După ce s-au înscris la facultate, şi au fost admişi cu brio, s-au apropiat din ce în ce mai mult. Cel puţin acum Rebecca nu mai avea nici un stres.
Într-o noapte, erau într-un club şi dansau îmbătaţi de dragoste. Fumul de ţigară plutea în jurul lor, înnebunindu-i şi mai tare. Au mers către separeu şi, beţi fiind amândoi, au început să se sărute nebuneşte. Rebecca, îmbrăcată cu o rochiţă scutră neagră, se năpusti asupra nevinovatului de Vlad. El se supuse ascultător. Era înnebunit de dragostea ei, de mirosul ei, de gustul buzelor ei. Norocul lor a fost că singura persoană care trecuse atunci pe acolo fusese Daria, căutând baia. I-a închis înăuntru ca să nu poată intra nimeni.
Cei doi au continuat să se sărute, până s-au trezit semidezbrăcaţi unul peste celălalt, pe canapeaua din separeu. A urmat o combinaţie de icniri de plăcere şi respiraţia alertă ce creştea cu fiecare secundă. Erau lipiţi unul de altul, piepturile tremurându-le când inspirau şi expirau.
Vlad o trase pe Rebecca sub el, lipindu-i spatele de pieptul său. Îi sărută gâtul, apoi şirea spinării. O întoarse cu faţa către el, şi făcu acelaşi lucru. Cu degetele mâinii drepte îi manipula sânul drept, făcând plăcerea să crească şi mai mult. Fata îl trase mai aproape de ea şi îşi atinseră buzele uşor, apoi permiţându-şi amândoi să se deguste folosindu-şi limba. Încet, fata putu să-i cuprindă tot spatele cu mâinile. Când acesta fu în ea, scânci ca o pisică şi-i zgârie pielea uşor bronzată de pe spate. Era complet. Deveniseră unul singur. Chiar dacă era a nu ştiu câta oară când făceau asta şi erau şi ameţiţi, fusese pentru amândoi apogeul suprem. Respiraţia celor doi reveni la normal, şi râzând, au adormit îmbrăţişaţi. Avea să fie ultima lor noapte împreună.
După o săptămână, Rebecca era singură acasă şi-şi pregătea ceva de mâncare. Vlad avea de rezolvat nişte "treburi" de care Rebecca nu fusese prea interesată să afle. În timp ce ouăle din tigaie sfârâiau, fatei i se făcu poftă de pepene roşu. Deschise frigiderul şi devoră în mai puţin de 10 minute un pepene întreg. Apoi făcu acelaşi lucru cu omleta sa. Mai înfulecă încă un castron plin cu salată de varză, ca mai apoi să poată vomita absolut tot ce mâncase.
Ieşi din baie clătinându-se.
- Daria? şopti fata împizând uşa de la camera fetei.
Fata era pe pat, în braţele lui Ionuţ. Privi către cei doi, apoi către fereastră, şi leşină instantaneu. Daria se repezi speriată şi îl împinse pe Ionuţ către telefonul său mobil aflat pe masă.
- Sună la salvare!!!
Un doctor bătrân, cu părul cărunt şi o mustăcioară ce îi făcea faţa să pară mai rotundă, se apropie de Daria şi Maria, care stătuseră pe coridorul spitalului cu respiraţia tăiată. Însă, Daria avea o oarecare bănuială faţă de starea de sănătate a prietenei sale.
- Bună ziua, rosti domnul îmbrăcat într-un halat de un alb imaculat.
- Bună ziua, răspunseră fetele pe rând.
- Starea fetei este bună, numai că..
Din capătul coridorului, se auzi glasul obosit al lui Ionuţ. Când fu aproape de cei 3, rosti gâfâit.
- L-am căutat peste tot pe Vlad şi nu e de găsit. Le-am dat o poză cu el poliţiştilo...
- Dumneata eşti tatăl?
Fetele împreună cu Ionuţ făcură ochii cât cepele.
- Po..poftim?! întrebă Daria, cu o arcuire uşoară întinsă pe buze.
- Da, domnişoara... Vasilescu e însărcinată. Într-o săptămână. Deci, dumneata eşti tatăl?
- Nee. N-am eu norocul ăsta.. zise Ionuţ ironic.
Daria îl lovi cu cotul în coasta dreaptă.
- Şi atunci unde este tatăl?
- Nu putem da de el. Parcă s-a evaporat. Numai poliţia ne mai poate ajuta..
- Sau...,zise Maria arătând cu degetul către Rebecca, care tocmai ieşea din salon.
- S-a întâmplat ceva? întrebă roşcata uimită.
Doctorul se apropie de ea să-i explice, în timp ce Ionuţ, Daria şi Maria îşi storceau creierii pentru a obţie o explicaţie care să n-o tulbure pe frumoasa cu ochii verzi.
- Ce dracu îi spunem?! întrebă Ionuţ exasperat.
- Adevărul, şopti calmă Maria.
- Şi dacă leşină iar?
- Şi ce, n-o să moară. E doar un leşin. Crede-ţi că e mai bine să o minţim?
Cei doi rămaseră uimiţi de maturitatea cu care vorbea Maria.
- Umm.. bine.. Dar tu îi spui!
- Fie, şovăi Maria în timp ce se apropie de sora sa.
Când doctorul îi dădu verdictul final, Rebecca ţipă de fericire şi îi strânse mâna zâmbitoare. Apoi îi luă în braţe pe prietenii ei, sufocându-i.
- Stai puţin.., zise tânăra îndepărtându-se uşor.
- Nu dăm de Vlad, Rebe.
- Cum adică? o întrebă fata pe sora ei.
- Ionuţ l-a căutat în tot oraşul şi pur şi simplu nu era de găsit ! Acum poliţia ne mai poate aju..
Înainte să apuce să-şi termine propoziţia...
