Există două tipologii de oameni. Cei care trăiesc în Seul și cei care supraviețuiesc în suburbiile orașului. Mina și Seungyeon sunt două adolescente plasate la poli opuși.
Seungyeon înflorește nopatea. Precum o văduvă neagră, fata știe să împroaște...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ten ținea strâns de o valiză învelită în piele. Degetele brusc deveniseră gălbuie din pricina sforțării, ba chiar se impietriseră oarecum, precum bătăturile care se încheagă în pielea ta când strângi pana în culmea sângerării. Își simțea dinții macinând o inexistenta putere, pentru că în fapt Ten era slab de înger cu capul înțepenit pe podea și glasul subțiat de curiozitate. Era înconjurat de o mulțime de alți elevi, în cămăși negre și colerete albe. Dețineau unii același valize, alții purtau foi sau cărți în brațe. Vuiau. Holurile erau lungi, cu pavaj împietrit și pereți de marmură pe care erau elogiate picturi religioase.
— Tu trebuie să fii Ten! Anunță îmbietor glasul unui alt student.
Brunetul își îndreptă privirea către sursa vocii și fu întâmpinat de un puști înalt, cu umeri lați și plete ce se scurgeau până la baza gâtului. Avea un ten bolnăvicios, iar puieți galbeni de cearcăne își dădeau mugurul sub doi iriși negri.
— Eu sunt. Aprobă acesta.
— Oh! Șuieră acesta printre dinți, culoarea-i strălucitoare pălind într-o încruntare abătută. Prin puzderia asta de elevi nu te-aș fi recunoscut. Sunt Kim Sewoon, șeful seminarului!
Sewoon îi întinse mâna pe care Ten o scutură îndată. Observă pe încheietura lui Sewoon câteva liniuțe verticale, ce zâmbeau nelalocul lor în clipa în care haina, precum o togă română se aventură până la coate. Ten hotărâ sa nu bage de seamă, să își aventureze ochii în schimb pe o pictură, care-l înfățișa pe Apostolul Ioan scriind. În el o vibrație puternică încălzi măruntaiele nestăvilite de gerul despărțirii, iar când clopotul, aidoma unuia bisericesc îmbrățișă sala înțelesese că poate aici era menit să fie. Nu mai simțea crucea ce agăța la gât ca pe un jug rece și chinuitor, o epavă gârbovindu-i spatele și ceafa, ci din contra, în sfârșit o simți ca pe o legătură divină, îl simți cald presând și după fibrele materialului.
— Haide, întârzii la prima oră. Îl ghidă băiatul pășind țanțoș înaintea lui.
Ten îl urma. Privea în jur tot ce se înalța vânjos și aproape că le intiparea în minte. Cadranele din marmură, statuetele din bronz, picturile, icoanele, ușile largi și prinse cu un capăstru de fier. Așa începuse totul, până când se trezi într-o sală micuța de clasă unde o vijelie de priviri îl dezbracau de secrete și prejudicii. În mijloc se afla un profesor cărunt, era străin nicidecum asiatic. Ten se aruncă în penultima bancă alături de Sewoon. Clasa era vopsită într-un albastru putrezit și mirosea aspru a tămâie. În mijlocul catedrei se odihnea Biblia iar pereții erau goi, lipsiți de vreo pictura care să mai înfățișeze un crampei dintr-un testament.
