Capitolul 2

7.6K 483 6

Mă priveau sfidător, aruncându-mi din priviri săgeți otrăvite, dar în pofida acestui fapt, încercam să nu mă las călcată în picioare de niște caractere demne de toată mila, nu și de data asta. Acum era șansa mea, acum mă puteam impune.

-O glumă foarte proastă, spune mama cu o expresie neutră pe față.

  Îmi arcuiesc sprâncenele curioasă, strângându-mi buzele într-o linie dreaptă. Nu-mi puteam da seama de ce ar crede că este o glumă, sau poate că știu exact răspunsul la această întrebare, dar adevărul este că mi-e teamă să-l spun cu voce tare. Prefer să-l păstrez ca o potențială bănuială, deși sunt conștientă că mă păcălesc.

-Ce te face să crezi că glumesc? Mă voi duce la studii acolo şi-mi voi face un viitor mult mai luminos, decât să devin sursa voastră de venituri, răspund surprinzător de calmă.

Bărbatul își răsucește nemulțumit mustața rară, ce arăta mai degrabă ca un șiret mucegăit, căzând pe gânduri. Își așază coatele pe genunchii înguști, după care inspiră adânc, așa cum obișnuiește când ceva nu merge întocmai pe placul lui.

-Asta crezi tu, Amanda, spune el. Ştii foarte bine că nu te-ai descurca de una singură. Eşti prea infantilă şi dependentă!

          Simt cum lacrimile îşi fac apariția, înțepându-mi ochii, dar nici prin cap nu-mi trece să le eliberez. Nu vreau să par mai slabă decât cred ei că sunt deja. Cum îmi pot face aşa ceva? De ce trebuie să mă zdrobească până rămân fără pic de suflare, când pot foarte ușor să-mi dea pace? Închid ochii pentru câteva secunde, încercând să-mi păstrez calmul care deja ajungea la limită.

-Nu are rost să mă contrazic cu tine, tată. Am douăzeci şi doi de ani. Nu mai sunt un copil pe care să-l manevrezi aşa cum vrei tu. Respectă-mi decizia, pentru că oricum nu vei reuşi să mi-o influențezi în vreun fel. Eşti bărbat în toată firea. Chiar trebuie să te foloseşti de mine pentru a obține ceea ce-ți doreşti?! Atât de incapabil eşti? strig la el cu o viteză debordantă, uitând să mai iau vreo gură de aer.

 Simțeam cum sângele înfierbântat îmi mistuie măruntaiele, iar pieptul începea să-mi ardă teribil de chinuitor, dar cu toate acestea, mă simțeam în sfârșit bine pentru că am reușit să spun adevărul, fără să mă gândesc nici măcar pentru o secundă la consecițe. Mă simțeam ca o pasăre întemnițată, ce tocmai a scăpat dintr-o colivie ruginită și scăldată în negura vremii, și anume vie.

Fața i se înroșește asemenea unui rac, într-o fracțiune de secundă. Știam că ce urma să spună nu-i de bine, dar totuși nu mă temeam de spusele lui, din contră, așteptam cu sufletul la gură să clacheze, să-l confrunt. Singurul lucru pe care-l vreau acum, este să-i fierb în acid pe amândoi, deși nu ar fi cel mai înțelept lucru. 

-Fie, pufnește dezamăgit. Dar dacă aud că nu te descurci, şi crede-mă că o s-o fac, o să te aduc acasă cu forța şi te vei mărita cu Ryan, fie că vrei asta sau nu, ai înțeles? întreabă, iar mama își mărește ochii, înghițind în sec.

 Rămân de-a dreptul surprinsă la răspunsul pe care-l primesc. Chiar nu mă aşteptam să fie cât de cât înțelegător, ținând cont de faptul că nu e un om cu care se poate discuta cu ușurință, aşa că aleg să nu ripostez chiar dacă nu sunt de acord cu condiția mizerabilă pe care mizează. Până la urmă, alegerea îmi aparține. Nu-mi poate impune absolut nimeni cu cine să mă căsătoresc. 

Oftez uşurată şi totodată epuizată, după care mă ridic de pe canapeaua care mă trăgea înapoi şi totodată mă îndemna să mă îndepărtez cât mai repede de atmosfera asta tensionată. Urc cu rapiditate scările, chiar dacă abia îmi mai târam picioarele, spre camera mea. Aveam nevoie să fiu singură, să mă afund în gândurile mele adânci, și în pasiunea pentru pictură pe care am moștenit-o de la bunica.

ConvergentCitește această povestire GRATUIT!