Făcu un pas, apoi încă unul, şi încă unul.. până ajunse de mai avea un singur pas ca să alunece pe plăcile din ciment şi să se scufunde în lacul adânc şi negru. Inima i se cutremură şi sufletul îi era speriat, micşorat de frica morţii. "Nu vreau să mor, nu vreau să mor." auzea gândurile care îi aduceau în gât un gust amar. " Nu vreau, dar trebuie.". Era pe punctul de a se dărui în totalitate morţii, pe ea şi sufletul din pântecele ei, când o voce răguşită, aproape surdă, imposibil de reperat, îi tună în ureche.
- Rebe..
Se întoarse pe călcâie şi îi recunoscu ochii marini în întuneric, încă strălucitori. Dar nu avu timp pentru mai mult, căci alunecă din cauza umezelii şi căzu în lac. Fu luată prin surprindere de apa care îi invadă urechile, nările, gura şi ochii. Nu avu timp să tragă aer în piept, dar reuşi să iasă la suprafaţă. Se târî prin apă până la mal. Plângea ca un copil cu mâinile pe cimentul rece, simţind cum tristeţea şi fericirea din suflet i se izbesc una de cealaltă.
Vlad se târî până la ea cu o viteză relativ mare dată fiind situaţia în care se afla. O prinse de mâini şi o trase afară, direct în braţele lui. Băiatul încă tuşea, eliminând apa inghiţită. Rebecca dădu frâu liber lacrimilor fierbinţi pe braţul rece al lui Vlad. Unde îi fusese capul? Renunţase ca o nătângă! Dar se simţea atât de bine înapoi în braţele lui, în căldura sufletului său ce îi cânta cântece de iubire în urechi.
Vlad îşi recăpătă imediat starea normală. Avea părul ud şi inima tresăltând precum cea a unui cerb speriat să nu-şi pierdă viaţa, vânat de un braconier. Cum putea să trăiască fără ea? Când ea era răspunsul la toate întrebările lui.
Curând, maşina neagră a tatălui fetei, cu o sirenă ţinută deasupra de către mâna fermă a lui Ionuţ, ajunse lângă lac.
Daria sări de pe scaunul din faţă - dreapta, şi începu cu o înjurătură:
- Sunteţi morţi? Fir-ar al dracului de treabă, Rebecca! Eu te trimit să vorbeşti cu el ca un om normal, şi voi vă aruncaţi în lac?! Unde ai mai pomenit aşa ceva? Pe voi trebuie să vă trimită cineva la socola..
- Daria, mai uşor! Tu nu vezi cum arată? Hai, porumbeilor. Sus!
Vlad o ridică pe Rebecca în braţe, refuzând ajutorul prietenilor săi, şi o purtă aşa până la maşină, chiar dacă încă mai simţea o uşoară sufocare în gât, din cauza apei ce-i pătrunse în corp.
Daria, neputând să-şi stăpânească vorbele ce-i inundaseră gura, rosti :
- Ce sexy arată ud..
- Ce-ai spus? întrebă Ionuţ intrigat.
- Ăh, nimic? Nu am spus nimic. De ce? Ai auzit ceva? Probabil e vreo pasăre. Ar trebui să ne grăbim!
Ionuţ râse, iar când Daria îl apucă de braţ, o trase către el şi îi lipi corpul firav de al lui.
- Ciudat.. mie mi s-a părut că am auzit vocea ta cum îl lăuda pe Vlad în legătură cu apa de pe corpul lui.
- Oh, mai taci! Şi ce dacă am spus? Chiar arată sexy. Şi se potrivesc atât de bine..
- Ştiu, nu? zise Ionuţ privind către portiera maşinii, închisă de brunetul cu ochii albaştri.
Daria îşi lipi capul de piepul lui şi şopti ca numai el să o audă:
- O fi el sexy, dar tu eşti cel pe care vreau să-l sărut acum..
Obrajii blondei se înroşiseră. Chiar dacă nu era prima dată când spunea asta, tot se simţea intimidată de gândurile ei perverse. Ionuţ zâmbi şi o sărută pe creştet, apoi o ridică ţinând-o de talie ca pe o păpuşă, şi îşi lipi buzele de ale ei.
- Gata.. Ionuţ.. am spus gata! Ne aşteaptă în maşină!
- Oh dar.. nu am terminat..
- Am spus gata!
Daria îl apucă de mânecă, într-un sfârşit, băiatul cedând.
Rebecca se cuibări în braţele lui Vlad. Nu îşi spuseră nimic de cânt intrară în maşină. Avea nevoie doar să îl simtă lângă ea, să-i audă bătăile vii ale inimii.
Când ceilalţi doi îndrăgostiţi au urcat în maşină chicotind, roşcata simţi că doi ochi o privesc. Ochii veneau din interiorul pădurii ce înconjura marele lac. Îşi ridică privirea şi se încruntă, încercând să vadă mai bine. O siluetă neagră, şi un păr lung, ondulat. Era imposibil însă să-i recunoască chipul.
- Hei, staţi puţin băieţi, zise Rebecca întorcându-se către ei. E ceva aco.., privi înapoi către locul unde recunoscu mai înainte silueta, dar aceasta dispăru. Se cutremură puţin, dar dădu complet uitării totul. Nu avea timp de aşa ceva. Nu avea timp de altceva în afară de ea şi Vlad.
- Nu, nimic. Am crezut că văd ceva, dar îmi juca mintea feste.
După 9 luni.
- Vlad! Vrei să transformi cartofii ăia din tigaie în cenuşă? ţipa Rebecca din living, în timp ce răsfoia o revistă de modă.
- Nu pot veni acum! SUNT ÎN DUŞ!
Rebecca îşi dădu ochii peste cap, şi se ridică cu greu. Burta îi era destul de mare şi fiind în ultima săptămână de sarcină, orice efort făcea o obosea tot mai tare. Dar, în ciuda acestui fapt ea se ridică şi merse târâindu-şi papucii de casă pe gresie. Răsuci cartofii în tigaie, apoi îi aşeză pe o farfurie.
- Au, uşurel micuţule.., îşi apăsă fata burta. Dar loviturile continuau şi deveneau din ce în ce mai dureroase.
Simţi apoi umezeala dintre picioare, neaşteptată. Trânti mai mult tigaia de pământ pentru ca Vlad să audă din baie.
- E totul bine acolo la voi doi? strigă tânărul zâmbind sub duş.
- VLAAAD!!!! MI S-A RUPT APA!!!!!
Vlad avu nevoie de câteva secunde ca să-şi dea seama de ce spuse Rebecca.
- S-a rupt apa..aa..CEEEE??!?!? S-A RUPT APA?! urlă acesta înecându-se cu apa ce îi clătea corpul bine lucrat.
- Ce??! NU POŢI NAŞTE ACUM! NU ACUM! urla în continuare, în timp ce sărea din duş.
Îşi luă blugii pe el şi un tricou, ambele umezindu-se mai târziu.
- Fir-ar să fie, sună naibii la salvare! Ţipă fata când îl văzu agitat în faţa ei.
Tânărul tastă repede 112 pe telefon şi apelă: "AM NEVOIE DE O AMBULANŢĂ REPEDE, SOŢIA MEA NAŞTE.. ADICĂ IUBITA MEA, AMBELE! DOCTOR!!! UNDE E DOCTORUL!". Trânti telefonul şi o privi pe Rebecca. Zâmbea, în timp ce inspira şi expira.
- Soţie? zise fata aproape râzând.
Vlad era mut. Izbucni apoi :
- AMBULANŢA, UNDE E AMBULANŢA?! DE CE NU VINE ?!
Îşi trânti o palmă drept în frunte şi strigă:
- Pe cine păcălesc eu? Ajungem mai repede la spital dacă te duc cu maşina.
- Spitalul e la 1 minut de noi, Vlad. Nu te împacienta.
Vlad păru că nu aude. O luă în braţe şi ieşi din casă.
