Capitolul 1

13.2K 623 47

Simt cum pământul îmi fuge de sub picioare la vederea blondei ce stătea în poala lui şi-l săruta flămând. Într-o clipă, ochii mi se umplu instantaneu de lacrimi şi am intenția să mă îndrept spre cei doi nemernici, însă pur şi simplu sunt blocată, nu pot reacționa.

Deodată, femeia sare din brațele lui ca arsă, simțind probabil că este privită de persoana nepotrvită. La contactul privirii lui cu a mea, acesta îngheață pe loc, rămânând cu gura întredeschisă. Sare de pe canapeaua ce le părea confortabilă, şi aleargă spre mine, însă eu nu fac nimic decât să mă întorc şi să mă îndrept spre ieşire, deşi simt nevoia aprigă să aud nişte explicații.

-Amanda, stai! gâfâie şi mă întoarce brusc cu fața spre el.

Degetele lui care duhneau a fum de țigară, îmi înțeapă violent pielea, provocându-mă să i le smulg din carne pe fiecare, așa cum merita. Simțeam doar un dezgust exacerbant, iar tot ce voia era să plec cât mai departe de ei.

-Ce crezi că faci, nenorocitule?! mă răstesc la el şi-mi izbesc palma dreaptă de obrazul lui.

Își duce instinctiv mâna spre chip, frecându-și locul rănit, în timp ce privirea îi rămâne pironită asupra mâinii mele. Mă studia cu stupoare, semn că nu s-ar fi așteptat la un asemenea gest din partea mea.

-Nu e ceea ce pare, se bâlbâie încordat.

Îl privesc minuțios, după care izbucnesc într-un râs isteric. În mod normal, nu aș fi reacționat așa vreodată, dar acum habar n-am ce m-a apucat.

-Cum poți să spui că nu e ceea ce pare? Chiar atât de proastă mă consideri? întreb rânjind fals.

Își muta privirea când spre mine, când spre blonda ce părea împăiată la cât machiaj avea pe față.

-A fost o greşeală, spune cu un fals regret în glas. Am băut mai mult decât trebuia şi...

Plictisită, îmi ridic palma, semn că îi cer să se oprească.

-Şi ai crezut că sunt eu, adaug sarcastică, aproape râzând.

-A fost vina mea, sare femeia, încercând să ia vina asupra ei.

-Tu să taci! mă răstesc la ea, abținându-mă din răsputeri să nu sar în parul ei şi să-i smulg fiecare extensie.

Se dă un pas înapoi, privindu-mă de-a dreptul șocată, și totodată temătoare. Ca și mine, probabil și-a dat seama de faptul că în orice secundă pot renunța la latura mea civilizată, în favoarea celei sălbatice. Bărbatul privește în gol, probabil gândindu-se la o minciună destul de credibilă pe care să mi-o bage pe gât.

-Îmi pare rău, Amanda, repetă Ryan aproape izbucnind în plâns, deși îmi pot da seama clar că joacă teatru. Nu am vrut să-ți fac asta. Te iubesc!

Simt cum fața începe să-mi clocotească de nervi. Îmi afund cu putere unghiile în carne, respirând sacadat, așa cum fac de obicei când încerc să nu mă las pradă furiei mistuitoare.

-Glumeşti? țip şi simt că-mi ies flăcări pe nas.

Îi arunc o ultimă privire, plină de ură, după care-mi smucesc încheietura, care a devenit roșie între timp datorită strânsorii lui, și pășesc cu pași iuți spre ieșire. Aveam nevoie de aer proaspăt, mai mult decât orice, în momentul de față. Nu aveam să rezist prea mult în atmosfera asta sufocantă.

-Termină cu jocurile astea copilăreşti, spune bărbatul nonșalant, de data asta mult mai serios ca înainte.

Îi arunc o încruntătură urâtă, analizând cât de șifonat era, din cap până în picioare. Cămașa albă, pătată de vin roșu era aproape descheiată, cravata abia îi atârna de gât, iar sacoul și pantofii erau aruncați undeva prin salonul nemărginit.

ConvergentCitește această povestire GRATUIT!