Capitolul 27

4.6K 333 21

După terminarea cursurilor, îmi iau la revedere de la Allie şi mă îndrept nerăbdătoare spre casă, sperând că nu o să îngheț pănă ajung la destinație. Dacă dimineața prevestea o zi nu chiar atât de geroasă, clar ne-a păcălit într-un mod de toată frumusețea.

Frigul nu dă semne că o să cruțe vreun suflet, aşa că îmi accelerez pasul fără să stau pe gânduri. Mănuşile groase nu fac față, aşa că îmi suflu în pumni ultima fărâmă de aer cald, în speranța că voi reuşi să-mi mai încălzesc cât de cât mâinile. La fel aş proceda şi cu picioarele, pentru că nici nu-mi mai simt degetele, iar prăbuşirea mea în plină stradă, nu ar fi ceva şocant.

Cobor din autobuzul pustiu, după ce-mi desprind mâna amorțită de bara metalică. Doar câteva străzi mă mai despart de casă, iar gândul ăsta mă întăreşte.

Mă clatin dintr-o parte în alta datorită genții mult prea grele, motiv pentru care, dacă ar cădea, nu m-aş sinchisi s-o ridic. Probabil aş lăsa-o acolo, fără să-mi pese de cursurile de sute de pagini pe care trebuie să le învăț pentru sesiune. Presupun că o restanță n-a omorât pe nimeni până acum.

Când ajung în dreptul uşii, mă simt sleită de puteri. Scot din geantă obiectul metalic care avea să mă salveze, iar după câteva încercări eşuate, nimeresc în sfârşit gaura cheii. O răsucesc de câteva ori, şi intru înăuntru fără să stau pe gânduri.

Aerul cald îmi izbeşte pielea, şi zâmbesc satisfăcută. Îmi arunc brutal ghetele pe care cu siguranță le voi arunca în cel mai apropiat container, din pricina faptului că nu-şi fac deloc treaba, înlătur şi geaca groasă şi mă trântesc pe canapeaua din fața televizorului, răsuflând zgomotos.

-Mâine voi lua un taxi, murmur printre buzele care mă înțepau violent, datorită schimbării bruşe de temperatură.

După ce înfulec ceva şi beau un ceai fierbinte de lămâie, telefonul începe să sune. Mă ridic plictisită de la masă şi-l scot din geantă, apăsând pe butonul verde.

-Ce vrei? întreb aruncându-mă pe canapea.

-Oh, speram să nu mă iei atât de tare, fiaro! răspunde bărbatul de partea cealaltă a receptorului.

-Spune de ce ai sunat, Alexander, sau îți închid! mă răstesc la el.

O linişte mormântală se năpusteşte, iar în momentul în care vreau să închid, hotăraşte să deschidă gura.

-Te-am sunat să vii să ai grijă de Kath. Eu trebuie să plec la o conferință.

Pufnesc iritată. Nu o să-i spun acum despre faptul că o să demisionez. O s-o fac imediat ce ajunge acasă. Şi asta doar pentru Katherine.

-Ajung imediat, răspund după care îi închid telefonul în nas.

Îmbrac din nou geaca, iar după ce încalț alți papuci decât cei purtați până acum, ies din casă. Răsucesc cheia de două ori şi o arunc în buzunarul adânc.

Îmi iuțesc pasul, ca nu cumva frigul să mă acapareze din nou. Îmi propun să traiesc mai mult de douăzeci şi doi de ani, sau cel puțin să mor într-un spital, nu în mijlocul străzii datorită unui şoc hipotermic.

Ajung în dreptul casei lui, şi împing poarta masivă cu greu, pentru a putea să intru în curte. Mă aştepta la uşă. Un zâmbet îi luminează chipul la contactul privirilor noastre. Ochii îmi rămân pironiți asupra lui. Mi-a lipsit.

Înaintez, încercând să nu alunec pe pojghița de gheață aşternută deasupra pavelelor, însă ironia sorții face ca picioarele sa îmi fugă, exact când mă aşteptam cel mai puțin.

ConvergentCitește această povestire GRATUIT!