Sex cu aromă de jazz

Stai, ce..

Nici nu știu cum a trecut timpul. Am stat pe banca, uitând de mine și de gândurile macabre pe care le am destul de des. Am uitat de tot. Am fumat foarte mult, probabil fiind prinsa de vreme, de spiritul pozitiv ce plutea în aer. Însă, toate momentele durează puțin. Deja este după-amiază și încep sa ma gândesc la ziua de mâine. Trebuia sa ajung la muncă, au fost câteva zile în care am tras chiulul. De abia asteptam să cant, sa trăiesc emoția care m-a făcut sa lupt în continuare, sa fac dragoste cu muzica. Ma gândeam ca în zilele următoare sa îmi adaug câteva melodii în repertoriu. Probabil ceva jazz contemporan pentru ca a început să-mi placă la nebunie. Sunt foarte mulți artiști buni în asta, și chiar ma atrage.
George e la muncă și sunt sigura ca va sta o perioada bună, având în vedere ca și el a cam tras chiulul. Eu măcar am fost înlocuită pentru o săptămână, dar el? Nope, el n-are probleme.
Toate lucrurile au luat o întorsătură destul de apăsată de când am ajuns aici. Și tind sa cred ca cel mai grav e ca am început sa ma îngraș puțin. Fuck it, nu din nou! Eh, asta e. Corpul nostru e doar un rahat de carcasă care ne ține organele, nimic mai mult.
Nimic mai mult. De ce să ne îmbătam cu apă rece crezând ca va conta atunci când vom ajunge la stadiul suprem de echilibru și armonie? Atunci când trupul nu a fost decât carcasa care se putrezește, sufletul fiind de fapt principalul element din întregul nostru. Sufletul fiind esența existenței. Oh, cata filozofie.. Și oricum murim. Ne ducem dracu cu toții fără ca Universul sa aibă scrupule când dispărem în moduri și moduri, când ori suntem uciși cu sânge rece, ori ne sinucidem cu sânge rece, ori ucidem cu sânge rece.
Simt nevoia sa discut cu cineva despre toate astea, sa împărtășesc idei, concepții, revelații..
Dar el niciodată nu e interesat să vorbim despre asta. El mereu ma repezeste, nu are timp sa vorbească cu mine despre diverse subiecte care ar putea sa ne învețe, pe amândoi, ceea ce vrea de fapt viata de la noi.
El știe doar sa muncească, să judece totodată și munca celorlați, să înființeze proiecte și să facă bani care, până la urmă, nu i-au umplut niciodată sufletul. Doar și-a descarcat furia prin bani. Și asta e mai trist decât sa nu ai bani.
Nu cred ca am dreptul sa judec plăcerile nimănui. De ce sa fiu ipocrita? Și eu am plăcerile mele de căcat. Și pentru asta? Ei bine, oamenii tot judecă. Dar sincer? Nu mă apasă.
Ma gândesc totuși ca ar fi bine sa ma duc până la local să văd ce se mai petrece. Nu e la mare distanță de unde sunt, deci pot sa fac o plimbare scurtă până acolo.
La local, era liniște. Ca dracu' de liniștit. Nicio agitație, nicio masă gălăgioasa sau plină de fătălăi care vin sa tragă de o bere ore întregi. Interesant. Deja simt ca am pierdut multe.
Ma întâlnesc cu șeful și ma privește rece.
- Bună, Jo. Ce te mai aduce pe aici?
Wait, what? Cum adică ce ma aduce pe aici? Nu miroase a bine.
- Bună. Am venit sa beau o cafea. Deranjez?
- Parțial, aș putea spune.
Stai. Ce? Cum adică? Oamenii ăștia își bat joc de mine sau e pe bune treaba?
- Jo, sunt obligat sa te concediez. Era vorba ca luna asta sa nu-ți iei mai mult de 2 zile de concediu pentru ca e full toată seara. Oamenii au așteptat sa vii, să mai cânți, ți-am dat mesaje și te-am sunat. Niciun răspuns. Nu cred că ești suficient de serioasă. Îmi pare rău.
N-ai cum.. Cum Dumnezeu m-a sunat când eu nu am primit nici un mesaj. Cum? Sigur e vreo greșeală.
- Nu, nu ma înțelegeți greșit, nu vin cu pretexte și scuze, însă nu am primit niciun apel.
- Domnul George mi-a comunicat faptul că ți-ai schimbat numărul de telefon și am tot încercat sa dăm de tine. Eu nu trag de nimeni, Jo. De absolut nimeni, oricât de bun ar fi. Nu tatele te fac artist sau celebra.
Mi-am luat foc. Instantaneu. Cum căcat sa crezi un om cu care nu știi sigur dacă am vreo legătură? Cum? Dacă vine un imbecil să-ți zică ca am SIDA, tu îl crezi? Random? Eram un car de nervi. Un car de nervi. Efectiv. Tot drumul pe care îl bătusem până aici, toată munca depusa, s-au dus la gunoi toate definitiv.
- Eu nu am legătură cu George, nu suntem un cuplu. Dar dacă dumneavoastră considerați de cuviință, concediați-ma.
-Am și făcut-o deja. Vei primi cererea mâine seară. O vreau semnată.
Om fără scrupule. Nici măcar nu ma întrebi dacă e pe bune faza. Nu pot sa comentez. Am greșit ca nu i-am mai căutat. Efectiv m-a durut în cot de munca și am pierdut postul.. La dracu' cu toate... De ce oamenii înțeleg lucrurile atât de superficial?
Am plecat capul și nu am mai spus nimic. Simțeam cum o sa bufnesc în lacrimi dacă mai rămân acolo, sincer. Nu sunt eu vreo dramatică, dar ăsta era obiectivul meu atunci. Să cant jazz pentru oameni, sa îi fac sa iubească muzica asta, nu sa o înțeleagă. Ceea ce e prea frumos, delicat, pur, nu merită descoperit pana în rădăcini. Tocmai de asta nu am studiat jazz-ul ca profil de facultate. Știam ca s-ar fi plafonat trăirile pe care le simt față de gen. Eram mai mult ca sigură de lucrul ăsta..
Acum, se pare că va trebui să îmi caut un nou loc de muncă, un nou bar, alt personal, alți colegi de muncă. Nu îmi plac schimbările majore, să recunosc. Mă sperie ca dracu'..
Am plecat, știind ca mâine ma voi întoarce sa îmi semnez demisia, să discut cu colegii pe care i-a durut în paispe' de ceea ce se va întâmpla cu mine și să-mi iau o parte din salariu și ciubuc. O să mă cert foarte urât cu George. Nu înțeleg motivul pentru care s-a infiltrat în viața mea personală. Nu înțeleg, de-a dreptul. Ce îl fute grija pe el, pe românește?
Ma opresc, dezamăgită, pe o bancă în parcul de lângă casa lui de căcat. Fumez. Sunt din ce în ce mai dezamăgită de oamenii pe care ii întâlnesc. Pur și simplu.
Bat la ușă. Insist. Îmi deschide.
- Hey, Jo. Cu ce te pot ajuta?
This is war.
- Cu ce ma poți ajuta? M-ai putea ajuta dacă ți-ai vedea tu de treaba ta, strict de viața ta personală. Aș aprecia foarte mult.
Ma privește fără nicio expresie facială. Ma enervez și mai tare.
- De ce te crezi atât de importantă încât să intervin eu în viața ta? Chiar crezi ca ai o asa mare semnificație?
OK, that hurt.
- George, am fost la muncă și tocmai mi-au spus ca tu ai fost implicat spunându-le ca mi-am schimbat numărul de telefon. De ce faci lucruri din astea? Tocmai m-au concediat.
M-a privit ușor încruntat și apoi s-a apropiat de mine.
- Uneori viața îți oferă șanse, însă nu sunt potrivite pentru sistemul tău de valori sufletesc. Vei înțelege cândva.
Ce tot vorbește acolo? Eu știu cel mai bine ce-mi doresc de la viață, ce carieră vreau sa urmez. De ce se bagă el? În calitate de ce?
- Eu știu cel mai bine ce îmi doresc de la viață, de la carieră. Nu e dreptul tău, absolut sub nicio formă, sa decizi pentru mine gândindu-te ca poate e alegerea corectă.
Mă privește la fel de lipsit de expresie. Realizez cu ce om rece am petrecut timp. Mi-am luat toate lucrurile ce-mi rămăseseră, chiar și un pachet de țigări pe jumătate gol, și am plecat. Nu m-a strigat, nu m-a chemat. Iar eu nu mi-am întors capul o secundă. A rămas la fel de platonic și calm.
Ultima dată când încercasem sa plec, m-a oprit. M-a oprit de parcă îi era teamă dacă plec. Acum nu îi pasă. Și tind sa cred că e mai bine așa. Nici măcar nu îl salut, trântesc ușa în urma mea și mă îndrept spre strada principală. Bineînțeles, ziua trebuia sa devină și mai de căcat. Mă întâlnesc cu Michael.
- Hey Jo, toate bune?
Cata seninătate pe moaca aia ștearsă.
- Da Michael, minunate. NU MAI POT DE MINE.
Trec pe lângă el ca arsa și ma privește de parcă sunt vreo țăcănita. Asta e, dacă prietenul lui e un om de căcat, nu e vina mea.
Nu am de gând sa mai am de-a face cu ei. Nici cu George, nici cu Michael. Cu niciunul. Știți voi vorba aia, de frumos ești frumos de deștept.. Ești frumos!
Oamenii fără caracter ma scarbesc. Și asa pare ca e George. Își amestecă existența în treburile mele de parcă nu îmi e de ajuns faptul că sunt departe de casă. La dracu' cu tine, George!