Există două tipologii de oameni. Cei care trăiesc în Seul și cei care supraviețuiesc în suburbiile orașului. Mina și Seungyeon sunt două adolescente plasate la poli opuși.
Seungyeon înflorește nopatea. Precum o văduvă neagră, fata știe să împroaște...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Nelipsita instanță divină. Gândi Mina. Mina gândea multe, era o gânditoare și nu era prima dată când remarca asta. Prefera să își umple capul de gânduri de tot felul, decât să fie nevoită să vorbească sau să privească în jur și să judece realitatea ce i se prelinge în față. Acum însă i-ar fi plăcut să poată privi și judeca rațional, dar din nou gândea. Gândea sute de gânduri și niciunul n-avea sens.
— Mina, ce dracu se întâmplă? Șuieră Namjoon.
— Seungyeon, du-i în camera cealaltă! Ordonă Mina apăsând ușor clanța ușii. Atât de fragil încât își curbă mânerul cu câțiva centimetri.
— În camera cealaltă? Adică în camera...
— Da.
Jiyong se ridică primul, scuturând din gene și scuturând amuzat din sprâncene. Îi aruncă o privire Minei care clar era neliniștită și o salută făcând cu mâna. Nu avea strop de îngrijorare pe chip, dar probabil ar fi avut atunci când și-ar fi dat seama că în ușă stă un organ al legii. Seungyeon îi smuci în încăpere, deși Namjoon scheuna și bolborosea injurii.
— Bună seara! Îl întâmpină Mina zâmbind ca o școlăriță ce încerca să își mențină politețea după o lungă zi de școală. Adevărul era că Mina nu mai trecuse pe la școală de foarte mult timp.
— Scuză-mă, probabil că te-am speriat! Am aflat de la domnul drăguț de lângă faptul că ești singură și că mama ta e în spital. Soția mea ți-a pregătit mâncare caldă. E foarte bună! Nu știa dacă ești alergică la condimente așa că le-a omis.
Glasul lui era aidoma unui tată ce chiar voia să îi pese de propriul copil, dar se ciocnea de un perete de oțel nepenetrabil. Mina se feri din prag și îl lăsă să intre. Se opri înainte de a călca și privi în jur. La fel ca în cazul celorlalți doi bărbați și grimasa lui se împovără, mirosea.
— Mă scuzați! Răsuflă aceasta pentru a tăia stânjeneala. Știu că miroase prost, am uitat preparatele mamei aici și s-au stricat, reușind să scap de ele abia astăzi. Vă mulțumesc însă pentru mâncare!
Bărbatul se aplecă și îi oferi sacoșa. Aburi se împânzeau deasupra chipului ei. Mirosea a mâncare caldă. A sare, piper, chiar și ceva dulceag. Aburul i se unduia deasupra ochilor și aproape că-i venea să plângă. Nu din pricina căldurii degajate, ci din pricina faptului că îi era dor. Nespus de dor de tot ceea ce a avut la un moment dat.
— Mina, o să trec direct la subiect pentru că nu îmi doresc să îți fur din timp. Kyulkyung a dispărut și știi bine că orașul acesta nu e străin disparițiilor. Te-ai întâlnit cu ea zilele astea?
