Academia Vampirilor

23. Atacul

                     Am continuat cu planurile toata saptamana , am repartizat gardienii si am intarit paza, pe cat de bine se putea. Totul era pregatit, novicii se antrenau si totul mergea cat se putea de bine. Dar tot aveam acel sentiment ca ceva nu era in regula. Defapt, nimic nu e in regula. Vom fi atacati de strigoi si eu habar nu am ce sa fac. Ma plimbam prin camera in loc sa dorm, dar pur si simplu nu puteam dormi. Imi simteam stomacul ca un ghem si aveam un sentiment de neliniste. As fi vrut sa am si eu macar o idee despre ce se intampla. Desii Stan imi tot explicase, ma simteam de parca nu as stii nimic. De parca nu as stii ce caut aici, cine sunt si ce sunt. As fi vrut sa pot merge inapoi acasa la mama si tata , totul sa fie ca inainte si sa nu stiu de toate aceste lucruri. As fi vrut sa fiu ... normala. Sa am o  viata normala de adolescenta, sa-mi pot trai viata fara sa stiu ca imi trebuie sa tin un regat intreg sau sa ma feresc de strigoi. 

                       Am oftat, privind afara. Soarele apunea si stiam ca trebuia sa incep sa ma pregatesc, cat mai era lumina. Am luat echipamentul dat de Stan pe mine, mi-am prins parul ca sa nu ma deranjeze si m-am privit in oglinda. Am inspirat adanc si am incercat sa-mi calmez emotiile. Desii mi-ar fi venit sa ma ascund cu o patura, sub pat, in siguranta, fara sa trebuiasca sa ma lupt cu strigoii. Asa gandesc lasii , Rose. Am expirat si mi-am luat tepusa de pe noptiera, tinando in mana si privindo , inainte sa ies din camera. 

                          Pe hol, gardienii , alaturi de Dimitri discutau despre ceva si s-au oprit cand am iesit eu. Bun, tocmai de asta aveam nevoie acum. I-am privit pe toti in parte si am vazut ca ezitau sa mai spuna ceva. 

                             - Ce se intampla? I-am intrebat. 

                       - Trebuie sa vorbim. Spuse Dimitri, masurandu-ma din cap pana in picioare cu privirea si vazand ca deja sunt gata. 

                  Gardienii au plecat , ramanand doar eu cu el. L-am privit suspicioasa , intrebandu-ma ce se intampla. Odata ce pasii lor nu s-au mai auzit, Dimitri ofta si incepu sa vorbeasca :

                            - Tu o sa ramai in castel. E prea periculos sa lupti. Spuse el. 

                            - Poftim? Nu am de gand sa raman aici in timp ce toti o sa lupte Dimitri...

                           - Nu se poate Rose. E prea riscant, asa ca vei ramane in castel alaturi de matusa ta.

                             - Nu. O sa lupt alaturi de ei Dimitri, nu ii pot lasa asa. 

                             - Intelege te rog, nu se poate asta! Daca te pierdem pe tine atunci...

                             - Ve-ti gasi pe altcineva. Eu lupt. Am spus hotarata. 

                              - Rose...

                               - Daca nu ma lasi, o sa o fac oricum Dimitri, nu mai insista. Am spus .

                       Am coborat jos, ignorandu-l. Acolo , Christian si alti novici isi asteptau repartizarea. Holul si salonul principal erau pline de novici si de gardieni. Mi-am facut loc printre ei si am ajuns langa el , Tamara si Adrian, care asteptau nerabdatori. Tamara imi zambi si imi facu si mie loc. Simteam tensiunea din sala si stiam ca fiecare vroia sa faca o treaba buna cu ceea ce se intampla. Dar simteam mai mult de atat. Simteam frica dinauntrul lor si stiam ca in realitate nici unul dintre ei nu ar fi vrut sa faca asta. 

                       Le era frica pentru vietile lor, la fel cum imi era si mie. Inca mai era valabila partea cu ascunsul sub pat si cred ca incepeam sa ma gandesc serios la ea. Stiam ca in curand vom fi atacati, pentru ca strigoi au cam dat cateva semne. Gasisem niste gardieni morti la portile de securitate si asta nu era atat de bine. Si stiam ca ne vor ataca, simteam asta. 

                            - Ai grija sa folosesti focul pe strigoi, nu pe tufisuri. Spuse Christian. 

                            - O sa incerc. Am spus zambind slab. 

                      Nu mai aveam nici puterea sa zambesc, frica pusese stapanire pe mine. Dar stiam ca trebuie sa stau aici si sa lupt alaturi de ei. 

                                - Esti bine? Ma intreba Tamara. 

                                - Pe cat se poate. Am spus eu. 

                         Totul se petrecu mai repede decat as fi crezut. Toti au fost repartizati si castelul se goli intr-o clipita. Am urcat la matusa, care imi ura noroc si simteam ca nu as mai vrea sa plec de acolo pentru ca ma simteam in siguranta. Luna plina inlocuise soarele iar campusul prinse un aer destul de sobru. Am respirat adanc inainte sa ies din castel , alaturi de Demetri si elita de gardieni. Ma simteam ca in razboi, doar ca aici pustile nu ajutau cu nimic, dar in rest faceam parte din infanterie. 

                              Simteam cum acel sentiment de neliniste crestea in mine si stiam ca momentul se apropia din ce in ce mai mult. Mi-am inclestat mana pe tepusa si am mers alaturi de gardieni langa zidurile castelului, printre cotloane si locuri ascunse. Luna era singura sursa de lumina , in rest eram inghititi de negura noptii, abia vazand. Stiam ca la un moment dat ar fi trebuit sa-mi folosesc puterile, iar de data asta trebuia sa o fac bine. Am mers alaturi de inca vreo zece gardieni si ne-am pus pe poziti , asteptand momentul cu sufletul la gura si cu stomacul inclestat. 

                           Un urlet sfasie linistea noptii si atunci incepu macelul. Vedeam luminile flacarilor si auzeam tipetele care nu mai incetau. Atacul incepuse, iar cei de la porti se luptau deja cu strigoii. Incepusem sa tremur tot mai tare si simteam cum inima mea o lua la goana. Am auzit pasi apasati venind spre noi si stiam ca strigoii se apropiau. Erau mai multi ca noi si nu au mai stat pe ganduri, incepand sa ne atace. Am inceput sa ma lupt cu ei, dar eram pur si simplu ingrozita. Una a fost sa infig o sabie in unul din ei, alta este sa ma lupt cu ei corp la corp in camp deschis. Si cum mai multi deodata. Am infipt tepusa in inima unuia din ei si am trecut mai departe, trupul lui cazand inert pe pamant. Am fost luata prin surprindere de urmatorul, care ma lovi cu putere. Am inceput sa ma lupt cu el si pana la urma l-am invins. Dar vedeam ca gardienii nu puteau face fata, erau mult prea multi strigoi. 

                           Asa ca am folosit, asa cum ma sfatuise Christian, focul. Le-am dat foc strigoilor si tipetele erau pur si simplu infernale. Se vedeau flacari si din celalalte parti si stiam ca Christian si ceilalti incepusera sa faca acelasi lucru. Nu am mai stat pe ganduri si am trecut la fapte. Aveam de acoperit o raza mare si trebuia sa aparam castelul, deoarece majoritatea moroilor erau inauntru. Si nu era o lupta destul de usoara precum parea. Era un razboi.