Maria îşi întoarse privirea către salonul unde Vlad era operat, în timp ce tatăl său se îndepărta ţinând-o pe fiica lui în braţe. Făcu câţiva paşi şi ajunse în faţa geamului circular al uşii de la sala de operaţie. " Nu se poate întâmpla aşa. Rebecca e sora mea şi nu merită. De ce i-ai făcut una ca asta? De ce? "
Maria trase aer în piept încercând să-şi înghită lacrimile. Privea către grupul de asistente şi doctori din jurul lui Vlad, cum se fâstâceau şi încercau pe cât puteau de mult să îl salveze. "Viaţa.. acum e, şi într-o fracţiune de secundă nu mai e. De ce trebuie totul să fie atât de complicat? Îmi poţi Tu explica? Sunt doar un copil. Şi toată viaţa mea nu am făcut decât să sufăr şi să mă chinui să înţeleg. Să înţeleg un adevăr care a fost întotdeauna contradictoriu cu fericirea. Mă doare, înţelegi? Singurul lucru bun în familia asta a fost dragostea dintre Vlad şi Rebecca.. şi Tu vrei ca asta să dispară? Să o faci şi pe ea să sufere? Nu-ţi ajunge că eu sufăr deja? Dacă nu vrei să o faci pentru mine, şi vrei să mă torturezi în continuare, atunci măcar fă-o pentru Rebecca. E sora mea, şi nu se numără printre persoanele pe care aş vrea să le văd cum suferă. Te rog, Doamne.. Te rog.. ajută-i! ".
În dimineaţa următoare, afară se simţea fierbinţeala şi aerul înnăbuşit al verii. Se apropia o furtună de vară, cu fulgere şi tunete. Alarma ceasului din livingul casei anunţa ora 6. Rebecca tresări, căci nu dormea. Nu reuşise decât să aţipească pentru câteva minute. Toată noaptea nu făcuse decât să se învârtă prin casă şi să înjure, să trântească, ca mai apoi să se prăbuşească pe covorul rece, care o enerva şi mai tare.
Se răsuci greoi de sub pătură, şi îşi aruncă picioarele în afara canapelei. Atinse cu vârful picioarelor gresia rece şi se cutremură. Oftă tristă, şi îşi dădu capul pe spate în semn de oboseală. Se ridică apoi în capul oaselor şi merse păşind apăsat până în camera ei. Aşternuturile de pe pat erau frumos întinse, dar reci. Reci că nu mai fuseseră atinse de nimeni. Vru să se întindă, dar un zgomot dinspre uşă o făcu să se întoarcă.
- Ionuţ!
Băiatul cu ochii verzi-albăstrui stătea rezemat de tocul uşii. Îi zâmbi cu ochii.
Rebecca nu putu decât să se forţeze să zâmbească.
- Unde e Daria? fulgeră roşcata.
- Are nişte treburi. Nu prea am înţeles ce a spus...
- Oh, înţeleg..
Ionuţ înaintă trecând pe lângă ea. Se răsuci după el şi-şi văzu reflexia feţei în oglinda de pe noptieră. Ţipă scurt, speriată de imaginea ei. Îşi acoperi faţa cu mâinile încercând să şteargă toate amintirile care îi năvăliseră mintea într-o fracţiune de secundă. Obrajii i se înfierbântară şi începu să tremure. Ionuţ îi văzu reacţia. O prinse în braţe şi o strânse la piept cât de tare putu. Rebecca îşi eliberă faţa de mâinile sale dornice de a ucide lacrimile ce-i ţâşneau din ochi, şi îi cuprinse şi lui spatele. Îşi lipi obrazul de pieptul său cald şi durerea parcă se diminuase. Încă plângea, însă putu să şoptească:
- Mulţumesc..
- Pentru?
- Pentru că te ţii de promisiune.. ai grijă de mine..
- Hm..
O scurtă pauză de tăcere îi învălui, iar camera se întunecase din cauza norilor de ploaie ce se adunaseră deasupra oraşului.
- Nu ai de ce să-mi mulţumeşti. Doar îmi ajut un prieten.
Rebeccăi îi scăpase un scâncet.
- Miau? chicoti băiatul cu părul castaniu.
Fata râse cu faţa încă lipită de pieptul lui. Se îndepărtă şi îl privi în ochi.
- Daria e o fată atât de norocoasă. Şi tu eşti un băiat atât de norocos. O să fiu atât de fericită când..
- Uăăău, mai uşor! Sunt prea tânăr să mă însor!
Rebecca râse, de data asta mai cu poftă. Ionuţ se simţea atât de mândru că reuşea să o facă să uite pentru câteva clipe de durerea ce îi mistuia sufletul.
După ce Rebecca se schimbase cu nişte haine comode, au coborât în living şi s-au aşezat pe canapea. Ionuţ deschise televizorul şi merse să-i aducă un castron plin cu popcorn pregătit de tatăl fetei. Acesta ieşi din bucătărie şi o privi pe fată zâmbind. " Nici nu ştii tu, draga lu' tata... ". Bărbatul oftă din nou şi reintră în bucătărie. Ieşi iar cu un alt castron de popcorn şi se aşeză lângă cei doi.
După nici câteva minute de privit filmul de la televizor, Rebecca adormi frântă de oboseală.
