Decepția

LXI.Răzvrătire

-Dar stai liniștită, i-am arătat eu a cui ești până la urmă. Acum, sper că nu ești prea supărată pe mine din cauza incidentului de mai înainte, spune acesta, referindu-se probabil la șocul primit în urma acțiunilor sale, ochii goi ai Stellei apărând din nou în fața mea.

 Am continuat să-l privesc, încercând să nu schițez nicio urmă de îndoială sau frică dar după felul în care zâmbea privindu-mă, nu făceam o treabă prea bună. Vedea clar că îmi e frică de el, iar acest lucru îl entuziasma. Avea controlul și o știa. 

-Trebuia să arăt cumva că nu trebuie să te joci cu mine. Dar acum că am scăpat de aceste probleme banale, ce ar fi să trecem la treburi serioase, nu? Vocea sa era atât de dură și rece, dar cu o urmă de umor încât nu îmi venea să cred nici acum că odată omul din fața mea era cea mai importantă persoană pentru mine. 

Nu puteam concepe cum a reușit să mă păcălească în toți acei ani, cum a reușit să-mi acapareze simțurile, corpul și inima și eu nu am realizat niciodată cine este el de fapt. 

-Am nevoie de un răspuns sincer din partea ta. Nu vreau să fiu nevoit să recurg la alte metode pentru a te convinge să-mi răspunzi cu toate că dacă stau mai bine să mă gândesc, aș prefera să le folosesc oricum asupra ta. Te-ai ținut de promisiune? 

Ochii mei s-au mărit, panica cuprinzându-mă, incercând cu disperare să-mi păstrez calmul în ciuda stării inconsistente. Uram neputința de care dădeam dovadă în acest moment, uram că nu puteam face nimic și oricât de mult aș vrea să-i răspund într-un mod urât sau ironic pentru a-i demonstra disprețul pe care i-l port, buzele mele nu reușeau să formeze cuvintele necesare. Eram paralizată în scaunul incomod, privindu-l neputincioasă cum aștepta un răspuns, lipsa acestuia fiind în sine un răspuns destul de bun pentru el. Ochii săi s-au înnegrit brusc, observându-i pumnii strânși, privirea diabolică acaparându-i trăsăturile. Corpul său s-a ridicat brusc în picioare, apropiindu-se de mine într-un ritm lent, brațele sale sprijinindu-se de o parte și de alta a scaunului, respirația sa lovindu-se de fața mea. Inima mi s-a oprit brusc odată ce am simțit palma sa atingându-mi pielea obrazului, usturimea loviturii făcându-mă să scâncesc, capul meu întorcându-se din cauza impactului. 

Crezând că acesta este doar începutul, am așteptat să adauge ceva, să orbească, ușa din spatele său deschizându-se puternic, oprindu-i intenția lui Louis de a-și continua planul. Puteam să văd că urma să-mi spună ceva, că se pregătea să-și deschidă gură să mă amenințe cel mai probabil, dar prezența unei alte persoane în cameră l-a oprit. Și-a ridicat privirea, îndepărtându-se de mine odată ce în fața sa s-a materializat Milton Kramph, ochii săi reci privindu-mă cu o urmă de scânteie ciudată, în timp ce Louis încerca să se stăpânească. Înaintând spre ușă, acesta mi-a aruncat o ultimă privire îngrozitoare, un rânjet formându-i-se  din nou pe mina odată impasibilă, închizând ușa în urma sa. 

Acum încăperea era animată doar de mine și de bărbatul de care am încercat să scap în ultimele luni. Nu puteam deduce nimic din ceea ce urma pentru că, spre deosebire de celelalte întâlniri ale nostre în care se prezenta cu o mină relativ amuzată pe de-o parte și autoritară în momentele cheie, acum nu părea deloc ca acel Kramph cu care am avut ocazia să dau ochii. Cearcănele proeminente de sub ochii săi îl arătau obosit, istovit, iar privirea neutră lăsa loc interpretărilor. Cu toate că aspectul său părea mai neglijent decât înainte, acesta continua să-și păstreze alura imperativă demnă de speriat pe oricine intra în contact cu el. Îngrijorarea se putea observa cel mai probabil pe fața mea odată ce l-am urmărit cum își trăgea scaunul mai aproape de mine, așezându-se nonșalant. Încercam să nu arăt cât de tensionată eram, mai ales după ce am observat reacția, sau mai bine spus lipsa unei reacții din partea sa odată intrat în încăpere. Mereu a avut ceva de obiectat odată ce Louis continua să-mi arate monstrul care era el cu adevărat și sunt ferm convinsă ca a știut când a intrat în cameră că Louis nu plănuia nimic bun cu mine. Dar nu a făcut nimic pentru a-l opri, iar acest lucru mă punea pe gânduri.