Convergent

Capitolul 10

Razele soarelui îmi pătrund în ochi printre draperiile geamului, deranjându-mă la culme. Îmi deschid greoi ochii, acoperindu-mi fața cu palmele, ca nu cumva să rămân oarbă din cauza luminii mult prea puternice pentru anotimpul ăsta.

Casc ochii larg când îmi dau seama că ăsta nu e nici patul meu, nici dormitorul meu, nici casa mea. Mă ridic în şezut şi rămân surprinsă când văd că Katherine nu e în pat, ceea ce mă face să sar ca arsă. Iau în grabă telefonul şi îmi dau seama că este ora opt şi un sfert, şi ies asemenea unui vărtej din cameră în căutarea micuței.

Am dat de mare necaz. Omul ăsta o să mă măcelărească şi o să mă arunce în puşcarie pe viață dacă nu-i găsesc fiica. Alerg agitată pe scări, iar inima mi-o ia la goană încât am senzația că o să-mi sară din piept în curând. Dar o voce ce părea să vină din bucătărie, mă linişteşte. Simt că mi se ia o piatră de pe inimă când o văd aşezată la masă, mânca un bol de cereale şi lapte.

Îmi ridic privirea, iar în dreptul ferestrei dau de domnul Wilde care mă măsura din cap pănă în picioare, fără vreo expresie pe chip.

-Bună dimineața! spune uimitor de calm, apropiindu-se de fiica lui ce se juca cu lingura printre cereale.

-B-bună, spun bâlbâindu-mă, fiind conştientă de faptul că părul meu e în toate direcțiile, iar fața mea e probabil acoperită de salivă.

-Când ați ajuns aseară? întreb oarecum curioasă.

-Târziu, răspunde sec, iar mie-mi vine să-i trag una în față.

Mi-am dat seama că a ajuns târziu. Mai târziu decât am putut sta eu trează, dar mă interesa ora.

-Nu mi-am propus să dorm aici noaptea trecută, dar am adormit. Îmi pare rău, spun evitându-i privirea.

Ochii i se îngustează, figura lui aducând cu cea a unui terorist care se gândeşte să-mi tragă un glonț în cap. Ştia mama ce spunea despre feritul de terorişti. Ar fi cazul să sun la poliție?

-Încerci să fii amuzantă?

Îl privesc nedumerită, iar el nu schițează absolut nicio expresie.

-Tu trebuie să ai grijă în permanență de fiica mea cât timp eu sunt plecat. Dacă eşti incapabilă de asta, eşti liberă să pleci.

-Pur şi simplu am adormit! răspund indignată. Nu pot sta trează douăzeci şi patru din douăzeci şi patru.

-Uite ce e drăguțo, dacă vrei slujba asta, va trebui să te dedici cu totul. Eu nu am nevoie de incompetente. Am nevoie de cineva capabil, ai înțeles? Dacă nu veneam până la ora asta? Dacă ieşea afară şi i se întâmpla ceva în timp ce tu dormeai fără nicio grijă?

-Nu e vina mea că dumneavoastră nu cunoaşteți noțiunea timpului. Ați spus clar că va trebui să am grijă puțin de Kath, până ce dumneavoastră vă întoarceți, aşa e?

-Auzi, dar cine eşti tu să mă iei la rost? Tu faci ce ți se spune, nu ce te taie capul!

Simt cum privirea lui ucigătoare mă străpunge, iar primul instinct îmi spune să dispar cât mai repede, înainte să-mi rupă vreun picior.

-Pleacă, spune cât de calm poate.

-Nu vrei mănânci cu mine? întreabă fetița ce era detaşată de disputa dintre mine şi tatăl său.