Academia Vampirilor

38. Dezgropand mortii

"Am un plan."

Cu asta ne convinsese Christian, pe mine si pe Dimitri, sa ne intalnim cu el, in zori zilei, la intrarea in catacombele castelului, fara a ne da vreun indiciu despre planul lui. Afara era inca racoare si soarele abia rasarea. Trecuse ceva timp de cand nu mai privisem un rasarit sau vreun apus. Sau macar sa pot rasufla usurata, stiind ca viata mea nu e in pericol. Dar era, tot timpul. Stateam in bratele lui Dimitri, tremurand de frig, desi aveam si haina lui pe mine. Era destul de racoare pentru o zi de vara. Christian, ca de obicei, intarzia.

Apoi, intr-un final, aparu.

Zambea, rasucind o cheie destul mare in mana si mergand tantos pe holul de marmura. Nu stiam de ce, dar nu-mi placea fericirea lui, care acum nu mai prea era molipsitoare. Nu aveam nici cea mai mica idee de ce ne aflam acolo la ora aceea si nici ce am putea face acolo.

- Sper ca ai un plan bun, altfel o sa regreti ca m-ai adus aici, in loc sa pot dormi linistita, am spus, morocanoasa.

- Sunt convins ca o sa gasesti ceea ce cauti.

- Fii mai explicit, te rog. Zise Dimitri, luandu-ma de mana si tragandu-ma in jos pe scari, o data ce Christian descuie usa si o deschise.

- Vreau sa spun, incepu el, ca Rose o sa gaseasca raspunsul la ceea ce cauta, avand in vedere situatia familiei ei. Si poate ne dam seama care e parola pentru seif.

- Atunci, imi spui si mie unde mergem? l-am intrebat.

Se intoarse spre mine, cu un zambet diabolic pe fata si cu ochii lucindu-i de la lumina lampilor.

- La arhivele castelului.

Arhivele castelului.

Nu auzisem de ele. Matusa nu pomenise niciodata de asta, iar atunci cand am venit aici si am facut acel tur al castelului, nu mi-a prezentat nimeni arhivele. Poate ca nu ar fi trebuit sa aflu atat de curand de el. Ori acolo se aflau lucruri destul de ascunse sau trecuturi murdare ale descendentilor.

Sau poate ca nu ar fi trebuit sa alflu niciodata de acele arhive.

Am inaintat prin intuneric, inca tinandu-l de mana pe Dimitri. Mirosea a mucegai, iar praful de depusese incantitati mari acolo. Flacarile tortelor aruncau umbre sinistre pe pereti si ma intrebam de nu putusem sa luam si noi cateva lanterne ca sa fie mai usor. Sau Christian dorise sa faca intrarea cat mai interesanta. Una pe care sa nu o pot uita curand. Ajunsesem in fata unor usi duble, imense, din lemn masiv. Dimitri imi dadu drumul la mana, ajutandu-l pe Christian sa deschide usile. La inceput, nu am vazut nimic altceva, decat intuneric, dar apoi, cineva aprinsese lumina si am ramas cu gura cascata. In mod clar nu era pivnita prafuita, cu dosare imprastiate si mucegai pe pereti, la care ma asteptam sa fie. Nu. Acea incapere era imensa, imprejmuita de rafturi de carti, aliniate una langa alta. In centru se afla un covor gros, persan si doua fotolii mari, din piele.

- Cred ca glumesti... am murmurat, intrand inauntru.

Camera era surprinzatoare. Dar un lucru era destul de ciudat. Aici nu era pic de praf. Nu mirosea a mucegai si in nici un caz nu vedeam panze de paianjen, totul era intretinut. Iar asta insemna cam un singur lucru: cineva mergea des aici. Am privit uimita in jur, nestiind de unde as putea incepe. Albume de familie? Certificate de nastere, de casatorie... toate ale oamenilor pe care nici nu i-am cunoscut sau vazut vreodata. Era intreaga istorie a familiei mele, de care eu nici nu aveam habar.

- Ai mai fost aici? L-am intrebat pe Christian.

- O singura data, cand eram mai mic. M-a dus tata. Trebuia sa ramana un secret, dar de vreme ce si tu esti de neam regal, nu mai are de ce.