Capitolul 7.

269 18 0
                                    

a sunat cineva, la uşă de data asta. Mi-am pus halatul pe mine, şi am coborât în grabă. 
- Ionuţ ? Ce cauţi tu aici ? De unde ştii unde stau ?!
- Mi-a zis Lidia. Pot să intru?
- Ţi-am zis să ..
Şi atunci m-a luat în braţe şi m-a băgat în casă.
- Ce tot faci ?!?!
- Dacă tu nu vrei să vorbim, atunci te oblig.
- Te iau la bătaie. 
- ... bine. Rezist.
Şi în momentul ăla m-am aruncat peste el, râzând. I-am cuprins faţa cu mâinile, am început să-l ciupesc de obraji şi să-i plimb capul în stânga şi-n dreapta. Şi mai nervoasă că nu ceda, mi-am înfipt mâinile în părul său brunet şi am început să-i izbesc capul de o pernă. Încă nu ceda. Am luat două perne şi i le-am trântit în faţă, apoi am început să-l gâdil, dar el tot nu ceda. Ba chiar era foarte amuzat şi râdea din ce în ce mai tare. Enervată, m-am oprit.
- Ce naiba e cu tineee ! Ţi-am zis să mă laşi, Ionuuuţ.. şi mi-am tras o pătură spre mine, strângând-o în braţe, prefăcându-mă că plâng.
- Heeeeeeeei heeei, Rebecca.. nununuuuu te rog nu plângee ! Îmi pare rău, uite plec dacă vrei gata.. vroiam doar să vorbim, dar dacă tu nu vrei e în regulă..
Atunci mi-am ridicat capul din pătură, zâmbind şiret.
- Tuuu ! a zis şi s-a năpustit asupra mea, începând să mă gâdile.
- NU NUU .. TERMINĂĂĂ ! râdeam cu lacrimi.
S-a oprit când am început să ţip isteric. S-a uitat fix în ochii mei şi mi-a spus.
- Îţi place de mine. Şi nu te-ai împăcat cu ăla. Minţi ca să ascunzi că mă placi.
- Eşti idiot, de unde ţi-a mai venit şi ideea asta?
- Am dreptate, ştiu.
- De unde ştii tu că ai?
- De ce nu negi că am dreptate?
- De unde ştii că nu o fac ? 
- Pentru că nu m-ai luat la bătaie, şi pentru că sunt încă aici, lăsându-mă să mă holbez la tine..*o linişte de câteva secunde* eşti.. frumoasă, Rebecca.
- Hai lasă-mă cu prostiile.. şi m-am întors cu spatele, încercând să îmi ascund orice semn care ar fi putut să-l facă pe Ionuţ să-şi dea seama că mie chiar îmi plăcea de el.
- Mă vrei.
- NU !
- Atunci dă-mă afară.
Şi nu am zis nimic. Mi-a cuprins talia cu mâinile, şi m-a tras spre el. Mă purtam prosteşte. Era evident că-mi plăcea de el. Ce proastă mai eram ! M-am întors către el..
- Da, te plac. Şi ce-i cu asta? 
M-a luat de mână, iar apoi m-a sărutat. Şi ne-am sărutat şi ne-am sărutat, până am ajuns în dormitorul meu. Ne-am trântit în pat, şi am continuat cu sărutatul, până când..
- Nu, Ionuţ.. te rog. Să nu ne grăbim..
- Ok.
- Ok?! Nu ripostezi ? Uau, uimitor.
- Nu, e ok. adică dacă nu vrei, mai pot aştepta , a zis zâmbind.
- Tu eşti adorabil ! 
- Ba eu cred că tu eşti.
S-a ridicat. Îi era sete. Însă când s-a întors, avea în mână.. *

RebeccaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum