Marius îl izbi pe tânăr cu spatele de peretele clădirii uriaşe. În jurul lor nu mai era nimic decât alţi 3 pereţi uriaşi, şi multe mese şi scaune din fier, ruginite. Vlad se lăsă în jos, gemând de durere. Marius strânse din ochi şi trase un scaun ruginit pentru a se aşeza pe el.
- Mi-e milă de tine, Georgescule. Uite în ce hal ai ajuns.
Vlad îşi ridică cu greu capul şi privi ţintă spre omul din faţa lui. Abia îl auzise.
- Credeam că măcar tu nu o să faci ce au făcut bărbaţii din familia ta. Mai cu seamă taică-tu.
- Nu-mi vorbi tu mie de familia mea, scrâşni Vlad printre dinţi.
- Şi mama ta.. dacă nu o tortura taică-tu poate se alegea ceva şi de ea.
- Am zis să taci dracu' din gură! răcni băiatul stăpânindu-şi lacrimile cu o greutate inimaginabilă.
- Tu să taci, scursură de animale fără milă ce eşti! urlă Marius, ridicându-se brusc cu mâna întreptată către Vlad. În palmă ţinea un pistol negru, încărcat.
Cu respiraţia tăiată şi gleznele tremurând, Rebecca pătrunse în încăperea unde se aflau ceilalţi doi. Îşi simţea inima cum zvâcneşte. O auzea cutremurându-i timpanele.
- Dacă mai scoţi o vorbă, îţi zbor creierii! urlase încă o dată Marius, către Vlad.
Tânărul aflat lângă perete o văzuse pe fiinţa cea mai dragă lui apărând ca un înger din spatele matahalei din faţa lui. Se bucurase numai o secundă, pentru că imediat şi-a dat seama că ea nu avea ce căuta acolo. Îi făcu un semn din priviri Rebeccăi să se întoarcă, să plece cât mai departe de aici. Însă roşcata îşi plasă privirea către ceafa uriaşului, încleştându-şi şi mai tare mâinile pe bâta din lemn. O ţinea strâns, precum jucătorii de baseball. Făcu câţiva paşi lenţi către el, cu transpiraţia sfârâindu-i pe frunte şi tâmple. Era gata să-l izbească pe uraş drept în cap cu bâta, când acesta se întoarse pe călcâie cu faţa către ea.
- Oho.. ce-avem noi aici.., zise Marius, rzând către fată batjocoritor.
Vlad se ridicase de jos încă lipit de perete. Era gata să facă orice, dar absolut orice pentru Rebecca. Nici măcar nu era conştient de ce făcea, dar continua.
- Tu eşti faimoasa iubită a lingăului ăsta? Ehe.. măcar aici chiar te invidiez, Vlade. Ai pus mâna pe o.. cum să zic.., se răstise la fată îndreptând pistolul către fruntea ei. Închise un ochi şi fixă ţinta drept în mijlocul capului fetei.
Rebecca îşi pierduse tot aerul din plămâni, uitase noţiunea de "Respiraţie" şi stătea pur şi simplu în faţa lui Marius, cu inima şi sufletul incapabil să riposteze. Era sfârşitul ei. Şi al lui Vlad. Dar ce conta. Măcar ştia că tot ce făcea era pentru el.
- Vezi asta, Vlăduţ? Vezi asta? Fii atent pentru că nu o vei mai vedea pe prietena ta până pentru mult timp de-acum în colo. Depinde şi de cum vă judecă acolo Sus.
Rebecca aruncă bâta lângă picioarele sale, şi îşi lipi degetele mâinilor de abdomen, instinctiv.
- Oooo, înţeleg.. atunci se pare că o să începem cu el.
Marius îşi îndreptă pistolul către talia fetei şi era gata să tragă. Din dreapta lui, Vlad îl împunse pe uriaş la pâmânt cu ultima lui putere. Rebecca luă repede bâta de jos şi se pregătea să i-o izbească în cap. Însă, acesta făcu un gest rapid cu degetul arătător şi apăsă pe trăgaci, direct în inima lui Vlad.
O baltă uriaşă de sânge începu să se prelingă în jurul lui.
Fata căzu în genunchi şi începu să-i strige numele îndurerată. Simţea cum tot sufletul ei îi este absorbit de corpul lui Vlad. Uriaşul se îndepărtase pentru moment, iar Rebecca sări şi îl răsuci pe Vlad cu faţa către tavan.
- Vlad, nu.. te rog! Nu poţi.. copilul nostru.. nu trebuie .. VLAD, NU!
Plângea cum nu mai plânsese niciodată în viaţa ei. Rămânea doar cu trupul, căci sufletul ei îi aparţinea de mult lui Vlad. Băiatul avea pupilele dilatate. O lacrimă răsărise din colţul ochilor săi albaştri, şi cu o mână îi încadră obrazul rozaliu al iubitei sale.
- Să ai grijă de el.. şi să-i spui că îl.. iubesc.., şiptise răguşit.
- Nu, nu!! Nu, tu trebuie să-i spui asta! ţipa tânăra în timp că-i sărutase podul palmei cu care îi mângâia faţa. Balta de sânge din jur se mărise mai mult, dar fata nu observase.
- Te iubesc, Ecca.., mai şoptise pentru ultima oară brunetul cu ochii albaştri împroscaţi de moarte. Rămase cu ei deschişi, lipiţi de chipul Rebeccăi.
- Nu..VLAD! răcni aceasta încât numele iubitului său se împrăştiase ca un ecou în întreaga încăpere.
Marius se apropia acum de ea cu paşi lenţi, dar apăsaţi.
- Gata cu bocetul, nu suntem în nici o telenovelă.
- Animalule..ANIMALULE !!!! Te omor!!!
Rebecca se năpusti cu ghearele către el. Îi înfipse un deget în ochi, şi îi descleştase degetele. Degeaba, era prea puternic. O împinse departe de el cu un singur gest al mâinii, iar fata se izbise cu capul de cimentul rece.
- Omoară-mă, omoară-mă acum! HAIDE, ce mai aştepţi? Şi aşa viaţa mea e un nimic. Tu, ai distrus-o! urla fata în timp ce se posta din nou în picioare. Haide, trage dracului o dată!
Linişte.
- Am spus să tragi sau..
Bărbatul făcu ce i se spuse, fără încă să apese pe trăgaci.
- E destul de trist. O frumuseţe atât de rară să se irosească pentru un nimic...
- TACI DRACULUI DIN GURĂ!!! EŞTI O ÎNTRUCHIPARE A RĂULUI... O să arzi! O să arzi în focurile iadului..
- Alături de iubitul tău, şopti o voce feminină din spate.
Rebecca îşi întoarse capul şi văzu o siluetă suplă, firavă.
Lidia.
Îl împuşcă pe Marius direct în cap, iar acesta pică lat la pământ.
- Ce..Lidia..tu.., şopti fata cu faţa inundată de durere şi lacrimi.
- Poţi să-mi mulţumeşti altădată. Nu cred că e momentul.
Rebecca încuviinţă din cap, şi se îndrăptă către trupul neînsufleţit al lui Vlad. Se aşezase lângă el, lăsându-şi părul să se confunde cu balta de sânge. Îl strânse în braţe şi îşi lipi capul de pieptul lui. Nu îi mai auzea inima. Inima lui nu mai era deloc zveltă şi fericită. Inima lui era liniştită, calmă..Îi luă palma rece şi i-o lipise de abdomenul său cald. Atingerea fu fatală pentru lacrimile sale. Plângea în hohote, apa din ochi scurgându-se şiroaie pe pieptul împuşcat al lui Vlad.
