Dupa ce strigoiul parasi camera, ma mai linistisem intr-un fel. Dar stiam ca nu pot sta aici, ca sa fiu cina si pranzul unui monstru, care nu vrea decat sa se joace cu noi. Ceilalti pareau epuizati, dar incercau sa reziste. Cine stie ce ne-ar fi facut daca nu am fi fost, nici unii din noi lucizi si cat de cat, in putere. Dar mai conta asta acum? Nu prea, deoarece eram legati de scaune fara nici o sansa de scapare. Oamenii au ramas inauntru, pentru "a ne pazi". Nu ca am fi putut face ceva legati.
Imi storceam creierul in cautarea unul plan cat mai bun, pentru a evada de aici. Am analizat atent camera, cautand un loc de iesire, dar nu era altul decat usa. Oamenii pareau dispusi sa stea aici orice ar fi, fiind in forte maxime, dupa cum se vedea. Iar asta nu ne prea ajuta. Totusi, de ce ar lua un strigoi atatia dhampiri doar ca sa se hraneasca? Era clar ca nu a ales prea bine, deoarece majoritatea controlam elemente si daca ne-ar fi dezlegat... Atunci imi pica fisa. Aproape toti dintre noi controlam elemente si nu numai. Eram mult mai puternici ca ei si nu ne-ar fi putut face fata. Dar trebuia sa luam in calcul si faptul ca eram epuizati de la lupta, iar puterile mele nu mai erau maxime. Capul imi bubuia incontinuu si ma simteam destul de rau, dar stiam un singur lucru: trebuia sa scapam de aici. Si asta cat mai repede.
O mare parte din zi, sau noapte, caci nu vedeam cerul sau vreo sursa de lumina, am petrecuto stand si motaind. Nimeni nu vorbea si nu se misca. Nici nu prea aveam cum, in orice caz. Incepeam sa ma recuperez incetul cu incetul, dar gatul imi ardea in continuare, strigand disperat dupa o gura de apa. Dar stiam ca nu aveam sa primim nimic, asa ca am stat si am rabdat, pana ce aproape am adormit de tot.
O bubuitura ma trezi si m-am smucit de pe scaun. Catusele m-au tras inapoi, zgariindu-mi incheieturile si nelasandu-ma sa plec undeva. Strigoiul intra in camera si se repezi la Tamara, prinzando de gat si smucindo aproape cat sa o rupa in doua. Aceasta scoase un tipat, iar Christian si Mia au inceput sa urle la el sa-i dea drumul. Dar strigoiul avea altceva in gand si nu avea sa-i asculte pe cei doi, nici in ruptul capului. Isi infipse coltii in gatul Tamarei, hranindu-se cu sangele ei. Pana si oamenii pareau terifiati de ceea ce facea, dar stateau locului fara sa intervina. Ochii strigoiului devenira de un rosu aprins, privind in gol in timp ce Tamara se zbatea iar ceilalti tipau. Am inceput sa ma smucesc din scaun , vazand durerea din ochii ei.
- Da-i drumul! Am tipat eu.
Isi scoase coltii din gatul Tamarei, lasando sa cada moale pe scaun, ca o papusa de carpa. Nu o omorase, dar ii luase ceva sange. Se repezi la mine, prinzandu-ma cu o mana de fata si privindu-ma flamand.
- Ai vreo obiectie majestate? Spuse el, aplecandu-se spre mine si dezgolindu-mi gatul.
- Las-o in pace. Am spus acid.
- Cred ca vrei sa urmezi tu, nu-i asa? Sunt sigur ca esti mult mai gustoasa.
- Nu...
- Esti sange regal, asta ar insemna un festin. Dar , norocul e de partea ta, Rosemary. O sa te pastrez pentru mai tarziu.
Imi dadu drumul dintr-o smucitura, dupa care iesi din camera, la fel de repede cum a venit, ca un diavol tasmanian. Acum nu mai era nici o joaca, strigoiul era mai mult decat pornit sa ne manance si nu avea sa dea inapoi pana nu o sa o faca. Nu vroiam sa mor asa, in nici un caz. Eram sigura ca gardienii pornisera pe urmele noastre, dar cine stie unde ne aflam. Am expirat incepand sa tremur usor, eliminand tot aerul care il tinusem in mine atunci. Tamara era inca lesinata, Mia tremura ca varga iar Christian era mai nervos ca niciodata. Cat despre celalalt dhampir, cred ca avea un moto : taci si prefate ca nu existi.
YOU ARE READING
Academia Vampirilor
Fanfiction~Ei nu ar trebui să-i fie frică. Niciodată.~ Ca să nu se mai înțeleagă greșit, cartea e un fan-made după originala Academia Vampirilor scrisă de Richelle Mead. ©Toate drepturile rezervate.
