Capitolul 9

5.2K 405 20

-Hei, am nevoie de tine în seara asta. Trebuie să plec, iar Katherine nu are cu cine să stea.

Mă încrunt dezamăgită când realizez că cel care-mi tulburase liniştea era domnul Wilde.

-Ăm...desigur, răspund. La ce oră să fiu la dumneavoastră?

-Probabil în jumătate de oră, răspunde respirănd greoi.

-Voi fi acolo, răspund, după care îmi închide telefonul în nas.

Se pare că relaxarea pe ziua de astăzi s-a sfărşit, deşi nu îmi displace să-mi petrec timpul cu micuța Katherine. În fond, nici măcar nu îi aud glasul. E un copil cuminte şi cu bun simț, ceea ce înseamnă că nu voi avea probleme cu ea.

Merg spre camera mea în ideea de a face un scurt duş. Voi avea destul timp la dispoziție, plus că nesuferitul Wilde nu stă departe de aici.

Îmi dezbrac hainele şi le arunc în maşina de spălat, după care intru în duş imediat ce potrivesc apa la o temperatură plăcută. Picăturile de apă îmi invadează trupul, creând o senzație extrem de plăcută.

Aş sta aici o veşnicie, dar nu am tot timpul din lume la dispoziție. Învălui gelul de duş pe întregul corp, iar mirosul inconfundabil de cocos îmi invadează nările.

Miroase atât de bine! În clipele următoare îmi clătesc corpul şi ies din duş. Aerul din baie care pare extrem de rece în comparație cu cel din cabina de duş, îmi izbeşte pielea, aşa că arunc repede un halat pe mine, îndreptându-mă spre camera mea.

Din dulap scot o pereche de blugi obişnuiți şi un tricou alb, peste care trag un hanorac gri. Părul îl las prins într-un coc, exact aşa cum era mai devreme.

Arunc o privire spre ceas şi constat că mai am opt minute la dispoziție, aşa că încalț în grabă nişe tenişi, iau telefonul şi după ce sting luminile, ies afară şi încui uşa casei.

Cheile le îndes în buzunarul blugilor şi pornesc la drum în speranța că voi ajunge mai devreme. Poate în felul acesta se va compensa întârzierea din acea dimineață.

Merg cu o viteză mai redusă decât de obicei, astfel putând să privesc mult mai atent noul meu cartier. Este unul destul de frumos. Case aranjate cu bun gust înşiruite una după alta, înconjurate de garduri simple, astfel încât să nu eclipseze frumusețea construcțiilor, flori în aproximativ fiecare curte şi lumini care inundă strada, deşi încă se mai pote vedea destul de bine şi fără acestea.

Toate casele au frumusețea lor, dar a familiei Wilde le întrece pe toate din multe puncte de vedere. Curte uriaşă, mai mare chiar şi decât cea a tatălui lui Ryan, acoperită cu iarbă tunsă perfect milimetric, stropită sacadat de stropitorile special amenajate, piscină înconjurată de câteva şezlonguri şi o fântână arteziană de toată frumusețea.

Intru în curtea casei, salutând omului de trei metri, ce pare trecut de patruzeci de ani, îmbracat în costum negru, care purta o pereche de ochelari de aceeaşi culoare, deşi era întuneric.

Îmi răspunde la salut cu o înclinare a capului şi un zâmbet larg pe fața. Înaintez până ce ajung în dreptul uşii şi apăs uşor pe sonerie. Nu îmi pierd răbdarea când văd că nu se deranjează nimeni să-mi răspundă, deoarece în clipa următoare, Alexander Wilde îşi face apariția şi pot spune că arăta bine, chiar foarte bine.

Ochii îmi rămăn pironiți asupra lui, scanându-l involuntar din cap până în picioare. Poartă un costum de un albastru închis care îi vine foarte bine, iar părul uşor ciufulit îi dă un aer rebel. Încetez să mă holbez, rezumându-mă la un zâmbet scurt, în timp ce el îmi deschide larg uşa, invitându-mă înăuntru.

ConvergentCitește această povestire GRATUIT!