Capitolul 16

5K 399 15

Imediat ce ajung acasă, îmi fac o cafea pe care o beau imediat, doar pentru a-mi putea stăpăni durerea de cap îngrozitoare care a apărut de nicăieri.

Ar fi o idee bună dacă aş face ceva curățenie pe aici, aşa că încep să şterg praful ce nu a întârziat deloc să apară, să spăl podelele, mai ales pe cea din bucătărie, pentru că ultima oară când am încercat să mănânc acolo, am scăpat farfuria, iar laptele s-a împrăştiat pe podea, rămânând lipicioasă chiar şi după ce am şters insistent.

Imediat ce schimb şi aşternutul patului, mă arunc peste el, privind cu atenție pereții prea plictisitori ai cameriei. Albul ăsta îi dă o notă de monotonie. Nu le-ar prinde rău puțină culoare, dar din păcate nu pot să fac nicio modificare fără ştirea proprietarei, plus că eu nu mânuiesc atât de bine pensula, încât să-mi permit să stric ceva. Însă asta nu ar fi o problemă. Aş fi găsit pe cineva care se pricepe  mult mai bine decât mine la aşa ceva.

Mă mut din camera mea în bucătărie, unde deschid televizorul, în căutarea unui film de orice fel, doar pentru a mă mai trezi din starea asta de somnolență continuă, până când aud soneria uşii. Mă ridic bulversată, gândindu-mă cine ar putea fi din moment ce n-am cunoscut pe nimeni până acum, decât pe Allie din parc.

Deschid uşa larg, curioasă, dar şi neliniştită într-o oarecare măsură.

-Bună ziua! spun zâmbind larg la vederea femeii ce aştepta liniştită afară, aşteptând să o invit înăuntru.

-Ce mai faci? Cum e casa? întreabă proprietara încântată.

O poftesc înăuntru, mulțumindu-i în gând celui de sus că a apărut abia după ce am terminat de pus la punct casa. Sigur n-ar fi fost încântată să afle că aici stă o dezordonată care-i aruncă lapte pe podele şi-i întoarce casa cu fundul în sus.

-E perfectă, răspund mimând un zâmbet.

Aceasta se aşază pe canapeaua deja familiară ei, aruncându-şi privirea spre programul ce era difuzat la televizor.

-Acum am avut drum aici, şi m-am gândit să trec să văd dacă eşti mulțumită de casă şi dacă-şi merită prețul, spune femeia zâmbindu-mi amabil.

-Cu siguranță, răspund. E chiar perfectă. Vă servesc cu ceva? întreb.

-Doar nişte apă, spune cu vocea sa firavă. N-am băut toată viața mea zeama aia pe care voi, tinerii o numiți suc, decât la ziua nepotului meu, şi atunci am fost împinsă de încruntătura urâtă a fiului meu, continuă şi râde isteric.

Eu îmi înfund râsul, rezumându-l la unul normal. Tactul cu care povesteşte este imposibil să nu facă pe cineva să râdă, cel puțin pe mine. Este o doamnă tare simpatică!

Umplu un pahar cu apă şi i-l înmânez, timp în care îmi mulțumeşte cu o plecăciune a capului. Mă aşez lângă dânsa, pe canapea şi îi analizez trăsăturile frumoase, ascunse doar de ridurile bătrâneții. Nu pare o femeie care vrea să fie în trend cu orice, ca mai toate femeile de vârsta ei pe care le-am întâlnit aici. Pare o femeie simplă, iar asta îmi place.

-Ştiți ce mă întrebam?

Ea îşi întoarce capul spre mine, înlăturând paharul de la gură.

-Ce? întreabă curioasă.

-M-am gândit să pictez pereții dormitorului, doar pentru a le da puțină culoare, spun.

Nu strică să încerc. Poate cine ştie? Va fi de acord, sau nu.

-Desigur, scumpo! răspunde încruntându-se. Poți să faci ce vrei cu casa ta. Nu mă priveşte pe mine. În plus, nici nu mai locuiesc în casa asta, e doar pentru chiriaşi, adaugă. Eu am altă casă la câțiva kilometri de aici, unde locuiesc cu soțul meu.

ConvergentCitește această povestire GRATUIT!