characters aesthetic and author note

46 3 2
                                    



Nota autorului



O sa încep scurt și la subiect: MULȚUMESC!

Vă mulțumesc din inimă pentru toată susținerea, sincer nu m-aș fi așteptat să fie apreciată cartea pentru că inițial poate ideea ar fi părut puerilă, însă prin această carte am incercat sa scot la suprafață niște povești a căror substrat era mai adânc decât ceea ce pare. N-am să vă zic ideea principală sau cum să priviți metaforele ca "pădurea", "lumina din Seul", "Saint Bernard" etc. întrucât fiecare le percepe diferit. Vă spun doar că sunt enorm de încântată pentru fiecare vot, comentariu și chiar și privire. A dura o perioadă să o duc la final, nu e cea mai buna carte nici gramatical, nici fonetic, nici ortografic, nici artistic, dar hey, e o carte!! :)

Fiecare personaj conține o parte din mine și din cauza asta spun clar și răspicat faptul că lucrarea asta e cea mai personala de până acum. Mina în special, e o caricatură scoasă din relief pe alocuri a personalității mele și din fiecare figură portretizată in lucrarea asta am scos cate ceva din mine. Nu o să mă lungesc pentru că nu-s multe de spus. Vă mulțumesc enorm și va aștept pe viitor la alte proiecte care curând vor vedea lumina zilei ❤️❤️❤️

Characters aesthetic

Mina

Eunha

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.

Eunha

Eunha

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.


Taeil

Taeil

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
You've reached the end of published parts.

⏰ Last updated: Apr 30, 2021 ⏰

Add this story to your Library to get notified about new parts!

The FakeWhere stories live. Discover now