Capitolul 11

5.1K 384 12

Opreşte maşina în curtea casei, iar eu cobor, dar vocea lui mă opreşte.

-Poți să vii la cină, dacă vrei, spune amabil.

-Ce s-a întâmplat cu dumneavoastră? întreb suspicioasă.

-Doar sunt drăguț. Ce e greşit în asta? spune şi-şi trece mâna prin păr.

-Nimic, doar că... O să fiu acolo, spun hotărâtă.

-În regulă, aşa mai merge, zâmbeşte. Să fii aici la opt şi să te îmbraci frumos.

Să mă îmbrac frumos? Ce-a pățit tipul ăsta? S-a lovit la cap?

Ignor aceste gânduri şi mă îndrept cu paşi repezi spre casă. Deşi ploaia s-a oprit, nu mă ajută cu nimic, deoarece încă sunt udă din cap până în picioare. Intru în curte, după care urc cele patru scări, până ce ajung în dreptul uşii pe care o deschid cu viteza luminii. Îmi arunc geanta pe canapea şi merg direct spre duş.

Scap de hainele ude şi intru în cabină. Stropii de apă fierbinți sunt atât de bineveniți în momentul ăsta, încat aş sta aici o veşnicie.

După ce termin, merg în cameră şi mă îmbrac lejer, cu un tricou larg şi nişte colanți, fiind primii pe care-i văd, iar părul îl şterg cu un prosop şi-l las să se usuce în voie.

Locul ăsta are nevoie de ceva curățenie, aşa că încep cu dormitorul. Aranjez patul, şterg praful, aspir şi spăl parchetul, după care deschid fereastra pentru a se aerisi camera. Procedez la fel şi cu celelalte încăperi, şi pot spune că sunt extenuată. Pe cât de curată părea casa, pe atât de murdară era.

În final, după ore bune, termin şi cu acest lucru, după care mă refugiez în patul care mă aştepta cu brațele deschise. Închid ochii, deşi nu am intenția să dorm decât cinci minute, ceea ce şi fac.

Ultima dată când am zis că dorm câteva minute, m-am trezit a doua zi.

Mă ridic energic din pat şi alerg către fereastră. Ploaia s-a oprit, iar razele soarelui se strecoară încet printre nori, ducându-mă cu gândul la o plimbare. Îmi înlocuiesc hainele acestea cu o bluză lărguță şi o pereche de blugi şi hotărăsc să merg în parcul pe care l-am mai văzut în drum spre facultate.

N-ar fi rău să mă însoțească şi Katherine, aşa că mă gândesc să-l sun pe tatăl său. Poate nu mă va refuza de data asta.

-Da, aud voce bărbatului.

-Bună ziua, răspund. Credeți că o lăsați pe Kath să meargă în parc cu mine? Mă gândeam că ar fi o idee bună să mergem împreună.

-De ce nu? spune. Vino aici, o să vă duc eu.

Primul impuls îmi spune să-i răspund că nu este nevoie să se deranjeze, dar cu siguranță omul ăsta nu şi-ar lăsa fetița să meargă într-un mijloc de transport în comun, aşa că îmi închid gura la loc şi răspund doar cu un "bine".

Mă îndrept spre casa acestuia, urmărind din când în când copiii ce goneau pe biciclete, părând să fie mai degrabă un concurs decât o simplă plimbare.

Când ajung în dreptul casei, intru în curte, iar în momentul acela iese şi Kath împreună cu tatăl său.

O iau de mână pe micuța care alerga spre mine, îndreptându-ne spre maşină.

Urcăm amândouă, aşezându-ne pe bancheta din spate, iar acesta apare imediat după noi şi porneşte maşina. Goneşte pe stradă cu o viteză accelerată, iar tot ce fac acum este să mă gândesc de ce micuța nu reacționează în vreun fel, ci îmi analizează degetele. Probabil e obişnuită cu maniacul ăsta.

ConvergentCitește această povestire GRATUIT!