ani.Imi trec mana prin parul negru și lung lăsându-l sa cada în valuri pe spate.
Cum ma voi privi iar în oglinda când o sa am 50 de ani și el va fi la fel de tânăr și frumos ca acum?
Deschid ușa dulapului doar ca sa nu ma mai vad și aleg o pereche de jeans albastrii, mulați pe picioare, cu un tricou negru.In picioare iau o pereche de ghete negre.
Evit privirea mea când închid dulapul și ma îndrept spre ușa.Trag aer în piept și ies pregătită pentru încă o zi care bănuiam ca nu va fi ușoară.
Garzile se schimbau iar.Vampirii luau locul umanilor de data asta.
Urc la următorul etaj unde știam ca este Tyler și bat la usa odată... nici un răspuns.Intru direct dar îl găsesc încă dormind.
Ma apropii de pat și îl privesc.Dormea liniștit și atât de adânc de parca nu dormise de zile întregi.
-"Puterea ii este atât de consumata încat va dormi cel puțin doua zile."
Ma întorc imediat pe călcâie și ma lovesc de ochii lui David care ma priveau atat de fix încât ma roșesc puțin.Ma întorc înapoi spre Tyler pentru ai evita privirea.Ma bucura sa vad ca avusese același gând ca și mine sa îl verifice pe Tyler prima data.Sau poate ma căutase și când nu m-a găsit și-a dat seama ca voi fi aici.
-"Ma cauți pe mine?"Il întreb din simpla curiozitate.
-"Nu.Venisem sa verific.Dar dacă tot te-am găsit aici atunci te invit sa bem cafeaua împreună."
-"Mulțumesc."Spun și ma întorc înapoi spre el pășind pe lângă el afara din camera.David închide ușa în urma noastră și coboram amândoi spre salon.Nu spunem nimic unui altuia și devenea stânjenitor.
Ma bucur ca nu mai aveam companie.Chiar voiam sa vorbesc cu el singuri.O tava cu cafea și câteva produse de patiserie ne este adusa în salon de una dintre garzile lui.
Când a ieșit din salon a închis ușa în spatele lui lăsându-ne iar singuri...si în tăcere.
Îmi iau ceașcă în mana și iau loc pe fotoliu din fata șemineului.Imi strang picioarele sub mine și stau comod.
Își ia și el ceașcă și vine lângă mine pe celalalt fotoliu.
-"David...cand te duci după John?"Trec direct la subiect căci nu era timp de pierdut.Maine m-ar fi cautat Moore sa ma întrebe ce a făcut David iar eu nu aveam nici un răspuns.
-"Azi."Răspunde scurt și ma întorc spre el.
-"Vreau sa vin și eu.Vreau sa ajut."
Pufneste ironic dar nici nu ma asteptam sincer la alta reacție la dorința mea.Stiam ca nu ma va lua.Devenisem..cum a spus el?Prețioasă!
Dap.Prea prețioasă ca sa îmi mai pun viata în pericol.Nu insist.Stiam ca nu aveam nici o șansă să îl conving contrariul.
-"Crezi ca știe ca vii după el?"
-"Nu.Dar bănuiește ca va veni ziua aceea dar nu știe ca azi va fi.Informatorii mei de acolo spun ca nu bănuiește nimic."
Îmi las capul exasperata sa cada.Toti aveau spioni peste tot.Te durea capul de atâtea uneltiri intre ei.
Îmi las cafeaua jos pe tava și ma întorc cu tot corpul către el.
-"David ar trebui sa mai discutam ceva."
Ma jucam nervoasa cu tivul tricoului meu neștiind cum sa deschid subiectul.Imi părea atât de ușor sa scot cuțitul și sa iau viata unui vampir dar atat de greu sa vorbesc cu el despre un subiect atât de sensibil.
Setimentele mele pentru el erau prea puternice pentru a fi ignorate iar el ma atrăgea ca un magnet.Cum sa ii spun ce aveam de spus când inima ma durea deja numai la gândul ca...
-"Te ascult."Ma îndeamnă el când vede ca ma blocasem.
-"Este despre noi doi..."
Se ridica brusc lăsându-ma cu vorbele neterminate.
Își lasă ceașcă pe tava și se îndreaptă către ieșire.Nu îmi lasă dreptul de a termina și presimteam ca avea sa spună ceva înainte sa iasă ca el sa aibă ultimul cuvânt.Cand ajunge la usa se oprește și se întoarce către mine.
-"Nu avem ce discuta pe acest subiect.Nu exista subiectul noi."
Și iese.
Asta a fost tot.Il priveam cum închide ușa în spatele lui lăsându-ma acolo singura.
Este ce îmi doream nu?
Corect.
Atunci de ce simt ca nu mai am aer, ca ma sufoc, ca îmi vine sa sparg totul în jurul meu.As vrea sa tip cat ma țineau plămânii.Abia mai târziu am realizat ca aveam lacrimi pe obraji deși era exact ce doream, nu?