Când am deschis uşa, l-am zărit pe David, cu un buchet de lalele, şi rucsacul meu în spate.
- Deranjez ? a zis timid.
- Nu..nu..
A privit către Ionuţ, apoi s-a pierdut. Simţeam iar acea timiditate pe care am simţit-o când m-am îndrăgostit prima dată.
- Ce..ăh scuze.. astea sunt pentru tine. E..umm.. poştaşul le-a scăpat şi, ăh.. da, am zis să ţi le dau ţie.. iar ăsta.. rucsacul.. poftim. Eu am plecat... a zis derutat îndepărtându-se.
L-am mai privit zâmbitoare pe Ionuţ încă o dată, el a dat afirmativ din cap, apoi am alergat după David.
- David ! am strigat din urmă.
- Da? a răspuns întorcându-se nedumerit către mine.
- Ce cauţi înapoi în Iaşi? Şi cum m-ai găsit?
- Mi-ai trimis adresa.. a răspuns la fel de timid ca şi mai devreme.
- Oh, da, am zis privind din nou lalelele roşii pe care le ţineam în mână.
- Mdaa... *îşi scărpina ceafa*
- Nu vrei să.. mergem .. la .. o plimbare? Asta dacă nu ai planuri sau ceva, bineînţeles..
- Nu.. nu.. sunt liber.. adică , cu gândul ăsta am venit .. nah, poate mergeam la o plimbare.. dar l-am văzut pe .. * a făcut un ges arătând cu degetul înspre cer *
- Dumnezeu? UNDE?! am zis privind cerul.
A zâmbit cu privirea în pământ.
- Hei, nu eram deloc ocupată. Hai, să ne plimbăm..
A dat din cap şi am pornit către Copou. Când am intrat, am simţit prezenţa unor priviri cunoscute, gen bârfitoarele şcolii, şi l-am tras pe David de mână, semn că vroiam să ne aşezăm pe o bancă mai retrasă. Am găsit una perfectă, în spatele Muzeului Mihai Eminescu. M-am aşezat eu în stanga, deşi uram să stea cineva în dreapta mea. De data asta însă, nu am mai ţinut cont nici de partea dreaptă, nici de stânga. Eram prea timidă şi ruşinată de faptul că simţeam fluturi nebuni în stomac încât nu mai ţineam cont de absolut nimic. Îmi priveam obsesiv florile şi mă gândeam de ce simţeam atâta timiditate dintr-o dată. Am vrut să mă uit puţin la David crezând că nu se uita la mine, însă când am îndreptat pupilele către el, i-am întâlnit privirea. Mi-am plimbat apoi privirea, fugitiv, pe buchetul de flori. Devenea din ce în ce mai interesant acel buchet pentru mine. Într-un sfârşit, a spart gheaţa.
- Şiii.. îţi plac florile? * am dat afirmativ din cap. ce era cu mineee?! * Cred că poştaşul are şi o florărie.. sunt frumoase, nu?
- Da, foarte frumoase.. * uau. în sfârşit cuvinte Rebecca! *
- Umm.. da... îl ştii pe poştaş?
- Nu cred că l-am văzut vreodată în viaţa mea.. am răspuns mai dezgheţată, nebănuind că bătea un apropo.
- Oh.. a oftat puţin dezamăgit.
Brusc...
