Capitolul 28

4.5K 342 2

-Amanda? strigă brunetul de lângă mine.

-Hm, răspund aproape adormită.

-Ce faci?

Încep să râd datorită întrebării fără noimă pe care tocmai a pus-o.

-Te plictiseşti, corect? întreb fără să-mi deschid ochii.

Se cocoloşeşte lângă mine, cuprinzându-mă strâns de talie.

-N-aş putea să mă plictisesc cu tine, răspunde şi-şi afundă nasul în părul meu.

-Minți! țip la el muşcându-l de degetul pe care-l plimba pe gâtul meu.

Tresare, după care îşi retrage degetul, scuturându-l dintr-o parte în alta.

-Ah, nu era nevoie să faci asta! exclamă, scâncind de durere.

Se ridică în şezut, după care îmi ia telefonul de pe masă, şi începe să-şi facă poze.

-Ce naiba faci? întreb nedumerită.

-Ăă, îmi fac o poză pe care s-o pun pe fundal. Aşa, Theodore, ălă, va şti că eşti proprietate privată.

Izbucnesc în râs, ținându-mă de burtă. Iau o gură mare de aer şi îmi şterg lacrimile din colțul ochilor.

E de la sine înțeles că l-am iertat pentru faza cu Theo, deşi nu merita. Încă mă simt într-o mică măsură prost pentru el, chiar dacă nu vreau s-o fac. Nu-i datorez absolut nimic. Faptul că Alexander a intervenit la întâlnirea noastră, este vina lui, iar el pare că şi-a asumat asta. Nu vreau să mă mai simt vinovată. Am făcut-o până acum.

-Eu şi Theo...n-avem nimic. Am ieşit o singură dată, şi ai stricat tu tot, răspund.

-Uh, bine că am intervenit la timp, răsuflă uşurat, ducându-şi o mână pe frunte.

Îmi îngustez ochii, căscând somnoroasă.

-Da, ce bine că ai fost acolo să salvezi situația, răspund sarcastic.

-Corect, cine ştie ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu veneam eu acolo? Ați fi ieşit la o a doua întâlnire, v-ați fi căsătorit, ați fi făcut copii...

-Cu siguranță, răspund ridicându-mă în capul oaselor, la acelaşi nivel cu el.

După câteva momente, soneria începe să răsune în toată casa. Alexander se ridică, făcându-mi semn că se întoarce imediat. Încuviințez şi aştept să se întoarcă, învelită fiind până la gât cu pătura călduroasă ce acoperea canapeaua.

Desluşesc o voce feminină şi un glas al unui copil. Sunetul provocat de tocuri, se propagă, auzindu-se din ce în ce mai aproape. În câteva clipe, în fața mea apare o femeie blondă, zveltă, îmbrăcată extravagant.

-Ooo, dar văd că nu eşti singur, Alexander! exclamă femeia cu un zâmbet ironic pe buze.

Îm spatele ei, apare o fetiță blondă cu ochii albaştri, şi anume Katherine. Zâmbesc larg când o văd. La fel procedează şi ea, vrând să înainteze spre mine, dar înainte să o ocolească pe femeia ce părea scârbită, aceasta o opreşte, apucând-o de mânuță.

-Stai aici, iubito! îi porunceşte. Nu ai voie să vorbeşti cu necunoscuți, continuă.

-Dar, mami, ea este bona! se plânge Katherine.

Alexander îşi încordează maxilarul, părând să se abțină să nu o arunce pe femeie în şuturi în stradă.

-Şi asta face bona? Îl satisface pe tatăl tău? întreabă râzând teatral.

-Încetează! ridică tonul bărbatul ce nu părea încântat de prezența ei aici. Dacă ai venit să faci scandal, nu eşti binevenită, aşa că îți sugerez să pleci înainte să iasă urât, o amenință, după care o apucă pe fetiță de mână.

Deschide gura, mascând un şoc fals, după care îşi aşază mâinile în şolduri.

-Nici să nu te gândeşti că o să-mi las fiica în grija ta şi a sărăntoacei ăsteia, spune făcând semn spre mine.

O ascult plictisită, mascând interes, deşi prea puțin îmi păsa de părerea unei persoane pe care n-am mai văzut-o în viața mea.

-Ieşi afară! strigă, vizibil enervat de atitudinea femeii.

O apucă brutal de braț şi o conduce spre ieşire. Katherine măreşte ochii, ascultând cu băgare de seamă disputa dintre părinții ei. În momentul în care îi fac semn către mine, se supune. Se aşază în brațele mele, iar eu o strâng, sărutând-o scurt pe obraz.

-Eşti bine, Kath? o întreb când văd că priveşte în gol, fără să scoată vreun sunet.

-Da, răspunde în final.

Pe fundal, strigătele femeii încă răsună, iar tot ce fac eu este să mă gândesc la faptul că mâine, cu siguranță va avea o durere de gât neplăcută. Aud uşa închizându-se, iar în fața mea, apare un Alexander furios până în măduva oaselor. Se aruncă pe canapea, răsuflând greoi.

-Calmează-te, îi şoptesc şi-l strâng de mână. Nu merită, continui.

O trage pe micuță mai aproape de el, cu o mână, iar pe cealaltă o ține neclintită, sub a mea.

-Ți-a făcut ceva? o întreabă.

Aceasta clatină negativ din cap, zâmbind larg.

-Vrei să mai stai la mami? continuă acesta cu interogatoriul.

Katherine murmură un da hotărât.

-E în regulă, scumpo. Poți spune adevărul, nu-ți va face nimeni nimic, spune Alexander îngrijorat.

Fetița chicoteşte, părând să fie chiar amuzată de grija pe care i-o partă tatăl ei.

-Îmi place la mami la fel de mult ca şi aici, zâmbeşte iar o gropiță i se formează în obrăjorul stâng.

Bărbatul se încruntă, părând nemulțumit de răspunsul fetiței. Probabil se aştepta ca micuța să se simtă mai protejată sub aripa lui, decât sub cea a mamei sale. Se poate observa cu uşurință că nu o prea înghite pe femeia care i-a făcut un copil, şi asta datorită încordării maxilarului de fiecare dată când aceasta vorbeşte.

Când fetița merge sus, pentru a căuta jucăria preferată pe care a uitat-o aici, Alexander răsuflă zgomotos, părând chiar frustrat şi stresat.

-O s-o omor într-o zi pe femeia aia! mârâie printre dinți.

Îl ascult fără să schițez vreo expresie. Are nevoie de cineva cu care să vorbească, sau măcar să-l asculte. Asta se poate vedea clar.

-Vrea s-o ademenească la ea, pentru că ştie clar că eu nu stau fără Kath, şi aşa speră că mă voi recăsători cu ea, spune şi îşi dă ochii peste cap.

În următoarea clipă, fetița apare, târând în urma sa un ursuleț maroniu de pluş, zâmbind încântată.

-N-o să las să se întâmple asta! spune hotărât, cu ură în privire.

ConvergentCitește această povestire GRATUIT!