Capitolul 6

5.8K 397 8

După un zbor lung în care fundul mi-a amorțit de-a binelea, ajung în sfârşit la destinație. Oricât de mult m-ar fi ținut femeia de lângă mine de vorbă, tot eram la fel de plictisită. Nicio carte bună, nici filmul văzut şi nici gustările pe care le-am tot comandat pe parcursul zborului nu-mi erau de ajutor. Mă simțeam în permanență obosită şi nu am reuşit să termin vreuna dintre activitațile astea, oricât de mult aş fi vrut.

Cobor din avion, mai mult îmbulzindu-mă. Nu mai suport să stau în spațiul ăsta afurisit nicio secundă. Aud câteva înjurături la adresa mea, însă ăsta e singurul lucru de care-mi pasă în momentul ăsta.

Răsuflu uşurată când păşesc şi pe ultima treaptă ce mă despărțea de pământul newyorkez. Un domn îmi înmânează bagajul de pe banda rulantă, refuzând să mă lase să-l ridic singură. Înclin capul în semn de mulțumire şi-mi continui drumul, deşi habar nu am încotro s-o iau.

Ar trebui să ajung la adresa la care trebuie să mă întâlnesc cu doamna cu care am discutat la telefon. Scot hârtia mototolită pe care era notată adresă şi o desfac. Strada Madison , nr 113. Cât de greu poate fi să ajung acolo?

Când o cafenea mi se arată în cale, hotărăsc să intru, în speranța că mă îmi va da cineva indicații despre cum pot ajunge la destinația pe care o caut.

Deschid uşa şi intru înăuntru. Mirosul de cafea ce pluteşte în aer, mă atrage şi mai mult. Mă uit în jur şi observ că majoritatea meselor este goală. Doar doi bărbați îmbrăcați la patru ace stau şi discută.

-Bună ziua! Cu ce vă pot servi? spune femeia de dincolo de tejghea.

-Bună ziua! răspund politicos. Mă întrebam dacă îmi puteți spune cum pot ajunge la adresa...spun, dar sunt întreruptă.

-Cumpărați ceva sau plecați? mi-o taie, privindu-mă cu o figură ursuză.

Mă încrunt răutăcios, strângând cu putere hârtia pe care o țineam în pumn.

-V-am cerut doar o simplă adresă, nu gheață în deşert! răspund iritată.

Femeia îmi aruncă o privire deloc prietenoasă şi se retrage, în timp ce eu o privesc pierdută cum se îndepărtează tot mai mult. Oftez zgomotos şi dau să ies din cafenea, dar o voce mă opreşte.

-Nu toți newyorkezii sunt atât de morocănoși, spune o voce masculină.

Îmi ridic privirea, pentru a mă asigura dacă bărbatul ce-și savura cafeaua vorbește cu mine. Îi zâmbesc amabil și clatin ușor din cap, dezamăgirea citindu-mi-se pe chip.

-Unde vreți să ajungeți? întreabă bărbatul, care se pare ca a ascultat mica dispută dintre mine şi vânzătoare.

O cută mi se formează între sprâncene când mă încrunt, întrebându-mă de ce l-ar interesa pe un străin spre ce destinație mă îndrept.

- În mod normal, n-aș răspunde unui străin, dar de data asta o să-mi asum riscul. Merg spre Strada Medison, numărul 113, răspund.

Bărbatul chicotește la auzul replicii mele. La fel procedeaz și celălalt care îl acompania. Erau doi bărbați tineri, ce păreau să aibă o situație materială bună, judecând după costumele impecabile pe care le purtau, dar și după manierele de care dădeau dovadă.

-În direcția asta merg şi eu! exclamă cu zâmbetul pe buze.

Aș ofta uşurată, însă n-am de unde să știu dacă este dispus să mă ia și pe mine. În plus, nu mă pot urca în mașina unui necunoscut, așa, pur și simplu. Se pot întâpla fel și fel de lucruri. Nu pot risca, deși nu pare un om care a scăpat recent din pușcărie, sau vreun psihopat.

ConvergentCitește această povestire GRATUIT!