Nu mai simteam nimic, de parca eram paralizata. Sau moarta? Nu, nu eram moarta. Nu mai auzeam nici vocile si totul se terminase intr-un final. Gardienii ma gasisera, ma salvasera, iar acum, cel mai probabil eram pe mainile lor. Plimbarea aceea, a fost o prostie. Ca am fugit a fost o prostie si mai mare, nu ar fi trebuit sa o fac niciodata. Adrenalina aceea a fost inlocuita de frica, o frica care nu o mai simtisem vreodata, atat de intens. Iar acum, cel mai probabil zaceam pe un pat de spital. Eram groaznica. Pe deasupra si regina, iar eu fugeam prin padure ca o nebuna. Asa ceva, era inadmisibil. Se intamplasera mult prea multe deodata, iar acum, nici nu mai aveam puterea sa mai fac ceva.
Vocile incepeau sa se auda din nou, dar nu erau cele care ma terorizau. Era altcineva, din incaperea in care eram, probabil.
- E in starea asta de doua zile, cand se va trezi?! Spuse o voce, pe un ton nervos.
- Are nevoie de odihna, e epuizata. Spuse o alta voce, mai calma.
- A fost numai vina mea... Murmura prima voce.
- Am auzit ca v-ati certat. Destul de rau. Ce s-a intamplat? Rose nu mi-a spus nimic.
Incepeam sa aud totul mai clar, o data ce mi-au pomenit numele.
- Am spus niste lucruri, amandoi... care nu ar fi trebuit sa le spunem. A fost o prostie.
Apoi liniste... nu se mai auzea nimic, nu mai vorbea nimeni. Pana cand a doua voce sparse tacerea apasatoare.
- Ti la ea foarte mult, nu-i asa?
- Eu... da. Recunoscu a doua voce. Trebuia sa fi stat langa ea, sa o protejez.
- De ce? Avea gardienii cu ea. Sau e ceva mai mult?
Mintea mea incepea sa se agite tot mai mult. Trebuia sa ma trezesc, dar ma simteam ca prinsa in lanturi, nu puteam sa o fac. Nu puteam scapa din abisul acela, desii ar fi trebuit. Vorbeau despre mine, dar nu puteam face nimic, decat sa ascult, aveam ochii parca lipiti si tot corpul meu era amortit. Epuizata? Mai bine zis, pe jumatate moarta. Se spune ca auzul dispare ultimul atunci cand mori. Eram moarta? Sau pe moarte? Nu, nu se putea asta. Trebuia sa ma trezesc.
- Nu trebuie sa raspunzi. Stiu deja ce se intampla Dimitri, dar iti spun un singur lucru. Nu poti controla ceea ce simti. E inevitabil.
Se auzi cum o usa se deschise si se inchise, apoi domina linistea. De ce nu ma puteam trezi? Trebuie sa incerc mai mult, sa scap de acolo. Durerea revenea incetul cu incetul si stiam ca ma voi trezi curand. Dar nu vroiam sa mai simt acea durere, nu vroiam ca vocile acelea sa-mi invadeze mintea din nou. Dar nu auzeam vocile, doar o respiratie monotona a cuiva si un bipait, care probabil provenea de la vreun aparat.
Capul meu incepea sa bubuie si am incercat sa-mi misc mana. Reusisem, dar durea destul de tare. Apoi, am deschis ochii si am privit pentru cateva secunde tavanul alb. M-am uitat in jurul meu si la cum ma asteptam, eram intr-un spital. In maini aveam niste ace si perfuzii. Puteam spune ca aratam ca un experiment in formare. Doi ochi caprui ma acaparara si l-am vazut pe Dimitri privindu-ma cu mirare.
CITEȘTI
Academia Vampirilor
Fanfiction~Ei nu ar trebui să-i fie frică. Niciodată.~ Ca să nu se mai înțeleagă greșit, cartea e un fan-made după originala Academia Vampirilor scrisă de Richelle Mead. ©Toate drepturile rezervate.
