Întotdeauna mi-a plăcut să fiu invizibilă, să nu mă observe nimeni pentru a nu fi nevoită să vorbesc cu cineva. Uneori oamenii mă enervează, de aceea prefer să stau deoparte. De obicei mă plimb singură pe stradă și mă opresc la cafenelele goale, unde beau ciocolată caldă și citesc în liniște. Aveam prieteni în vechiul oraș, dar erau momente în care aveam nevoie doar de mine și de o carte bună.
Și, ca de obicei, viața îmi arată că lucrurile se schimbă, nimic nu rămâne așa cum a început.
Doi ochi, de un negru cărbune, mă privesc cu ură și eu mi-aș dori să mă înghită pământul chiar în acest moment, doar să dispar de aici. Își ține privirea pe mine prea mult timp, încât toți își îndreaptă ochii spre sursa lui de interes, sau de dezgust. Din încruntătura sa îmi dau seama că vederea mea i-a cam stricat ziua și simt cum sentimentul de frică se instalează. Nu știu care este problema lui, nu știu de ce mă privește ca și cum și-ar dori să nu exist și îmi este teamă că îmi va adresa cuvinte urâte, ce mă vor face să cedez. De felul meu sunt foarte sensibilă și emotivă, iar fiecare cuvânt nepotrivit mă face să plâng și nu aș vrea să par slabă în fața noilor mei prieteni. Nu sunt obișnuită ca cineva să mă urască, mai ales dacă persoana nu are motive.
Încerc, din răsputeri, să nu par intimidată de brunet, așa că îmi mut privirea pe altceva, orice altceva. Observ că nu este singur, alături de el sunt alte două persoane, băiatul din sala de sport, ce mi-a inspirat frică, dar nu mai mult decât prietenul lui și o fată ce pare adunată de pe centură. Poartă o fustă scurtă, ce abia de-i acoperă fundul și un top deasupra buricului, iar în picioare are sandale cu tocuri ce probabil au zece centimetrii. Dar trebuie să recunosc că este frumoasă, hainele îi vin ca turnate și îi evidențiază formele corpului de model, părul blond îi acoperă jumătate din spate, iar ochii mari și verzi se potrivesc perfect feței sale rotunde.
Nu știu dacă din cauza apariției lor, sau din cauză că oamenii și-au terminat discuțiile, cert este că în acest moment este mai liniște decât într-o bibliotecă și știu despre ce vorbesc pentru că frecventez des bibliotecile. Un nod mi se pune în gât atunci când îi văd apropiindu-se de masa noastră. Încerc să par indiferentă, chiar dacă sunt speriată de moarte. Nu-și dezlipește nici măcar pentru o secundă privirea, iar eu mă gândesc să mă scuz și să plec.
— Cred că asta este masa noastră, spune prietenul lui și simt cum nodul mi se mărește.
— Și eu cred că ești orb, de nu observi că este deja ocupată, replică Mark calm. Oricum, nu vad numele vostru scris pe undeva, continuă el.
— Ascultă aici, vierme, pentru că nu o să mai repet. De fiecare dată când venim aici această masă ne aparține. Asa că ar fi foarte frumos dacă v-ați căra dracului de aici! spune băiatul, al cărui nume nu-l cunosc.
În tot acest timp brunetul mă ucide cu privirea, iar eu nu știu unde să mă mai uit. Pare neinteresat de discuția prietenului lui cu Mark, el fiind ocupat, probabil cu plănuitul morții mele.
— Cine te crezi tu să ne spui să plecăm? se enervează Luke.
— Off, gata băieți, terminați! Dumnezeule, este doar o masă și nu este singura liberă, spune Emma, deja plictisită de schimbul lor de replici.
Și cum se spune: "De ce îți este frică, de aia nu scapi", brunetul se gândește că ar fi timpul să vorbească.
— Tu! spune și arată spre mine. Ce cauți aici? întreabă nervos.
Cu toții mă privesc ciudat, neavând habar ca noi ne-am mai întâlnit. Și ce aș putea să-i răspund? Groaza mă cuprinde și mă blochez.
— Parcă ți-am zis să mă eviți! Cu ce am greșit de îmi tot apari în cale? spune și exagerează, ne-am întâlnit doar de două ori și el spune "îmi tot. apari în cale."
— Cumva prezența mea îți încurcă ție, în vreun fel, existența? îmi fac curaj și vorbesc.
Mă privește surprins, probabil credea că nu voi avea tăria să vorbesc. Sinceră să fiu, chiar și eu sunt surprinsă.
— Nici nu-ți poți imagina cât dezgust îmi provoacă existența ta, de prezență nici nu mai spun, aproape că, dacă aș știi că te voi tot întâlni, nu aș mai ieși din casă, replică și simt cum deja îmi vine să plâng, dar încerc să mă țin tare.
— Care este problema ta? îl întreb.
Toate privirile din cafenea sunt îndreptate spre noi, chiar și chelnerii s-au oprit din servit.
— Tu, tu ești mare mea problemă. Dintre toate orașele din lume, nu ai mai găsit, dracu, altul? simt cum lacrimile vin și le opresc la limită.
Nu pot face față unui conflict cu el, așa că mă mă ridic și dau să plec, când mâna lui mă oprește.
— Stai dracului departe de mine și o spun spre binele tău! simt cum mă cutremur la vorbele lui, acesta îmi dă drumul și eu o iau la fugă.
Nu pot să cred că m-a umilit în felul acesta, nici măcar nu mă cunoaște și deja recurge la amenințări și insulte. Și chiar asta o să fac, voi sta cât mai departe posibil de el, chiar nu îmi place sentimentul pe care îl am în preajma lui.
Mergeam grăbită, cu lacrimile curgându-mi nestingherite pe obrajii înghețați, când aud o voce de fată ce strigă "Stai!" Îmi șterg lacrimile și mă întorc pe călcâie spre sursa vocii. Ochii mi s-au mărit când am văzut persoana ce se apropia de mine cu rapiditate, aproape împiedicându-se pe tocurile mult prea înalte.
— Hei! spune blonda, trăgându-și sufletul. Vreau să vorbesc puțin cu tine. Eu sunt Judy, spune și îmi întinde mâna, o privesc cu scepticism, dar i-o întind și eu.
— Sophie, mă prezint.
— Sophie, știu că Matt a fost un nesimțit cu tine, dar te asigur că nu e doar cu tine așa, acesta este felul lui de a fi. Voiam să îți cer să stai departe de el. Nu știu dacă ai observat, dar el este cu mine și nu vreau să aibă alte fete prin preajmă, termină, iar eu mă încrunt.
La asta chiar nu mă așteptam.
— Din faptul că el mă urăște și probabil asta fac și eu, tu ai dedus că vreau să mă bag în relația voastră? o întreb nedumerită.
Unele blonde chiar sunt deștepte, se pare că ea se încadrează în altă categorie.
— Uite, am citit eu într-o carte cum stă treaba, spune și mă minunez că citește. Acolo băiatul și fata se urau, după care au ajuns împreună pentru că fata se tot plimba pe lângă el cu fața ei inocentă și cu stângăcia ei copilărească. Deci tu stai departe! Oricum, Matt nu se va uita în veci la o fată ca tine, nu că ești urâtă, doar că lui îi plac cele mai experimentate, adică târfele.
Dumnezeule, cât de tare urlă nesiguranța din ea, aproape că mi se face milă!
— Ca să ieși din starea de nesiguranță, în care te-ai cam adâncit, îți mărturisesc că acestea erau intențiile mele de la bun început. Eu nu sunt tu și niciodată nu voi accepta, ca în jurul meu, să se afle astfel de persoane. Așa că asigură-l și pe el că nu mă va vedea prea des. Acum, dacă mă scuzi, aș cam vrea să plec, deja mi-am pierdut minute prețioase cu tine, îi spun, deja nervoasă.
— Văd că pisica blândă chiar zgârie rău. Eram sigură că sub masca asta de inocență se află o răutate. Ai grijă, chiar nu ți-ai dori să mă ai ca dușman, cred că am calcat-o pe bătături, se cam forțează să nu izbucnească.
— Cum spui tu, spun și mă îndepărtez, vrând să ajung cât mai repede acasă.
Intru și observ că sunt singură, probabil mama este la spital. Mă uit la ceas și acesta arată ora 13. Mănănc ceva și urc în dormitor, am în plan să termin sezonul 8 din "Supernatural".
După nouă episoade și după încercarea eșuată de a închide porțile iadului, las supernaturalul deoparte și mă duc la duș. Prin minte îmi trec toate cele întâmplate astăzi și simt cum lacrimile încep să îmi umezească ochii. Nu înțeleg cu ce i-am greșit, nici măcar nu știe cum mă cheamă, dar spune că prezența mea îi provoacă dezgust. Nimeni nu mi-a vorbit așa vreodată, întotdeauna am fost drăguță cu toți, chiar dacă unii doar se prefăceau. M-a făcut să mă simt ca ultimul om și cel mai rău, mi-a adus aminte de tatăl meu. Aceleași vorbe, insulte, voi sta departe, indiferent de ce se va întâmpla.
Am ieșit din duș și m-am schimbat în pijamale. Observ un mesaj de la mama, în care mă anunță că vine târziu. Deschid ușa și mă așez pe scaunul de pe balcon, privind cerul.
Întotdeauna mi-a plăcut să privesc luna, mi se pare că mă asemăn cu ea. Este acolo sus în întuneric, înconjurată de atâtea stele, dar totuși arată atât de singură. Degeaba are multe stele în jur, dacă toate sunt departe de ea și nici una nu îi este alături. Cred că motivul pentru care este singură este strălucirea ei, cu cât strălucirea ei este mai mare, cu-atât stelele sunt mai geloase.
Un zgomot de ușă trântită mă face atentă, mă uit în jur să aflu de unde s-a auzit. Cu spaimă îmi ridic privirea spre acel balcon și fac ochii mari când văd acea umbă și mai aproape. Un baiat sta sprijinit cu mâinile de balustradă și trage dintr-o țigară, nu-i pot vedea fața pentru că are o glugă mare ce-i umbrește trăsăturile, dar îmi pot da seama, după poziția capului, că se uita la mine. Evit cu oric preț să privesc spre el și îmi dau seama că nu pot pleca chiar acum, va crede că îmi este frică și fug din cauza lui. Mai stau cinci minute, el fiind încă acolo, iar apoi mă ridic și intru în casă, închizând ușa și acoperind geamurile. Mă bag în pat, mâine am ore de dimineață și vreau să fiu odihnită.
***
Dușmanul meu sună în continuu, iar eu îmi împing și mai mult perna pe față. Off, dormeam atât de bine. Mă ridic din pat și îmi fac rutina zilnică, mă îmbrac într-o pereche de blugi negri și un tricou gri, apoi cobor. Mama doarme, deci voi lua autobuzul. Îmi încalț converșii albi și ies pe ușă.
Ajung în stație și observ o figură cunoscută, capul ei blond se întoarce în direcția mea și îmi zâmbește, îi zâmbesc și eu mergând spre ea.
— Hei! Neața! Cum ești? mă întreabă Liv și îmi aduc aminte de cafenea.
Sunt sigură ca toți se așteaptă la o explicație din partea mea, dar eu nu știu ce aș putea să le spun, poate : "Nebunul ăla era să mă calce într-o zi cu mașina, apoi nu i-a plăcut fața mea și mă urăște."
— Neața! Sunt bine. Tu ce faci? încerc să evit discuția la care ea vrea să ajungă.
— Eu sunt bine. Vrei să vorbești despre ieri? Știi, nu e treaba mea, dar m-am gândit că ai vrea să vorbești cu cineva. Să știi ca sunt aici pentru tine, la fel și Emma, nu pot avea încredere în oameni atât de ușor, dar astfel nu pot avea prieteni.
Le voi spune, dar când sunt toți, nu îmi place să repet.
— Vă voi povesti, promit! o asigur.
— Bine, ne vei spune astăzi la cantină. Așa nu îți răcești gura de patru ori. spune și începem să râdem.
În scurt timp ajunge autobuzul și ne urcăm. Deja aud chicoteli și văd coate date: "Ea este fata aceea pe care a umilit-o Brown ieri la cafenea" , "Pare drăguță, trebuie să-i fi făcut ceva grav dacă deja o urăște." ,"Poate e vreo fostă partidă de-a lui și-acum s-a întors." Încerc să mă concentrez pe altceva ca să nu le dau atenție. Perfect, a doua zi și deja s-a zis cu "Sophie inivizibila". Liv a observat totul și mi-a prins mâna în a sa.
— Nu te îngrijora, totul va fi bine! Am auzit replica asta de prea multe ori, dar niciodată nu a devenit reală. Noi te vom ajuta, nu-i lua în seamă, în două/trei zile vor uita, mă asigură zâmbind.
Coborâm din autobuz și ne îndreptăm spre ușile liceului. Pe holuri elevii chicoteau la fel ca în autobuz. Serios, tot liceul a fost prezent la nenorocita aceea de cafenea? Îi ignor și de data aceasta și mă îndrept spre biroul directorului, unde se presupune că voi cunoaște persoana care mă va îndruma timp de trei săptămâni, de asemenea voi lua și orarul.
Bat la ușă și îmi pun zâmbetul forțat, pentru astfel de ocazii, iar după ce mi se răspunde, intru. Zâmbetul mi se șterge, iar ochii mi se lărgesc de uimire atunci când văd persoana cu care trebuie să-mi petrec timpul prea multe zile.