O luna mai tarziu, totul inceta si ceea ce se intampla, se stinse, brusc. Nimeni nu mai incercase sa ma omoare, nimeni nu mai rostise vreun cuvant despre ceea ce se intamplase, nimeni nu imi mai lasa mesaje macabre pe pereti. De parca totul ar fi fost doar un vis si nimic nu era real. Dar poate era si un motiv, caci in acea luna, ne-am antrenat, am invatat si am sustinut examenele. Iar acum, asteptam rezultatele. Intreaga luna mersesem la scoala, zi de zi, fara sa mai lipsesc vreo ora si parea ca totul revenise la normal. Desii eram in urma, rau de tot. Si lipsa de la ore si-a spus cuvantul, caci era si mai greu sa recuperez. Iar acum, speram doar ca aveam sa iau examenele, caci daca picam la unul din ele, atunci as fi fost compromisa, in toate sensurile.
Si astazi, era ziua cea mare.
Vremea era mohorata in Montana, desii era inceputul verii. Ma trezisem devreme si ma pregatisem pentru plecarea la Academie, emotiile crescand in mine din clipa in clipa. Tot ce vroiam in acel moment, era sa aflu rezultatele cat mai repede. Dar totodata, imi era frica sa le aflu. Plecasem alaturi de gardieni si cand ajunsesem la Academie, vazusem ca toti erau acolo, adunati in jurul panoului cu rezultate. Dar atunci cand am aparut, atmosfera se schimba si murmurele de entuziasm sau de orice fel, incetara. Acum, nu mai vorbea nimeni si toti ma priveau, de parca nu ma mai vazusera. Tamara imi intalni privirea si veni la mine, alaturi de Mia si Christian, toti trei avand aceeasi privire. Una pe care nu o puteam descrie.
- Ce s-a intamplat? am spus, in timp ce stateam acolo si asteptam sa-mi vina randul.
- Rose... incepu Tamara.
- Imi pare rau, dar ai picat l-... spuse Mia.
- Poftim?! aproape ca strigasem, nevenindu-mi sa cred ce auzeam.
Nu am mai stat sa le ascult si mi-am facut loc prin multime, emotiile si nelinistea crescand in mine tot mai mult, incat nu mai puteam sta sa astept. O data ce ajunsesem in fata, cu gardienii langa mine, am inceput sa scanez tabelul cu privirea pana la numele meu. Trecusem la tot, inafara de-
- Testul gardienilor, sopti unul din gardieni.
Am privit rezultatul de nenumarate ori, fiind destul de scazut fata de al celorlalti. Dar nimeni nu-mi spusese ca gresisem sau ca nu luasem puncte. Imi aminteam fiecare moment din sala, fiecare miscare si nu auzisem pe nimeni cum ca ma penalizase sau nu as fi avut sanse sa iau. Iar asta, ma puse pe ganduri. M-am intors catre ei, vazand ca toti ma priveau, asteptand sa reactionez in vreun fel, dar pe moment, nu stiam cum. Ar fi trebuit sa plang, dar nu o faceam. Aveam nevoie de o explicatie si o singura persoana putea sa mi-o dea. Aceeasi persoana care o cunosteam, care ma cunostea si care incercase sa ma indrume, pana la anumite puncte, cand nu mai tinea de el. Acea persoana in care avusesem mereu incredere, dar in acel moment, nu mai stiam ce sa cred.
- Chemati-l pe Stan. Acum! am spus catre gardieni, care ma priveau de parca mi-ar mai fi crescut un ochi in frunte.
Unul din ei se conforma, disparand imediat in multime, care incepu sa susoteasca si sa ma priveasca in continuare. Dar pe mine nu asta ma interesa acum. Ceilalti venira spre mine, aratand ingrijorati fata de comportamentul meu, dar mai degraba, uimiti.
- Rose, spuse Tamara.
- Sunt bine, nu-ti fa griji.
YOU ARE READING
Academia Vampirilor
Fanfiction~Ei nu ar trebui să-i fie frică. Niciodată.~ Ca să nu se mai înțeleagă greșit, cartea e un fan-made după originala Academia Vampirilor scrisă de Richelle Mead. ©Toate drepturile rezervate.
