Capitolul 36

6.1K 308 102


Mă trezesc la o oră mai mult decât decentă. N-am închis un ochi toată noaptea, deşi chiar am încercat, având în vedere faptul că astăzi trebuie să merg la petrecerea organizată de familia lui Allie, împreună cu Alexander şi familia acestuia.

Se pare că părinții lui Allie sunt prieteni de familie cu cei ai lui Alex, aşa că planurile pe care ni le-am făcut noi două, de a ne pregăti împreună, cad.

Deşi par, sau mai bine spus sunt o nesimțită, nu-mi face plăcere să merg, ştiind pericolul care pândeşte familia mea. Prefer să stau şi să-mi plâng de milă, decât să mă prefac în fața tuturor că totul este în regulă.

Era ora patru dimineața, iar eu încercam să uit măcar pentru cinci minute de grijile care mă omorau. Aş putea spune că sunt o egoistă. În loc să fac ceva în privința asta, eu stau şi aştept ca soarta să ne cruțe şi de data asta, dar miracolele nu există decât în poveşti.

Când mă aşteptam cel mai puțin, telefonul începe să îmi vibreze, semn că am primit un mesaj. Îl scot de sub pernă, sperând că zgomotul nu a reuşit să-l trezească pe Alexander.

" 'Neața prințeso! Presupun că nu dormi la ora asta."

Era de la Ryan, lucru care mă uimeşte. Toată perioada în care am fost plecată, nu mi-a trimis niciun mesaj, nu m-a sunat măcar să mă întrebe dacă mai trăiesc, iar acum, în mod subit primesc mesajul ăsta de nicăieri. Mai citesc o dată numele de pe ecran, pentru a ma asigura că am văzut bine numele destinatarului.

Mă ridic din pat cu grijă şi mă îndrept spre baie, ținând telefonul într-o mână.

Când mă asigur că nu am trezit pe nimeni, închid uşa băii şi mă aşez pe una dintre carpete, apelându-l pe Ryan.

-Oh, ce drăguț din partea ta! Te-ai gândit să mai dai vreun semn de viață?

-Termină, Ryan! spun aproape în şoaptă.

-N-ai linişte, hă? Te înțeleg perfect, având în vedere că părinții Cenuşăresei vor fi aruncați în stradă peste câteva zile.

Îşi schimbase atitudinea în bine, față de cum era când ne-am văzut ultima dată.

-Ajută-i, Ryan! Te implor!

Nu-mi vine să cred că mă înjosesc în felul ăsta în fața lui.

-Oh, dragă Amanda, chiar te compătimesc! Dar n-ai nevoie de ajutorul meu. Iubitul tău o poate face mai bine ca mine.

Rămân stupefiată şi totodată scârbită de el, dar nu pot să-i spun verde-n față tot ce am de spus. Trebuie să-l conving să ne ajute.

-Poftim? De unde ştii tu de Alexander?

-Mm, poate pentru că ştiu pe cineva care-mi dă raportul la absolut orice faci tu?

-Ce tot spui acolo?!

-Cum, tatăl tău nu ți-a spus că a pus pe cineva care să te urmărească?

Sigur minte. Ăsta este al doilea lucru la care se pricepe fenomenal de bine.

-Dacă m-ar fi urmărit cineva, crezi că nu mi-aş fi dat seama?

-La cât de incredibil de proastă eşti, mă îndoiesc! răspunde amuzat.

Rămân şocată când îmi dau seama că nemernicul s-ar putea să aibă dreptate.

-Bătrânul din autobuz...şoptesc.

-Ei, se pare că nu eşti chiar atât de proastă, răspunde tăios. Da, eu sunt cam obosit, aşa că o să mă odihnesc. Ai face bine să procedezi la fel, măcar cât mai ai unde să dormi.

ConvergentCitește această povestire GRATUIT!