Clara Barson auzise bârfe despre Bastian, bărbatul misterios care locuia într-un conac, izolat de lume. Lumea vorbea că-și îneca amarul în băutură și alungase cu răutate fiecare persoană angajată de părinții lui. Bărbatul nu dorea să fie deranjat, d...
― Așa deci? O cauți cu lumânarea? mi-a prins maxilarul în degete.
M-a ținut destul de strâns și s-a aplecat spre mine. Mi-am ținut respirația când și-a lipit scurt buzele de ale mele. Apoi s-a desprins, s-a lasat pe spate și mi-a făcut loc la pieptul lui, unde m-am cuibărit ca o alintată.
Oare cât avea să dureze asta? Mi-am aruncat gândurile pesimiste și i-am sărutat pieptul, bucurându-mă de prezent. De un moment de tandrețe pură, de relaxare după ce mi-au luat foc toții neuronii și mușchii.
― Clara, îmi pare rău dacă am fost prea dur cu tine, mi-a șoptit în păr, iar în ton i-am sesizat o urmă de vinovăție. Eu...nu m-am putut abține.
Am clipit des. Încă mi se părea ciudat să aud astfel de declarații din gura celui care obișnuia să fie rece cu mine în cea mai mare parte din timp. Mi-am trecut mâna peste pieptul lui, plăcându-mi la nebunie felul delicios în care buricile degetelor mele îl simțea.
― Știu. Sunt prea sexy ca să te poți abține.
― Încerci cumva să-mi iei locul la lipsa de modestie? a rânjit.
― Mă pricep? mi-am ridicat amuzată privirea spre el.
― Nu prea, m-a ciupit de nas. Dar ai dreptate, ești sexy, mi-a făcut cu ochiul.
Am chicotit, simțind nevoia să mă acopăr, ceea ce am și făcut în scurt timp. S-a făcut rece. Abia așteptam să vină vara.
Am privit pe fereastră la copacii care se unduiau după voia vântului și i-am simțit singuri și triști. Ceea ce era ciudat, dar exact impresia asta mi-o dădeau. Așa am fost si eu nu demult. Tristă, singură, a numănui. I-am ascultat respirația domolă care era aproape un sforăit și am zâmbit împlinită. Acum nu mă mai simțeam așa datorită lui. Nu mai eram singură, în sfârșit.
Am adormit așa, cu capul pe pieptul lui, cu piciorele încolăcite sub cearceaf, cu mâna lui pe spatele meu. Îmi era teamă de viitor. Nu știam ce putea să-mi mai aducă, dar speram că va fi totul bine.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Soarele dimineții mi-a dat deșteptarea și m-a făcut să înjur în gând că nu m-am sinchisit să trag draperiile. Mi-am pus mâna la ochi, încercând să mai trag de timp și să mai dorm puțin, dar curând am oftat frustrată și mi-am deschis ochii, lăsându-i să se obișnuiască cu lumina puternică.
Mi-am dat seama că nu mai eram lipiți unul de altul. Bastian era pe la mijlocul patului, iar eu la margine, pe burtă, după cum eram obișnuită să dorm. De fapt, era poziția mea preferată.
M-am ridicat în fund și l-am privit zâmbind copilărește pe cel care dormea. Avea un chip senin, iar vremurile lui de beție păreau îndepărtate, deși trecuse doar câteva zile.
M-am ridicat în picioare și am pescuit bluza lui de pe jos, trăgând-o pe mine. A trebuit să-i sufulc mânecile, dar m-am mulțumit că era destul de lungă pentru a-mi acoperi fundul. Am ieșit încet pentru a nu-l trezi, apoi am coborât scările spre bucătărie. Aveam nevoie de o cafea fierbinte.
Însă am rămas pe loc când am auzit bătaia insistentă din ușă. M-am uitat rapid la un ceas de pe perete și am văzut că era abia ora nouă. Am presimțit imediat că nu-mi va plăcea ce voi găsi în spatele ușii. Nu era nevoie să deschid să știu că era fratele meu.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
