Decepția

L.Familiaritate

-Nu mă mai poți opri. Au trecut două zile,Stella. DOUĂ ZILE. Știi ce înseamnă asta? Înseamnă că în aceste două zile Jason ar fi putut să o distrugă. Kramph nu se joacă și dacă l-a pus pe Jason să o răpească pe Antonia, atunci nu este o glumă!

Am înghițit în sec, rămânând pe loc, ascultând cu atenție conversația celor doi.

-Nu te poți aventura în ceva din ce știi că nu ai scăpare, idiotule! Realizezi că nu avem control acolo, nu? Nu știm unde au dus-o, nu știm ce au făcut cu ea-

-Exact asta spun și eu. Cine știe ce i-au făcut, jur Stella, dacă nu fac ceva voi -

-Harry, încetează. Nu mă mai întrerupe. Știu ce spun. Kit, Katrina, spune-ți și voi ceva. Nu pot să fiu eu singura care crede că este o idee proastă, nu? vocea Stellei, disperată și atât de nervoasă a răsunat în urechile mele, știind că acum este momentul să intru pentru a nu cauza și mai multe probleme.

-Nu sunt în măsură să vorbesc, Stella. Dar îi cam dau dreptate lui Styles de data aceasta. Trebuie să facem ceva până nu e prea târziu. Avem resursele-

-Kit, încerc de două zile să o găsesc pe Antonia. Crezi că nu am încercat? Vreau să o găsesc mai mult decât îți poți imagina, nu ai idee ce înseamnă Antonia. Nu îmi spune mie că avem resursele pentru că și cu ele, nu o putem găsi. E ca și cum s-a evaporat de pe fața pământului. Am încercat tot ce am știut, am vorbit cu toate sursele mele. Nu e de găsit.

-Dar trebuie să facem ceva acum, Stella!

Harry părea speriat, iar felul în care vocea îi tremura mă speria într-un fel și pe mine. Eram speriată pentru el, deoarece nu l-am mai văzut așa. Mi-am ridicat mâna, apăsând butonul soneriei, melodia stridentă fiind aproape o șoaptă deoarece cei trei vorbeau atât de tare încât mă mir cum au auzit-o.

-Katrina, te rog. Vezi cine e la ușa, nu am timp de prostii. Daca Boston a venit să-și colecteze cealaltă jumătate de plată, spune-i că dacă îl văd îl împușc. Nu glumesc, nu am timp de prostii. Vreau să o găsesc pe Antonia!

Mi-am mărit ochii, cuvintele lui Harry luându-mă inițial prin surprindere, abia apoi realizând cât de serios este în privința mea. Disperat dar totodată mortal. În starea în care este acum, Harry ar fi în stare să ucidă pe oricine i-ar sta în cale. Am crezut că nu voi putea înțelege niciodată acest concept, cel puțin nu l-am înșeles niciodată pe tata când era așa. Asemenea lui Harry, dacă mă privea pe mine, tata era un adevărat monstru. Ar distruge orice și pe oricine i-ar sta în calea salvării mele.

Dintr-o dată ușa a fost deschisă, ochii albaștri ai Katrinei privindu-mă surprinzător, zâmbindu-mi apoi.

-Katrina, e Boston? În cinci secunde voi apăsa pe trăgaci dacă nu pleacă.

Harry. Nu l-am mai văzut în viața mea atât de stresat, atât de nervos și atât de disperat. Era o altă față a sa, ceva ce nu am mai întâlnit până acum. I-am aruncat încă o privire Katrinei, aceasta privindu-mă oarecum neîncrezătoare, aproape speriată că stau în fața ei fără pic de sânge pe mâini.

-Îți sugerez să lași pistolul în secunda aceasta, asta bineînțeles dacă nu vrei să ucizi exact persoana pe care o cauți cu atâta disperare,vorbește blonda, încet, încă privindu-mă. Corpul ei s-a retras, lăsându-mă astfel să fiu vizibilă celorlați trei, primul lucru pe care l-am văzut a fost Harry. Îmbrăcămintea întunecată, părul răvășit din cauza degetelelor sale care mai mult ca sigur au tras cu disperare de firele de păr, cearcănele de sub ochii săi superbi și nu în ultimul rând țeava pistolului său îndreptată exact spre fruntea mea.

Am înghițit încet, ochii săi mărindu-se odată ce a înregistrat că eu eram cea care stătea în fața sa, brațul său începând să tremure, pistolul fiind lăsat încet jos, privirea sa neîncrezătoare trecând pe întregul meu corp, aproape nevenindu-i să creadă că sunt aici. Ceva era în neregulă. Harry avea aceiași privire ca și Katrina, una de teroare absolută. Este ceva ce eu nu știam?

-Antonia, șoptește ușor, corpul său înaintând spre mine, picioarele mele purtându-mă rapid spre el, brațele mele înconjurându-se în jurul său.

Am simțit întreaga tensiune dispărând odată ce mi-a cuprins corpul cu brațele sale, îmbrățișându-ne ca și cum viața noastră ar depinde de acest lucru. Nimic nu mai conta. Totul era uitat pentru moment. Niciun Louis, niciun Jason, niciun Kramph. Era doar Harry. Mintea mea era copleșită de prezența sa, de felul în care mă strânge în brațe ca și cum ar avea impresia că urma să dispar dintr-o secunda în alta. Nu doream pe nimeni altcineva în acest moment. Nu puteam continua așa, dar știam că nici nu o voi face. Dacă am nevoie de o schimbare știu ce voi face. Harry va fi schimbarea mea, mă va ajuta să trec peste toate problemele mele. Știu că nu era bine să am încredere în el, dar gândul că aș putea pierde ființa aceasta care m-a salvat de nenumărate ori, mă copleșește. Mă distruge.

-Și atunci când credeam că nu va fi putea fi un final fericit. Poate că totuși există și pentru cineva ca Styles o persoană care să îl facă să vrea o schimbare.

Vocea lui Kit m-a făcut să zâmbesc, abia atunci deschizându-mi ochii și privindu-l peste umărul lui Harry. Mi-a cititi gândurile. Kit m-a privit zâmbind, trimițându-mi o privire atotștiutoare. Poate că are dreptate. Poate că există cineva și pentru Harry.Așa cum el există pentru mine, așa și eu o fac pentru el. Aveam atât de multe să-i spun, să căutăm răspunsuri împreună dar știam că aceasta nu era ziua potrivită. Tot ce voiam acum era să fiu cu el, doar cu el. În ciuda avertismentelor, zvonurilor și amenințărilor, Harry mi-a intrat sub piele, iar eu l-am lăsat. Dar nu regret acest lucru, nu regret că este aici pentru mine deoarece nu știu ce aș fi făcut fără el.