M-a aşezat pe canapea, el s-a pus în faţa mea, pe măsuţă. M-a luat de mâini, strângându-le protectiv în palmele sale calde, şi a spus:
- Uite cum stă treaba. Noi doi ne-am întâlnit nu întâmplător. Soarta ne-a adus în aceeaşi clasă. La acelaşi liceu. Am fost meniţi să ne întâlnim. Dar în ritmul ăsta, când te văd cât suferi şi cât plângi, eu vreau doar să fiu alături de tine. Dacă tu nu mă vrei, nu-i nimic. O să trăiesc şi cu asta. Am făcut ieri ca toţi dracii fiindcă nu te găseam, îmi făceam griji. Azi dimineaţă, când m-am trezit, mi-am dat seama că eşti pentru mine ca o .. soră.. Şi uite.. poate te deranjează, şi te face să mă urăşti că spun asta, dar aşa e cel mai bine pentru amândoi. Da roşcato, te iubesc. Şi am să te iubesc mereu. Pentru că eşti frumoasă şi eşti deja tatuată în mintea mea, nu mi te pot scoate din cap. La anu' nu ştiu dacă vom mai fi în aceeaşi clasă, cred că mă mut la muzică. Nu pot să mă opresc din scris versuri şi vreau să le pun pe muzică. Ştii, cred că am să plec o perioadă. Mă duc la mama, în Spania. Mi-e foarte dor de ea.. şi uite. Tu nu meriţi asta. Tu nu meriţi să plângi, Rebecca. Tu meriţi să zâmbeşti, să le arăţi tuturor că viaţa e frumoasă şi că nimeni nu merită să sufere din nimicuri. Tu trebuie să faci oamenii să zâmbească, prin talentul tău. Trebuie să ţi-l investeşti, şi să ai grijă de el. Dar nu aşa, frumoaso. Haide, nu mai plânge. Eşti cu mine, da?
În timp ce Ionuţ vorbea, eu am plâns încontinuu, silenţios, lăsând să mi se scurgă pe obraji câte o lacrimă, două.. eram mai confuză, mai derutată, mai îndurerată.. dar când a rostit ultimele cuvinte, m-a trezit la realitate. Brusc, am simţit ce era Ionuţ. Un fost iubit, dar nu unul ca toţi ceilalţi. A fost lângă mine ca să mă ajute să trec peste Vlad, peste dorul de ai mei, peste ura şi dispreţul din sufletul meu. Nu mă înşelase niciodată, aşa cum a făcut Vlad. A fost întotdeauna cu mine, întotdeauna alături de mine.. Am lăsat privirea în jos şi am răspuns într-un final:
- Cum voi putea să te scot din sufletul meu ?
- Ei hai, fii serioasă scumpo. Eşti atât de frumoasă, frângi inimi fără să vrei.
După ce i-am zâmbit, am mers la mine în cameră, ne-am întins pe pat, şi am continuat.
- Serios Ionuţ.. nici nu ştii ce greu e să uiţi pe cineva.. la care chiar ai ţinut..
- Păi pe Vlad nu l-ai uitat?
- Ba da, dar..
- Păi dar ce? Rebecca, în viaţă, greşim ca să învăţăm. Suferim ca să învăţăm. Ne zbatem pentru ce iubim şi apoi pierdem, ca să învăţăm. Totul are un rost, şi la fel am avut şi eu pentru tine..
- Fii sincer...
