Blood from women

Capitolul 18. Sperante de viata.

Hey! Da, stiu ca am folosit diacritice in prima parte doar, dar problema este ca ma enerveaza la culme :)) am stat aproape 20 de minute ca sa scriu partea aia, asa ca am decis sa revin la scrierea fara ele (cu toate ca am facut-o in mijlocul paragrafului). Va rog sa ma scuzati si va promit ca pe viitor voi incerca sa trec la scrierea cu diacritice (diferite persoane mi-au zis ca nu se inteleg diferite cuvinte din cauza aceasta). Merci! :D

“Cancer gastric”…aceste cuvinte răsunau încă în capul comisarului, făcându-l să realizeze cât de scurtă este viaţa şi totodată, amintindu-i valoarea propriei vieţi. Ştia prea bine că trebuia să facă ceva pentru viaţa sa, ştia că trebuia să lupte împotriva acestei boli nemiloase, care urmează să-l mănânce de viu. Pumnii săi încleştaţi şi broboanele de transpiraţie ce se prelingeau încet pe fruntea bărbatului indicau stresul şi frica, dar totodata optimismul şi speranţa la viaţa care nu i-o putea lua nimeni.  Începu să se gândeasca la Sonya brusc şi la copilul al cărui tată urma sa devină. Se gândea la viaţa acestuia şi la şansele pe care i le putea oferi Sonya, realizand, pe măsură ce se gândea la toate aceste lucruri că viaţa acelui copil urma să fie un autentic eşec şi asta nu datorită Sonyei, ci datorită tatălui lui care a decis să-l abandoneze chiar de dinainte de a se naşte. Paul îşi derula toată viaţa prin faţa ochilor, încercand sa descopere toate greşelile sau nedreptăţile pe care le-a comis de-a lungul atâtor ani. Se uita in trecut si incerca sa inteleaga de ce a fost nevoie de o boala ca sa-i deschida ochii si ca sa-I arate toate greselile pe care le-a comis. Si-ar fi dorit sa aiba puterea de a da timpul inapoi si sa repare toate acele greseli pe care le-a comis, dar ii era imposibil. Timpul, dar si viata i se scurgeau acum printre degete  avand un sentiment de dezinteres nemaintalnit de el pana atunci. Se uita pe plicul al carui capat era marcat de numele sau se incerca sa descifreze mesajul de dincolo de plic. In mod normal, ar fi luat plicul, l-ar fi deschis si s-ar fi uitat inauntru, incercand sa gaseasca o solutie la problema care tocmai s-a ivit, dar nu putea sa faca asta. Frica si emotiile l-au paralizat, stiind prea bine ca degeaba se va uita in acel plic, stiind prea bine ca nu va reusi sa descifreze acea cantitate de termeni medicali, indescifrabili pentru el. In cateva clipe, realiza ca tot ce putea sa faca el in acea clipa era sa isi astepte verdictul final, un verdict care ii hotari soarta. Panicat si tensioant, Paul apuca plicul cu ambele maini, il trase mai aproape si se uita pret de cateva clipe peste el, dupa care isi drese vocea si intreba:

-Ce se poate face pentru mine?

-Ai noroc, ii zise medicul zambind. Ai noroc ca ti-am depistat cancerul intr-o stare incipienta si il putem trata, ba chiar il putem vindeca. Pentru moment, tot ce putem face este sa-ti luam o alta serie de analize, una mult mai amanuntita, iar in functie de rezultatul acestora vom stabili manera in care vom proceda. Cel mai probabil este ca te vom opera si iti vom extirpa sectiunea de stomac supusa la risc, dupa care vei incepe cu procedurile de chimioterapie.

-Ce sanse imi dai? intreba barbatul cu o voce stinsa.

-Paul, stii prea bine ca in aceasta meserie, ca si in a ta de altfel, nu putem da opinii sau pareri personale fara sa avem o dovada concreta in fata care sa ne determine sa spunem acel lucru. Exact din acest motiv iti zic ca tot ce poti sa faci este sa astepti sa soseasca analizele pe care ti le vom repeat maine dimineata. Te rog sa vii la prima ora la sectie nemancat, il ruga medicul pe un ton calm.

-Te rog, nu le spune celorlalti despre asta. Nu vreau sa afle nimeni, cu atat mai putin seful meu, zise Paul, rugandu-l fierbinte.

-Paul, nu pot sa fac asa ceva. Eu sunt medicul sectiei exact din acest motiv: pentru a examina si analiza starea de sanatate a celor care lucreaza aici si am obligatia de a reporta fiecare motiv de ingrijorare din punct de vedere medical superiorilor mei, ii explica medicul.