Decepția

LXIV.Încrâncenare

Trebuia să-mi păstrez calmul deoarece doar așa îl voi putea păcăli pe Jason. Luând ultima gumă pe care am putut să o găsesc în buzunarul blugilor, am încercat să îndepărtez situația neigienică în care mă puneam, încercând să mă îmbărbătez cu privire la necesitatea anumitor acțiuni pe care va trebui să le execut. Am început să mestec încet, încercând să nu îi atrag atenția lui Jason, ochii săi fiind mai mult interesați de podea decât de mine. 

-Poate că doar am vrut să văd cum te simți, murmură acesta, ochii săi ațintindu-se asupra mea, făcându-mă să-mi opresc acțiunile, privindu-l cu o urmă de curiozitate. Aceasta era portița mea, acum trebuia să acționez. 

-Te rog, nu cred că îmi vrei binele, pufâi eu, picioarele mele îndepărtându-se cu pași micuți spre ușă, continuând să mențin contactul vizual cu el. Acesta părea mai rănit decât aș fi crezut că este posibil, lăsându-și privirea în jos din nou, câlcâiul meu drept atingând suprafața dură a ușii. Deschisă fiind și de asemenea nepăzită, am știut că dacă voi vrea să scap de aici în această seară trebuia să concep un plan destul de solid, ochii mei mărindu-se odată ce corpul lui Jason s-a apropiat rapid de al meu, neavând timp să reacționez în vreun fel. 

-Crezi că poți fugi de aici? întreabă acesta, privirea mea coborând rapid spre guma mestecată dintre degetele mele, inițial crezând că acesta m-a prins. Ochii mei s-au ridicat înapoi pentru a rămâne ațintiți pe ai săi, beculețul din mintea mea aprinzându-se odată ce i-am observat flacăra din privire. 

Am încercat să-mi pun pe față cel mai fals dar credibil zâmbet, surâzând odată ce acesta a reacționat violent, lovind cu putere ușa, ochii mei privind pentru câteva secunde broasca ușii, degetele mele reacționând rapid, împingând bucățica de guma direct în centrul axei cheii.

-Nu cred că aș putea nici dacă aș vrea, îi șoptesc eu, ochii mei râmânând fixați pe ai săi, mișcându-mi gâtul într-un unghi în care acesta îmi putea simți respirația pe buzele sale. Știam că nu era corect ceea ce făceam dar trebuia să-l folosesc cumva, era singura mea șansă să scap de aici și să-l găsesc pe Harry. Planul conceput pe moment nu era atțt de rău cum credeam, dar trebuia să mă folosesc de fărâma de bunătate din Jason.

-Deci asta înseamnă că nu vrei? murmură acesta, brațul său apăsând ușa, aceasta trântindu-se din cauza forței acestuia, brațul său rămânând cu toate acestea în dreptul capului meu. 

-Nu știu, tu să-mi spui. 

Nu credeam niciodată că aș putea juca rolul unei seducătoare, femme fatale nu era stilul meu, dar observând tenta de roz de pe obrajii săi, se pare că încercarea mea funcționa mai bine decât speram. Poate că trebuia să cred mai mult în abilitățiile mele de seducție.

-Hm.

Trăgându-se din dreptul meu, privirea acestuia s-a schimbat, parcă revenind la starea de dinainte, ochii săi odată înflăcărați fiind acum umbriți de întunecimea de odinioară. Privindu-l cu atenție, acesta s-a îndepărtat de mine pâna a ajuns în dreptul patului, lărgindu-și cravata de la gât, îmbrăcămintea părând că îl strânge. 

-Cred că ești  extrem de periculoasă, Antonia, continuă acesta, ochii săi sorbindu-mi din priviri corpul, atenția sa rămânând apoi fixată pe fața mea. 

-Iar eu cred că tu ești indecis, îi răspund eu, îndepărtându-mă din dreptul ușii, corpul meu mișcându-se alene spre fereastră. 

Spatele meu era întors, ochii mei înregistrând acum puțina lumină care se vedea de la geam, oftând odată ce acesta nu a mai dat niciun semn de viață. 

-Poate mai mult decât vei înțelege vreodată. Vocea sa s-a auzit din apropierea ușii, ochii mei mutându-se pe locul din care sunetul s-a auzit, privindu-l părăsind camera, lăsând tăcerea să mă înghită.