Cateodata, unele momente par a dura o eternitate. Asta am simtit si eu. Nu stiam de cat timp stau in camera, nici daca era zi sau noapte. Ma simteam goala pe dinauntru. Lacrimile mi se uscasera pe fata si imi imaginam ca aratam in ultimul hal. Dimitri, matusa si toti ceilalti incercau sa ma convinga sa ies, pana cand s-au dat batuti. Acum totul era un dezastru. Familia mea nu mai era ce a fost. Defapt, nici nu stiu ce am fost.
Cineva batu din nou la usa.
- Rose, se auzi vocea lui Dimitri, de dupa usa masiva.
- Pleaca.
Nu vroiam sa vad pe nimeni. Toti imi ascunsesera lucruri. Toada academia ma cunostea mai bine decat eu insami.
- Trebuie sa mananci.
- Pleaca, am repetat.
Nu-mi doream sa o faca, dar orgoliul meu nu ma lasa sa deschid afurisita aceea de usa. Am inspirat adanc si am incercat sa-mi adun gandurile. Trecusera minute bune si Dimitri parea ca plecase. M-am ridicat din pat, ducandu-ma la fereastra. Afara era intuneric. Elevii academiei erau afara, gardienii patrulau, totul era absoliut normal. Nimeni nu stie ce simti daca nu spui si cateodata, nimanui nu-i pasa.
Din spate se auzi o bubuitura puternica si apoi, ceva lovi podeaua. M-am intors speriata, ca sa vad usa cazuta si pe Dimitri, alaturi de Christian si Adrian stand in prag. Simteam cum sangele incepe sa-mi fiarba in vene.
- V-am spus sa ma lasati singura!
Dimitri veni la fel de furios spre mine, spunandu-mi:
- Nu vezi ca te distrugi singura?! Stii macar de cat timp stai aici, Rose? spuse el, pe acelasi ton ca al meu. Ti-a pasat macar putin de contesa, ca s-ar putea imbolnavi si mai rau? continua, coborand vocea.
- Rose, vrem doar sa ne asculti... Incepu Adrian.
- Dar voua v-a pasat ce simteam eu? am spus, pe aceeasi voce joasa. Simteam ca muream! In fiecare clipa, de fiecare data cand cineva pomenea despre familia mea si despre faptul ca nici macar nu stiu cine sunt!
Nimeni nu spuse nimic. Am inceput sa rad batjocoritor, simtindu-ma ca intr-o stare de euforie. Spiritul punea din nou stapanire pe mine, dar de data asta nu ma mai opuneam.
- Raspunde-mi! I-am cerut lui Dimitri, care acum statea si ma privea, speriat de reactia mea.
- Ce se intampla cu tine?
- Nu stiu, am recunoscut. Niciodata n-am stiut.
Lacrimile incepura sa-mi curga pe obraji dar inca aveam ranjetul acela pe buze.
- Nu asta faci unei persoane pe care o iubesti Dimitri. Nimeni nu are dreptul sa fie mintit.
- Am incercat sa te protejez. De cand te-am vazut, am stiut ca trebuie sa fac asta pentru tine. Nu mi-a impus nimeni lucrul asta.
- De ce ai facut-o? am întrebat, cu o voce soptita.
Ma privi, ca si cum ar fi vrut sa spuna ceva, dar nu o facut. Simteam nevoia de a lovi ceva, dar incercam sa ma stapanesc. Energia se scurgea incetul cu incetul din mine.
BINABASA MO ANG
Academia Vampirilor
Fanfiction~Ei nu ar trebui să-i fie frică. Niciodată.~ Ca să nu se mai înțeleagă greșit, cartea e un fan-made după originala Academia Vampirilor scrisă de Richelle Mead. ©Toate drepturile rezervate.
