Dimineaţă, m-am trezit surdă, cu o ureche înfundată.
- Ce naiiii...doooh, nu iar! Otita mă-sii ! am şoptit răguşită.
Maria era în bucătărie. Pregătise micul dejun.
- Eşti o sfântă, am zis frecându-mi enervată ochii.
Am mâncat liniştită, după m-am pus să vizionez un film. La un moment dat, aud un zgomot din camera mea, ca şi cum ar fi căzut ceva pe parchet. Fug până sus în ritm alert, şi observ telefonul meu căzut pe podea, cu ecranul luminat. Îl iau repede, şi îl studiez. Era intact, numai că mă înştiinţa că aveam 15 apeluri pierdute şi 3 mesaje necitite. Toate erau de la un numar pe care nu îl aveam salvat în telefon, iar mesajele : Răspunde, Ce tot faci?!, Rebecca!! Răspundeee, sunt David. Mi-a tresărit brusc inima. Nu ştiam ce să fac. M-am uitat la ceas: 12:32. Am coborât în living, cu o mncărime enervantă în stomac. Ce naiba?! De ce mă suna David? De unde are numărul meu? Brusc, realizez:
- Rucsacul meu ! zic.
Îmi uitasem rucsacul la aeroport. Noroc de David, că altfel mi le-ar fi luat vreun hoţ sau ceva. Am dat să sun înapoi de 7453984739 de ori, însă am ezitat de fiecare dată. Într-un final, aştept să răspundă. Când..
