Capitolul 30

4.4K 322 6


Sunt trezită de vibrațiile continue ale telefonului, aşa ca mă răsucesc pe de o parte şi de alta, pentru a ajunge cât mai repede la sursă. Probabil o fi vreun apel pierdut de la mama, sau de la Allie.

Zâmbesc când citesc numele celui care tocmai mi-a trimis mesaj, urându-mi bună dimineața. Nu credeam că se trezeşte atât de devreme. În fond, în firma lui sunt destui angajați care se descurcă şi fără el acolo. Îl apelez, deşi abia m-am trezit, iar vocea probabil mi-e răguşită.

-Nu m-aş fi aşteptat la asta, răspunde înainte ca eu să-l salut.

-Păi ar fi trebuit s-o faci, răspund, abia vorbind datorită oboselii.

-Ce ți s-a întâmplat?

-Nu am putut dormi noaptea trecută, şi sunt foarte obosită. N-o să mă duc la cursuri azi. N-am de gând să adorm pe vreo bancă.

-Bine, stai acasă. N-o să moară nimeni fără tine acolo, şi în plus, băncile alea nu sunt prea comode, răspunde.

-Vin imediat să am grijă de Kath, sar ca arsă, amintindu-mi de micuță.

-Nu-i nevoie, spune relaxat. O duc la grădiniță, unde o sa stea şi după-amiază. O iau diseară, dar nu mă deranjează dacă vii aici pentru mine, continuă şi-mi pot imagina cum îşi linge buza superioară, în încercarea de a părea provocator.

-Nici gând, nu mă mişc din pat astăzi, şi în plus, tu trebuie să mergi la firmă, mormăi.

-O, nu, n-am chef astăzi, răspunde plictisit. Probabil o să stau în casă singur, uitându-ma la televizor singur, aşteptând să se scurgă timpul singur.

-Faci cumva aluzii să vin la tine? întreb ridicând o sprânceană.

-Eşti foarte deşteaptă. Îmi place, răspunde.

Încerc să-mi țin pleoapele deschise. Probabil o cafea ar învinge cât de cât moleşeala care mă copleşeşte, aşa că mă ridic din pat, îndreptându-mă spre bucătărie.

-Sigur, îți trebuie o inteligență de necontestat pentru a-ți da seama, răspund sarcastic.

-Haide, te aştept la mine, şi dacă nu o să vii, să fii sigură că o să dau buzna peste tine şi o să te iau pe sus, spune amenințător.

-La ora asta? O să te plictiseşti de mine cât pentru toată viața, spun răutăcios.

-Fii serioasă, nu m-aş putea plictisi de tine vreodată! răspunde deranjat de afirmația mea.

Când aparatul de cafea începe să huruie, îmi dau seama ca este gata. Apăs pe butonul care opreşte aparatul, şi torn uşor într-o ceaşcă o cantitate mică de cafea, având grija ca nu cumva să mă rănesc.

-Deci, te aştept. Să fii aici în maxim o oră, continuă.

-Chiar nu mă pot contrazice cu tine, nu? oftez.

-Bingo! Te iubesc! Pa! spune şi-mi închide brusc telefonul în nas.

Sorb din cafeaua fierbinte, încercând sa uit măcar pentru astăzi de grijile pe care le am pe cap. Sigur Alexander mă va face să mă simt mai bine. De asta sunt sigură. Mereu o face.

După ce-mi termin rutina de dimineață, îmbrac nişte haine comode şi-mi prind părul într-o coadă de cal lejeră.

Când ceasul indică ora nouă şi zece minute, ies pe uşă , gonind spre casa brunetului, împinsă mai mult de gerul de afară. Mormane destul de înalte înghițeau pământul cu totul, datorită cărora autovehiculele uriaşe deszăpezeau străzile, pentru a se putea circula în condiții normale.

Când ajung în curtea bărbatului, acesta mă întâmpină imediat, probabil zărindu-mă pe fereastră.

Mă îmbrățişează strâns când ajung în dreptul lui, după care mă sărută scurt pe buze. Mă târăşte după el, înăuntru, şi înainte de a-mi da un alt sarut, de data asta mult mai lung decât primul, murmură:

-Ai întârziat.

-Îmi pare rău, răspund printre săruturi.

-Să ştii că o să scapi doar de data asta.

Mă trage pe canapea, lângă el, analizându-mi prelung degetele.

-Ne uităm la un film? întreabă.

Clatin afirmativ din cap, aşteptând să vină el cu o recomandare. Nu sunt foarte bună în materie de filme, aşa ca ma bazez pe el.

-Film de acțiune sau horror? întreabă şi-i pot vedea sclipirea din ochi.

Îi arunc o încruntătură urâtă.

-Nu ne uităm la aşa ceva. Eu stau singură în casa aia. Imaginează-ți cum o să mă trezesc în miezul nopții, văzând doar sânge şi cranii în jur.

-Bine, face o grimasă. Ne uităm la ce film vrei tu.

-Dacă insişti...O să alegem un film de dragoste, sau dramă, răspund.

Se strâmbă, şi-mi dau seama că alegerea mea nu este pe placul lui. Mă conduce spre ceva ce arăta ca un seif imens, în care avea sute de CD-uri cu filme de toate categoriile. Imediat ce zăresc unul care-mi atrage atenția, cădem de comun acord, să ne uităm la acela.

Ne aşezăm pe nişte perne imense care erau întinse pe podeaua din sufrageria lui, şi ne ațintim privirea asupra filmului care a început să ruleze, după câteva minute de aşteptare.

În timp ce eu urmăream cu interes, Alexander se plictisea de moarte, încercând să-şi găsească ocupația. Nici joaca prin părul meu şi nici degetele cu care se juca încontinuu nu l-au scapat de monotonia pe care o simțea, în comparație cu mine.

-De ce naiba oi fi cumpărat eu filmul ăsta? întreabă uşor stupefiat.

-Taci! mă răstesc la el.

Încerca să-mi distragă atenția, iar pe mine asta mă enerva la culme. Nu reuşeam nici în ruptul capului să-l conving să se uite cu mine, fără să se strâmbe sau să comenteze de fiecare dată când personajele principale se sărutau.

-O, scuteşte-mă! De parcă tu nu faci asta! sar la el.

-Când o fac eu, e altceva, spune sigur pe el şi se năpusteşte asupra mea.

Mă întinde pe pernele pufoase, sărutându-mă flămând. Îşi coboară buzele peste gâtul meu, muşcând porțiuni mici de piele, după care urcă din nou spre buze, dezmierdându-le cu săruturi calde.

-Alexander, stau pe telecomandă şi crede-mă că nu e prea comod, spun, dar pare că mă ignoră în totalitate.

După ce filmul se termină, iar el îşi face cruce de sute de ori mulțumind cerului, aduce de la bucătărie nişte gustări, constatând că îi este foame.

-Ştii ce am realizat eu astăzi?

-Hm? întreb, luptându-mă cu bucata uriaşă de pizza.

-Că eu nu te-am scos la nicio întâlnire. Îți vine să crezi? întreabă, mascând şoc.

-Vai, nu, nu este posibil aşa ceva! maschez stupefiere. Nu mai putem continua aşa. Mă despart de tine!

-Nu, serios acum. Chiar nu te-am scos la o întâlnire adevărată, spune cât se poate de serios.

Îmi ling degetele pline de ketchup, renunțând la gândul că ar fi mai civilizat să folosesc un şervețel.

-Consideră că asta e prima noastră întâlnire, spun, iar el rânjeşte mulțumit.

-Nu, o s-o fac pe bune, ba chiar o să-l invit şi pe Theo. O să-l întreb de sănătate, ce-i mai face pisica, o să ne înțelegem bine, îmi face cu ochiul.

Îmi ridic sprâncenele, privindu-l dezaprobator.

-Ce? întreabă ridicându-şi umerii.

-Eşti imposibil, Alexander Wilde! râd.

ConvergentCitește această povestire GRATUIT!