Există două tipologii de oameni. Cei care trăiesc în Seul și cei care supraviețuiesc în suburbiile orașului. Mina și Seungyeon sunt două adolescente plasate la poli opuși.
Seungyeon înflorește nopatea. Precum o văduvă neagră, fata știe să împroaște...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Seungyeon își mușcă buzele. Nu se îmbăie niciodată în mirosul morții, dar acum își spăla membrele cu balsamul acesteia, și-l întindea uniform până ce lăsa o spumă lăptoasă care-i încărca nările. Kyulkyung nu arăta foarte bizar. Se aștepta să zărească un strigoi precum cel din filmele de groază, în schimb era doar o tânără palidă ca vârful, cu chipul strâns ca o petală de crin, uscățiv și buze în jurul cărora se formase o pâclă de piele iritată. Camera era împânzită în odorizante parfumate. Cinci lumânări diferite sclipeau deasupra capului ei, în stânga, abandonate pe o noptieră se stingeau niște bețișoare care aveau parfum de mosc și trandafir, iar peste tot pufăia câte un Air Spray, însă în zadar. Duhnea.
— Nu o pot îngropa, o vor găsi cu siguranță. În mod cert o vor găsi. Dacă nu azi, mâine sau poimâine sigur. Seungyeon, ce ar trebui să fac?
Se ciocni de liniștea îngrozitoare a brunetei. Era singura în care avea încredere că ar putea să o înțeleagă. În schimb Seungyeon stătea drept ca un păr și se holba. Câteva lacrimi cădeau din ochii ei. Nu știa unde să înceapă și unde să sfârșească.
— O haide! O bruscă Mina, apucând-o de umeri și zguduind-o. Da Seungyeon, e un trup mort în camera mamei mele zăcând în pat! E ciudat, e înfiorător, dar trebuie să venim cu ceva. Altfel suntem moarte amândouă. Nu va mai exista scăpare din asta.
Seungyeon o privi drept în ochi. Probabil că se ofiliră, căci nici raze de soare nu mai scânteiau și nici lacrimi nu se mai împingeau la ieșirea din irișii ei voalați. Își încleștă degetele și făcu un gest pe care nu ar fi îndrăznit să-l facă în trecut. O plesni pe Mina.
— Seungyeon...
— Ai greșit Mina! Îi impută amica ei pe un glas nerăsuflat de apatie. Orice s-ar fi întâmplat niciodată nu trebuia să se ajungă aici. Am pierdut două persoane Mina, trei dacă o luăm în calcul și pe Eunha. Doyeon a dispărut din cauza noastră. Kyulkyung a dispărut din cauza noastră. Ce mai e de făcut?
— Și atunci ce sugerezi, să dispărem și noi?
Poate că ar fi soluția. Să dispară complet și să fie absorbite de pământ, însă ce-i drept înainte să fie trase sub țărână, erau nevoite să mai treacă peste un hop. Seungyeon avea esența, o cuprinse între degete și îi măcina voluptatea. Privind atentă spre chipul incolor al bietei fetei și coborând înspre brațele pământii ca niște crengi umede, scorojite de grindină, se gândi că doar un lucru poate șterge urmele lăsate de moarte și poate dizolva mirosul din oasele ei. Focul.
— Peste două zile va avea loc petrecerea de la Saint Bernard. Am înțeles că e o ocazie specială, deci probabil va fi un fastuos eveniment. Am un plan Mina, un plan care fie va ucide mai multe persoane, fie ne va ucide pe noi.
