Există două tipologii de oameni. Cei care trăiesc în Seul și cei care supraviețuiesc în suburbiile orașului. Mina și Seungyeon sunt două adolescente plasate la poli opuși.
Seungyeon înflorește nopatea. Precum o văduvă neagră, fata știe să împroaște...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Trupul fetei se întindea pe jos într-o paloare cadaverică și nu era departe de a fi un cadavru, probabil că deja își risipi ultima suflare. Mina, strânsă pe canapea își umplea al doilea pahar cu apă privind la mica fereastră care nu era acoperită în totalitate. Era sigură că cineva ar putea să privească prin ungherul descoperit și să observe sângele ce se întindea pe jos ca bălțile după ploaie. Răsuflă în sinea ei și își întoarse din nou privirea către prietena ei.
— Cine ar fi crezut că așa ne vom reântâlni. Îmi pare rău Kyulkyung, nu exista altă opțiune. Rosti aceasta în timp ce își ștergea lacrimile cu palmele tremurânde.
Își făcu loc printre cârpele înlănțuite pe podea cu scopul de a absorbi sângele și apucă telefonul mobil. Era stropit de câteva picături de sânge. Nu putea lăsa în urmă nicio dovadă, chiar dacă poate pe viitor filmulețul ar fi fost de ajutor, chiar dacă în mâinile ei se afla destinului celuilalt amic al ei. În plus, distruse deja viața unuia, ce anume o oprea să nu facă același lucru și cu Yeonjun. Aruncă telefonul în paharul de apă și-l lăsă devorat de bule. Sub picioarele ei Kyulkyung muri. Ochii îi erau deschiși, iar asta o înfiora. Se ghemui pentru a îi închide și îi mângâie creștetul.
— Mai bine mort decât cu o viață ca a mea.
Dar nici nu apucă măcar să își i-a rămas bun de la Kyulkyung. Ușa răfuia. Câteva bătăi se confruntau cu materialul metalic al ușii, iar inima Minei deveni brusc o calotă de gheață. Privirea i se deșira în dreptul găurii cheii, iar apoi pe vizor, fix în dreptul podelei. Își lungi brațul și acoperi corpul tinere cu o plapumă de poliester. Vizitatorul apelă la sonerie care cânta ca o privighetoare mortuară.
— În regulă, stai în tăcere!
Cuprinse descuietoarea și o învârti pe repezite. În prag, cu mâniile strânse în jurul unui buchet de flori și cu un zâmbet născut din profunzimea obrajilor săi, Taeil se aplecă și o salută pe Mina. Era ultimul om care trebuia să fie aici, acum. Ultimul om care ar fi priceput ce mai exact se întâmplase cu lumea Minei în noaptea aceasta.
— Îmi pare rău, Mina! Ți-am adus flori, sper să te înveselească. Mă voi ruga pentru mama ta.
— Oh, de asta ești aici? Răsuflă în tihnă de îndată ce auzi cuvintele sale. Primi buchetul și cu spatele rezemat pe ușă se îmbrânci în aceasta pentru a sigila dezmățul din spate.
— Mă gândeam că poate ți-ar prinde bine puțină companie. Am adus niște filme să ne uităm. Sugeră tânărul într-o inocența și stângăcie care nu îl caracteriza mai deloc. Avem "Breakfast at Tiffany's", "Toy Story", "Pride and prejudice", "Pulp fiction"...
